Prima reacție din tabăra PAS privind REȚINEREA lui Igor Dodon: „Vor răspunde toți cei care au venit în politica nu ca să ajute oamenii, dar să-i FURE. Politicul nu poate avea imunitate față de răspundere, toți fiind egali în fața legii”
5869
Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, consideră că toți cei care au încălcat legea, fie că e vorba de politicieni sau de alte persoane cu funcții de răspundere, trebuie să poarte răspundere. Declarația a fost făcută în contextul reținerii de astăzi a lui Igor Dodon într-un dosar penal pornit în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii prevăzute de art.324 (coruperea pasivă) art.181/2 (acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală), art.337 (trădare de patrie) și art.330/2 (îmbogățire ilicită)”.
„Atunci când am venit în fața alegătorilor să le cerem votul, principala cerință față de noi a fost să se facă în sfârșit dreptate. Am promis acest lucru și, indiferent de critici și piedici, o să ne ținem de cuvânt. Clasa politică coruptă, responsabilă pentru sărăcirea și alungarea cetățenilor din țară timp de trei decenii va trebui într-o zi să răspundă. Vor răspunde toți cei care au venit în politica nu ca să ajute oamenii, dar să-i fure”, a declarat Sergiu Litvinenco.
Ministrul a menționat că nu știe detaliile speței, dar a adăugat că toți trebuie să știe că politicul nu poate avea imunitate.
„Referitor la subiectul de azi, precizez că, deși nu știu detaliile speței și nici cum vor evolua lucrurile, sunt ferm convins că politicul nu poate avea imunitate față de răspundere, toți fiind egali în fața legii. În același timp, este evident că instituțiile trebuie să comunice toate lucrurile pe care le pot comunica potrivit legii, or, dincolo de fondul cauzei, transparența este fundamentală pentru a avea încrederea societății și de a legitima actul justiției. Desigur că este prioritar și ca toate procedurile să fie respectate atât ca literă, dar mai ales ca spirit. Ministerul Justiției va urmări atent cum se desfășoară ancheta, pentru ca totul sa fie în strictă concordanță cu legea”, a conchis Litvinenco.
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
















