Prima reacție a lui Ilan Șor, după ce a fost condamnat DEFINITIV la 15 ani de închisoare. „Cei trei judecători și-au scris SENTINȚA. Această hotărâre va fi anulată a doua zi după ce va fi dat jos acest regim”
3346
Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, consideră ilegală decizia Curții de Apel Chișinău de astăzi, prin care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare pentru escrocherie în proporții deosebit de mari.
„Vreau să comentez decizia ilegală a Curții de Apel Chișinău. Astăzi, cei trei judecători dependenți au emis această sentință nu la adresa mea. Ei și-au scris sentința. Cei trei judecători se vor pomeni după gratii foarte curând. Ei trebuie să știe, atunci când privesc această adresare a mea, că eu și susținătorii mei nu vom uită despre acest verdict luat sub presiune. Au fost încălcate toate procedurile posibile.
Această decizie nu mă afectează în niciun fel, îmi e indiferentă. Eu nu am de gând să mă supun acestei decizii ilegale. Această hotărâre va fi anulată a doua zi după ce va fi dat jos acest regim. Așa că nu trebuie să fim sustrași de această decizie, dar să ne mișcăm înainte”, a arătat Șor într-o postare pe Facebook.

Sursa: Procuratura Anticorupție
Potrivit lui Șor, acest verdict ar fi o răzbunare a actualei guvernări, pentru că dânsul a scos oamenii în stradă.
„Eu înțeleg că această decizie a fost emisă pentru protestele pe care le-am organizat. Este o răzbunare pentru că eu și echipa mea luptă pentru dreptate în raport cu cetățenii. Da, da, această decizie e pentru că am scos lumea în stradă. Vreau ca cetățenii R. Moldova să știe că pe mine nu mă va opri nicio decizie… Eu voi merge până la urmă. Până la urmă înseamnă să dăm jos această haită de bandiți și vom construi o țară bogată și civilizată. Astăzi este un moment important, un moment de cotitură, un test pentru rezistența noastră, dar ei nu mă vor răpune. Sunt sigur că nici pe voi. Așa că mergem la luptă până la urmă, până obținem victoria. Pe 7 mai continuă luptele de stradă, protestele. Sunt sigur că pe cale pașnică vom obține rezultatul scontat”, a conchis Șor.
Precizăm că dosarul pe numele lui Ilan Şor a fost demarat în anul 2015. În iunie 2017, Ilan Șor a fost condamnat de prima instanță la șapte ani și jumătate de închisoare pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere. Sentința a fost atacată în instanța de apel, iar inculpatul a fost eliberat din arest la domiciliu și plasat sub control judiciar până la pronunțarea sentinței definitive.
În februarie 2018, dosarul a fost strămutat la Curtea de Apel Cahul. În iunie 2019, Ilan Şor a dispărut din spațiul public. Organele de drept i-au intentat dosar penal pentru părăsirea ilegală a republicii. Pe 15 august 2019, Ilan Şor a fost lipsit de imunitate parlamentară. La alegerile din 11 iulie, Ilan Șor a obținut din nou mandatul de deputat, fără a se prezenta la vreo ședință la Parlament.
Joi, 13 aprilie 2023, după două zile de dezbateri judiciare în cadrul cărora avocații inculpatului au depus mai multe cereri catalogate de procurori că fiind o nouă tentativă de a tergiversa procesul, Curtea de Apel Chișinău, a pronunțat dispozitivul deciziei în dosarul Șor, care face parte din dosarul ,,Frauda bancară”.
Astfel, Ilan Șor a fost recunoscut culpabil și a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții in sistemul bancar pe termen de 5 ani. Potrivit deciziei, Ilan Șor urmează să restituie statului peste 5,2 miliarde de lei.
10.03.2026
04:53
328
Trusă americană de hacking pentru iPhone, ajunsă la spionii ruși și hackeri chinezi după scurgeri de la contractorul militar L3Harris
353
„Războaiele roșu vs albastru” dintre școli, panică mai mult între părinți decât între elevi pe rețelele sociale
336
Deputații britanici resping interdicția totală a rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani și optează pentru restricții flexibile
307
Ruperea legăturilor cu familia, tot mai des discutată online: de ce pentru mulți e „ultima soluție” pentru sănătatea mintală
10.03.2026
01:49
332
SUA dau undă verde taxiurilor aeriene electrice: program FAA de testare în 26 de state pentru noile aeronave eVTOL
342
Ferme de conținut din străinătate, descoperite că inundă rețelele cu deepfake-uri politice despre Regatul Unit
10.03.2026
00:02
374
Angajați OpenAI și Google sar în apărarea Anthropic în procesul contra Pentagonului privind „riscul pentru lanțul de aprovizionare”
09.03.2026
23:07
437
Anthropic lansează Code Review, un recenzent AI pentru controlul valului de cod generat de inteligența artificială
09.03.2026
21:18
489
„Acordul DOJ cu Live Nation și Ticketmaster, contestat de 26 de state: monopolul pe piața biletelor rămâne”
09.03.2026
21:00
532
Anthropic dă în judecată Pentagonul după ce a fost etichetată drept „risc pentru lanțul de aprovizionare” în AI
09.03.2026
20:44
455
Vreme senină și ușor mai caldă în Republica Moldova, marți, 10 martie 2026
10.03.2026
04:53
313
Trusă americană de hacking pentru iPhone, ajunsă la spionii ruși și hackeri chinezi după scurgeri de la contractorul militar L3Harris
347
„Războaiele roșu vs albastru” dintre școli, panică mai mult între părinți decât între elevi pe rețelele sociale
334
Deputații britanici resping interdicția totală a rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani și optează pentru restricții flexibile
295
Ruperea legăturilor cu familia, tot mai des discutată online: de ce pentru mulți e „ultima soluție” pentru sănătatea mintală
10.03.2026
01:49
328
SUA dau undă verde taxiurilor aeriene electrice: program FAA de testare în 26 de state pentru noile aeronave eVTOL
337
Ferme de conținut din străinătate, descoperite că inundă rețelele cu deepfake-uri politice despre Regatul Unit
10.03.2026
00:02
371
Angajați OpenAI și Google sar în apărarea Anthropic în procesul contra Pentagonului privind „riscul pentru lanțul de aprovizionare”
09.03.2026
23:07
431
Anthropic lansează Code Review, un recenzent AI pentru controlul valului de cod generat de inteligența artificială
09.03.2026
21:18
487
„Acordul DOJ cu Live Nation și Ticketmaster, contestat de 26 de state: monopolul pe piața biletelor rămâne”
09.03.2026
21:00
530
Anthropic dă în judecată Pentagonul după ce a fost etichetată drept „risc pentru lanțul de aprovizionare” în AI
09.03.2026
20:44
454
Vreme senină și ușor mai caldă în Republica Moldova, marți, 10 martie 2026
491
Supraviețuitorii de la Hillsborough, revoltați după ce inteligența artificială Grok a generat insulte despre tragedie pe platforma X
456
Anthropic dă în judecată guvernul SUA după ce a fost etichetată „risc pentru lanțul de aprovizionare”
09.03.2026
19:11
444
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Chimie” în învățământul general
509
Spionii olandezi avertizează: hackeri ai guvernului rus vizează utilizatorii Signal și WhatsApp din întreaga lume
09.03.2026
19:01
506
Gruparea chineză Salt Typhoon, campanie globală de spionaj cibernetic împotriva giganților de telefonie și internet
09.03.2026
18:23
484
Fondatorul XPrize lansează un concurs de 3,5 milioane de dolari pentru a crea noul univers „Star Trek” optimist al viitorului
09.03.2026
18:08
560
Sheryl Sandberg și Nick Clegg intră în board-ul Nscale, startup-ul AI european evaluat la 14,6 miliarde de dolari și partener al OpenAI în proiectul „Stargate Norway”
09.03.2026
17:58
516
Conferință la Bălți despre deportări, foamete organizată și războiul de pe Nistru, în cadrul Decadei Memoriei și Recunoștinței
09.03.2026
17:52
459
52 de elevi premiați la Olimpiada Republicană de Informatică 2026, găzduită de UTM
09.03.2026
17:37
670
ULTIMA ORĂ // Ședință de URGENȚĂ la Guvern în legătură cu majorarea prețurilor la produsele petroliere. Importatorii și distribuitorii de benzină și MOTORINĂ au raportat ce volume pot importa, în contextul războiului din Orientul Mijlociu
09.03.2026
17:03
488
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Fizică. Astronomie” în învățământul general
09.03.2026
15:17
541
Flipkart își mută sediul central înapoi în India, pregătind terenul pentru listarea la bursă până în 2027
09.03.2026
13:58
615
Japonia modernizează un gimnaziu din Ștefan Vodă pentru a asigura condiții mai bune elevilor, inclusiv copiilor refugiați din Ucraina
09.03.2026
13:29
599
ULTIMA ORĂ // Benzina se apropie de 25 de lei, iar motorina de 24 de lei. Conflictul din Iran aruncă în aer prețurile la pompă și în R. Moldova
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.08
1 USD
17.37
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














