Premierul Filip a cerut ÎNĂSPRIREA pedepselor pentru nerespectarea normelor de protecţie împotriva incendiilor
2469
Premierul Pavel Filip, care a convocat astăzi într-o ședință de lucru autoritățile cu atribuții în domeniul siguranței antiincendiare, a cerut înăsprirea pedepselor pentru nerespectarea normelor de protecție împotriva incendiilor. Decizia vine după ce ieri în municipiul Chișinău s-au produs două incendii de proporții.
De asemenea, prim-ministrul a cerut o analiză privind posibilitatea revizuirii cadrului de aplicare a sancțiunilor în domeniu, fapt ce va responsabiliza agenții economici, dar și proprietarii clădirilor.
„Incendiul nu se întâmplă dacă sunt respectate toate regulile din punct de vedere tehnic, întotdeauna cineva poartă responsabilitate. Îmi doresc să nu ajungem în situația când nu știm cine este responsabil pentru declanșarea incendiului”, a spus premierul.
Conform informaţiilor prezentate în cadrul ședinței, pentru a interveni la stingerea primului incendiu, izbucnit la Institutul de Zootehnie, au fost antrenate 14 autospeciale de intervenție cu peste 100 de pompieri și salvatori.
Pentru lichidarea celui de-al doilea incendiu, declanșat într-un centru comercial din capitală, au fost antrenate patru echipaje de intervenție. În ambele cazuri, flăcările au cuprins acoperișul clădirilor, toate persoanele au fost evacuate și nimeni nu a avut de suferit. Circumstanțele și cauzele incendiului urmează a fi stabilite.
Totodată, în intervalul de timp 12:02-12:07, când s-a produs primul incendiu, la Serviciul 112 au fost recepționate 74 de apeluri de urgență, ceea ce înseamnă un apel la fiecare patru secunde. Începând cu ora 13:13, când a avut loc al doilea incendiu, timp de cinci minute au fost înregistrate 136 de apeluri de urgență.
Guvernul precizează că în urma dispoziției prim-ministrului din 27 martie curent, au fost constituite 47 de echipe mixte care au realizat, până în prezent, controale la 502 din cele 1091 de obiective social-culturale și de agrement din republică. Agenților economici supuși controlului le sunt înmânate prescripții obligatorii spre executare și atenționări privind normele de securitate antiincendiară.
11.12.2018
19:20
2897
DEVOTAMENT // Și-a așteptat stăpâna lângă casa arsă
16.11.2018
18:30
3035
Orașul unde nici un incendiu NU poate avea loc!
27.07.2018
12:20
2879
PERICOL de INCENDIU! Nu ține acest obiect în MAȘINĂ!
22.03.2018
19:30
3804
Mafiot italian arestat, după ce a vrut să omoare șase români
01.01.2018
14:35
2952
INCENDIU uriaș într-o parcare. Sute de autovehicule au ars complet
01.12.2017
17:20
3739
UPDATE // O clădire plină de români şi moldoveni, incendiată intenţionat în Germania. Şapte persoane sunt în stare gravă. Reacţia MAE
04.11.2017
10:02
3194
A mințit că i-au murit soția și fiul în incendiul din turnul londonez, pentru bani. Cum a fost prins
05.10.2017
20:29
3244
Gravida a fugit în ultima clipă din casa în flăcări, dar a fost călcată de o mașină chiar în fața casei
30.07.2017
18:30
3058
INCENDIU la un mare festival de muzică: peste 22.000 de persoane, EVACUATE
10.07.2017
20:04
3104
Internetul râde în hohote. Ce s-a întâmplat imediat după ce un SUV a luat foc la benzinărie
09.07.2017
15:30
2575
TRAGEDIE // Ard PĂDURILE pe sute de kilometri, mii de familii au fost evacuate
10.03.2026
01:49
5
SUA dau undă verde taxiurilor aeriene electrice: program FAA de testare în 26 de state pentru noile aeronave eVTOL
32
Ferme de conținut din străinătate, descoperite că inundă rețelele cu deepfake-uri politice despre Regatul Unit
10.03.2026
00:02
214
Angajați OpenAI și Google sar în apărarea Anthropic în procesul contra Pentagonului privind „riscul pentru lanțul de aprovizionare”
09.03.2026
23:07
279
Anthropic lansează Code Review, un recenzent AI pentru controlul valului de cod generat de inteligența artificială
09.03.2026
21:18
395
„Acordul DOJ cu Live Nation și Ticketmaster, contestat de 26 de state: monopolul pe piața biletelor rămâne”
09.03.2026
21:00
431
Anthropic dă în judecată Pentagonul după ce a fost etichetată drept „risc pentru lanțul de aprovizionare” în AI
09.03.2026
20:44
376
Vreme senină și ușor mai caldă în Republica Moldova, marți, 10 martie 2026
416
Supraviețuitorii de la Hillsborough, revoltați după ce inteligența artificială Grok a generat insulte despre tragedie pe platforma X
382
Anthropic dă în judecată guvernul SUA după ce a fost etichetată „risc pentru lanțul de aprovizionare”
09.03.2026
19:11
379
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Chimie” în învățământul general
438
Spionii olandezi avertizează: hackeri ai guvernului rus vizează utilizatorii Signal și WhatsApp din întreaga lume
09.03.2026
19:01
416
Gruparea chineză Salt Typhoon, campanie globală de spionaj cibernetic împotriva giganților de telefonie și internet
09.03.2026
18:23
412
Fondatorul XPrize lansează un concurs de 3,5 milioane de dolari pentru a crea noul univers „Star Trek” optimist al viitorului
09.03.2026
18:08
473
Sheryl Sandberg și Nick Clegg intră în board-ul Nscale, startup-ul AI european evaluat la 14,6 miliarde de dolari și partener al OpenAI în proiectul „Stargate Norway”
09.03.2026
17:58
434
Conferință la Bălți despre deportări, foamete organizată și războiul de pe Nistru, în cadrul Decadei Memoriei și Recunoștinței
09.03.2026
17:52
395
52 de elevi premiați la Olimpiada Republicană de Informatică 2026, găzduită de UTM
09.03.2026
17:37
611
ULTIMA ORĂ // Ședință de URGENȚĂ la Guvern în legătură cu majorarea prețurilor la produsele petroliere. Importatorii și distribuitorii de benzină și MOTORINĂ au raportat ce volume pot importa, în contextul războiului din Orientul Mijlociu
09.03.2026
17:03
433
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei „Fizică. Astronomie” în învățământul general
09.03.2026
15:17
490
Flipkart își mută sediul central înapoi în India, pregătind terenul pentru listarea la bursă până în 2027
09.03.2026
13:58
563
Japonia modernizează un gimnaziu din Ștefan Vodă pentru a asigura condiții mai bune elevilor, inclusiv copiilor refugiați din Ucraina
09.03.2026
13:29
546
ULTIMA ORĂ // Benzina se apropie de 25 de lei, iar motorina de 24 de lei. Conflictul din Iran aruncă în aer prețurile la pompă și în R. Moldova
09.03.2026
12:58
546
Bărbat de 35 de ani, care a șantajat din penitenciar o femeie cu imagini intime, condamnat la 9 ani de închisoare și amendă de 107 500 lei
09.03.2026
12:19
848
VIDEO // Nicușor Dan, poziție TRANȘANTĂ: „România este pregătită pentru UNIREA cu R. Moldova”
09.03.2026
12:18
596
Vinurile moldovenești, în plină ascensiune internațională: 119 medalii la concursul MUNDUS VINI 2026
09.03.2026
12:01
652
Fost vicepreședinte al Oficiului Teritorial Rîșcani al Partidului „Șor”, condamnat în lipsă la 4 ani de închisoare pentru finanțarea formațiunii de un grup criminal organizat
Angajați OpenAI și Google sar în apărarea Anthropic în procesul contra Pentagonului privind „riscul pentru lanțul de aprovizionare”
Anthropic lansează Code Review, un recenzent AI pentru controlul valului de cod generat de inteligența artificială
„Acordul DOJ cu Live Nation și Ticketmaster, contestat de 26 de state: monopolul pe piața biletelor rămâne”
1 MDL
1 EUR
20.08
1 USD
17.37
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














