PPDA nu o va susţine pe Maia Sandu la PREZIDENŢIALE? Vicepreşedintele PPDA confirmă că formaţiunea lui Năstase NU va sprijini un lider de partid la scrutinul din 2020
4072
Vicepreşedintele PPDA, Alexandr Slusari, susţine că formaţiunea condusă de Andrei Năstase are un candidat pentru alegerile prezidenţiale, dar ia în calcul şi sprijinirea unui candidat comun al forţelor proeuropene, care nu este membru de partid.
„Platforma „Demnitate și Adevăr are și poate înainta propriul candidat la prezidențiale. Totodată, suntem gata, în contextul creării unui front comun larg proeuropean și național, obiectiv promovat de Platforma „DA" încă de la apariția sa, să susținem un candidat comun, care nu face parte la nici un partid", a precizat Slusari după şedinţa Consiliului Naţional Politic al PPDA.
Acesta a mai adăugat că trebuie să se purceadă la discuţii pentru identificarea candidatului apartinic, să nu se întâmple ca în 2016, atunci când Năstase s-a restras din cursa prezidenţială în favoarea Maiei Sandu, cu două săptămâni înainte de scrutin.
„Suntem gata, cât mai rapid, să dezbatem subiectul menționat cu forțele autentice prouropene și naționale. Nu putem comite greșeala anului 2016, când discuțiile s-au întins nepermis de mult și s-au finalizat cu două săptămâni înainte de scrutin", a conchis Slusari.
08.02.2024
12:30
24.11.2022
10:13
10.10.2022
10:54
25.09.2022
17:04
12.06.2021
17:07
15.04.2021
16:30
12.02.2021
11:53
04.01.2021
13:50
03.10.2020
16:27
15.09.2020
16:03
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
16.10.2026
17:28
16.10.2026
17:19
16.10.2026
16:48
16.10.2026
16:35
16.10.2026
16:27
16.10.2026
16:06
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia


















