Percheziții în biroul „judecătoarei lui Platon”. Aceasta a PĂRĂSIT R. Moldova, după ce CSM și-a dat acordul să fie cercetată PENAL
2949
Facebook/Dumitru Alaiba Procurorii anticorupție au descins astăzi în biroul de serviciu al judecătoarei Olesea Țurcan, care este cercetată pentru „pronunțarea cu bună știință” a unei decizii contrare legii. După ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a admis demersul procurorului general interimar, Dumitru Robu, în privința pornirii urmăririi penale, judecătoarea ar fi părăsit R. Moldova.
„Ținând cont de faptul că magistrata a părăsit ieri teritoriul R. Moldova, în acest sens echivându-se de la efectuarea urmăririi penale în privința sa, realizarea perchezițiilor la domiciliul acesteia nu poate fi efectuată, deocamdată”, comunică Procuratura Anticorupție.
Judecătoarea Olesea Țurcan este vizată în dosarul „Platon”, iar deputatul Diumitru Alaiba a declarat anterior că aceasta ar fi „judecătoarea lui Platon”. „Judecătoarea Olesea Țurcan, la 6 noiembrie 2020, ar fi pronunţat cu bună știință o încheiere contrară legii prin care a oferit controlul asupra pachetului de acțiuni al companiei de asigurări S.A. „Moldasig” (în mărime de 65,03%), unui fost acționar care deținea o cotă de doar 4,99% (Wesna LTD), beneficiar al căreia este Veaceslav Platon.
Atât Serviciul de Informații și Securitate cât și Inspecția Judiciară a CSM m-au informat că „au constatat o bănuială rezonabilă de comitere de către magistratul Olesea Țurcan a abaterilor disciplinare în acest caz, și anume neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere sau necorespunzătoare a unei obligații de serviciu”, a menționat Alaiba.
Chiar și după aceste constatări, la acea perioadă CSM a refuzat să aplice careva sancțiuni disciplinare în privința Olesei Țurcan. „La sesizarea adresată procurorului general de atunci, Alexandr Stoianoglo, am primit următorul răspuns: „nu s-au adus argumente că s-a comis pronunțarea cu bună-știință a unei încheieri contrare legii [...] la moment temeiuri de intervenire a procurorului lipsesc”.
La mai puțin de un an de la emiterea acelei decizii abuzive și arbitrare a Procuraturii Generale de a nu cerceta acel caz, procurorul general interimar, Dumitru Robu, a solicitat acordul CSM pentru efectuarea urmăririi penale (percheziții, reținerea și arestarea) în privința judecătoarei Olesea Țurcan. Membrii CSM au admis cererea și au transmis-o Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului pentru examinare. Sperăm că constatările care s-au regăsit în raportul Inspecției Judiciare CSM și răspunsul SIS din noiembrie 2020 se vor regăsi în cauza penală inițiată”, declara Alaiba pe 17 noiembrie 2021.
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















