Noi detalii în dosarul celor patru judecători bănuiți de acte de CORUPȚIE și trafic de influență. Ce au găsit procurorii în birourile, mașinile și la domiciliile magistraților
2626
Celor patru magistrați vizați într-o cauză penală deschisă pentru corupere pasivă și trafic de influență li s-a adus astăzi la cunoștință ordonanța de recunoaștere în calitate de bănuit.
„Cu referire la perchezițiile efectuate pe parcursul zilei de 14 noiembrie 2023 în birourile de serviciu, domiciliile și automobilele bănuiților, informăm că au fost ridicate obiecte ce au relevanță pentru cauza penală”, comunică Procuratura Anticorupție.
Procurorii au termen de 48 de ore, care expiră mâine, pentru a decide asupra necesității înaintării unui demers privind aplicarea măsurii preventive.
Amintim că ieri, 14 noiembrie, Consiliul Superior al Magistraturii și-a dat acordul pentru efectuarea unor acțiuni de urmărire penală în privința a patru judecători. Potrivit unor surse, ar fi vorba de Mihai Diaconu de la Curtea de Apel Chișinău; Radu Grecu de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani; Valentina Garabagiu de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani; și Gari Bivol de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Doi dintre aceștia au fost reținuți aseară pentru 72 de ore.
21.09.2026
19:45
21.09.2026
19:35
21.09.2026
19:16
21.09.2026
19:10
21.09.2026
19:01
21.09.2026
18:37
21.09.2026
17:40
21.09.2026
17:39
21.09.2026
17:17
21.09.2026
17:03
21.09.2026
19:16
21.09.2026
19:10
21.09.2026
18:37
21.09.2026
18:08
21.09.2026
17:59
21.09.2026
17:40
21.09.2026
17:39
21.09.2026
17:17
21.09.2026
17:03
21.09.2026
16:41
21.09.2026
16:25
21.09.2026
16:18
21.09.2026
15:55
21.09.2026
15:44
21.09.2026
14:25
21.09.2026
14:15
21.09.2026
14:13
21.09.2026
13:44
21.09.2026
13:39
21.09.2026
13:37
21.09.2026
13:30
21.09.2026
13:30
21.09.2026
13:20
21.09.2026
13:15
21.09.2026
13:01
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură
















