Ministrul Justiției anunță o LUPTĂ „pe viață și MOARTE” cu toate clanurile oligarhice și-i îndeamnă pe cetățeni să nu cadă pradă minciunilor: „Era clar că se vor uni şi își vor folosi resursele aproape nelimitate pentru ȘANTAJ”
6057
Reprezentanții clanurilor oligarhice din R. Moldova și-au unit acum eforturile pentru a răsturna actuala guvernare, deoarece ei își doresc un stat slab „ca să poată fura în continuare cu miliardele banii oamenilor, sărăcindu-i și aducându-i în pragul disperării”, a declarat astăzi ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.
„Când am pornit lupta cu clanurile oligarhice (toate, fără nicio excepție), era clar că aceasta va fi una pe viaţă şi pe moarte, şi că hoţii, bandiţii vor folosi orice mijloace pentru a-i denigra pe cei care şi-au asumat-o. Era clar că toate clanurile se vor uni la un moment dat şi că îşi vor folosi resursele aproape nelimitate pentru şantaj, intimidări şi multă-multă mizerie mediatică. Miza lor este semănarea neîncrederii în actul de justiţie, că dreptatea nu este posibilă în R. Moldova, că toţi sunt la fel, că toţi sunt (hoţi) ca și ei, şi că lucrurile niciodată nu se vor mai schimba. Ei, hoţii, îşi doresc un stat slab, cu instituţii slabe, care nu-şi poate apăra cetăţenii, pentru ca ei, hoţii, să poată fura în continuare cu miliardele banii oamenilor, sărăcindu-i şi aducându-i în pragul disperării. Este statul pe care şi-l doresc ei – un stat capturat, prădat nu doar de bani, dar şi de viitor”, a scris Litvinenco într-o postare pe Facebook.
Potrivit lui, cetățenii ar trebui să se unească împotriva celor care vor să fure R. Moldova în continuare.
„Singura noastră şansă, poate ultima, este ca cetăţenii să se unească în jurul unei idei nobile – o R. Moldova liberă, prosperă, adică fără hoți și trădători. Doar având încrederea că putem construi un stat puternic, liber şi prosper, un stat care să lucreze pentru oameni, un stat care are o identitate şi o vocaţie europeană, avem șansa să clădim un viitor aici la noi, acasă. Iar primul pas în această direcţie este să nu cădem pradă manipulării şi minciunii, şi să ştim să alegem grâul de neghină”, a adăugat ministrul.
De menționat că liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a anunțat pentru duminică, 18 septembrie, un protest de amploare în fața Președinției R. Moldova. Cu un îndemn către cetățeni de a participa la acest protest a venit și Igor Dodon, cercetat penal pe mai multe capete de acuzare, inclusiv pentru corupție și trădare de patrie.
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















