Ministerul Sănătății DEZMINTE că în R. Moldova ar fi fost administrate peste 7 000 de doze de vaccin EXPIRAT împotriva COVID-19
2523
Ministerul Sănătății dezminte constatările Curții de Conturi, potrivit cărora la peste 7 000 de cetățeni li s-ar fi administrat vaccin anti-COVID-19 cu termenul expirat.
„Constatările prezentate de Curtea de Conturi se bazează pe datele extrase din Registrul de Evidență a Vaccinării și se referă la perioada 30 mai – 31 august 2021. Declarăm că nicio doză de vaccin nu a fost administrată cu termen expirat, iar colectarea și introducerea, uneori, întârziată a datelor despre dozele de vaccin nu au nimic comun cu administrarea dozei. La acel moment, sistemul de evidență informațional nu era suficient de dezvoltat că să evite erorile tehnice de înregistrare”, explică Ministerul Sănătății.
Sursa citată menționează că aceste informații au fost prezentate și Curții de Conturi la etapa de examinare a raportului și în cadrul ședinței de prezentare a acestuia: „Prin urmare, ne exprimăm în continuare dezacordul față de interpretările expuse în raport. Mai mult, informăm că nici într-un registru de evidență nu se regăsesc date care ar confirma concluziile Curții de Conturi”.
De asemenea, o astfel de concluzie poate fi făcută doar în baza evaluării fluxului de doze de vaccin – intrare de stocuri, administrare și rebut, elementul principal fiind termenul de valabilitate, care poate ușor demonstra că aceste constatări nu sunt bazate pe o evidență și evaluare specifică.
„În ceea ce privește constatările care se referă la suspiciunile privind falsificarea certificatelor de vaccinare împotriva COVID-19, reiterăm că Ministerul Sănătății a fost prima autoritate care a sesizat organele de drept despre aceste posibile ilegalități și conlucrează în continuare cu ele”, conchide Ministerul Sănătății.
De menționat că opoziția parlamentară, dar și cea extraparlamentară au criticat astăzi autoritățile, făcând referire la concluziile din raportul Curții de Conturi cu privire administrarea dozelor de vaccin împotriva COVID-19.
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
11:59
10.11.2026
10:41
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















