Maia Sandu și Volodimir Zelenski, SOLUȚII pentru a preveni agravarea crizei umanitare din Transnistria, după ce Rusia a SISTAT unilateral livrarea gazelor în stânga Nistrului
2945
Președinta Maia Sandu și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, au convenit în această seară, în cadrul unei discuții telefonice, să identifice soluții comune pentru a preveni agravarea crizei umanitare din Transnistria, după ce Rusia a sistat livrarea gazelor la 1 ianuarie 2025.
Potrivit unui comunicat de presă al Președinției, cei doi șefi de stat au discutat despre situația umanitară din regiunea transnistreană și despre securitatea regională.
,,Cei doi lideri au convenit să identifice soluții comune pentru a preveni agravarea crizei umanitare și a proteja populația afectată, inclusiv prin utilizarea unor surse alternative de energie, precum cărbunele", menționează Președinția.
Maia Sandu a afirmat că mii de oameni din stânga Nistrului se confruntă cu lipsa căldurii, a luminii și, în unele cazuri, a accesului la apă potabilă, după ce compania rusească ,,Gazprom", contrar obligațiilor contractuale, a oprit livrările de gaze.
De partea cealaltă, Zelenski a confirmat disponibilitatea Ucrainei de a ajuta R. Moldova, inclusiv prin furnizarea de cărbune. Președintele Ucrainei a subliniat importanța ajutării R. Moldovei să depășească dificultățile energetice actuale și a preveni tensiunile sociale.
Zelenski a subliniat că întreaga situație energetică din R. Moldova, în special pe malul stâng al Nistrului, este rezultatul unei încercări de manipulare a resurselor energetice de către Rusia, cu scopul de a submina autoritățile de la Chișinău.
„Suntem gata să sprijinim R. Moldova. Este extrem de important să menținem stabilitatea și să le oferim tuturor oamenilor din R. Moldova condiții pentru a trăi în liniște și a munci pentru țara lor, pentru depășirea sărăciei și pentru parcursul nostru comun spre Uniunea Europeană”, a precizat președintele Ucrainei.
Un alt subiect al discuției a fost securitatea regională și evoluțiile recente de pe frontul din Ucraina.
Președinta Maia Sandu a reafirmat sprijinul pentru Ucraina, care își apără libertatea, suveranitatea și integritatea teritorială, dar și pacea din R. Moldova.
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
11:59
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:10
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















