Maia Sandu, ÎNTREVEDERE cu reprezentanții partidelor proeuropene. „Proiectul de integrare europeană nu este al unui sau al mai multor partide, ci al tuturor cetățenilor care vor să trăiască în pace, siguranță și bunăstare”
2186
Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții Platformei „Demnitate și Adevăr” (PDA), Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Partidului Schimbării (PS) și Ligii Orașelor și Comunelor (LOC), care au format blocul politic „Împreună”. Discuțiile au vizat aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană.
Potrivit șefului Cabinetului președintelui R. Moldova, Adrian Băluțel, președinta Sandu a subliniat importanța consolidării tuturor partidelor proeuropene pentru susținerea și promovarea aderării R. Moldova la Uniunea Europeană.
Șefa statului a menționat, în cadrul discuțiilor, că „proiectul de integrare europeană nu este al unui sau al mai multor partide, ci al tuturor cetățenilor care vor să trăiască în pace, libertate, siguranță și bunăstare”.
Curtea Constituțională a avizat ieri pozitiv proiectul de lege pentru modificarea Constituției, care prevede organizarea referendumului privind aderarea R. Moldova la UE și introducerea acestui deziderat în Constituție. Referendumul ar urma să aibă loc pe 20 octombrie curent, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale.
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
ANALIZĂ // De ce miza războiului din Ucraina este însăși independența R. Moldova: „Moscova vrea drept de veto asupra viitorului nostru și ar fi o ironie amară ca America să legitimeze principiile imperiale ale Kremlinului, în numele păcii”
















