MAI prezintă primele rezultate ale sistemului „oprire UNICĂ” la punctul de trecere a frontierei Leușeni - Albița: Au dispărut cozile! „Acesta e doar începutul”
2737
Cele patru autorități vamale și de frontieră din R. Moldova și România aplică, începând cu dimineața zilei de sâmbătă, 15 aprilie 2023, în comun controlul coordonat în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, sensul de intrare în România. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) susține că sistemul „oprire unică” și-a atins scopul, iar la frontieră au dispărut cozile de până acum. În acest sens, MAI a publicat o poză cu situația din puntul de trecere a frontierei, fixată la ora 10.30.
„Colegii noștri de la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița ne informează că noua etapă a implementării controlului coordonat la granița cu România a început cu bine. Mai puțin timp petrecut la frontieră, dar mai multă securitate pentru cetățenii republicii noastre și pentru cei din Europa. O mai bună coordonare între autoritățile de frontieră, în eforturi de prevenire și combatere a criminalității. Suportul logistic este foarte necesar, mai ales acum, pentru lanțul logistic dinspre Ucraina spre țările europene. Și acesta e doar începutul. Împreună, prin efort coordonat și profesionist al echipelor de la frontiera moldo-română, ne continuăm pașii spre integrarea armonioasă a R. Moldova în Uniunea Europeană", comunică MAI.
Acordul privind controlul comun la punctul de trecere al frontierei Leușeni - Albița a fost semnat pe 9 februarie curent. Documentul este încheiat pentru o perioadă de șase luni, iar orice prelungire a valabilității documentului pentru noi perioade de 6 luni este decisă prin acordul Părților în baza evaluării în comun a rezultatelor sistemului de control, realizată cu cel mult 30 de zile anterior expirării perioadei de valabilitate. Prelungirea valabilității se realizează pe cale diplomatică.
Anterior, autoritățile de la Chișinău au spus că proiectul este unul pilot, iar dacă își va demonstra eficiența ar putea fi implementat și la alte puncte de trecere a frontierei dintre România și R. Moldova.
09.11.2026
10:22
09.11.2026
10:07
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
09.11.2026
10:22
09.11.2026
10:07
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















