04:06:53 10.07.2025
Stiri

,,Kremlinovici" Dodon, ATAC grosolan la adresa UE, după ce fostul subaltern Ceban a fost declarat INDEZIRABIL în România și spațiul Schengen: ,,UE se transformă în regim dictatorial"

Actualitate 09.07.2025 19:53 Vizualizări682
,,Kremlinovici

Liderul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Igor Dodon, numit și ,,Kremlinovici", a lansat un atac grosolan la adresa Uniunii Europene, după ce fostul său subaltern Ion Ceban a fost declarat indezirabil în România și spațiul Schengen. Socialistul a acuzat UE că se transformă în regim dictatorial.

,,Ceea ce s-a întâmplat azi este grav. Este semnalul unei degradări a democrației, a libertăților și a drepturilor omului în UE. Idealul UE este un mit care s-a spart. Abuzul exercitat asupra primarului general Ion Ceban și asupra altor cetățeni moldoveni, este o dovadă în plus că UE nu mai este ceea ce-a fost odată. Noi ne miram de câțiva ani cum de oficialii europeni pot tolera cenzura, dictatura și represaliile politice din partea partidului PAS în R. Moldova. Și iată că acum vedem că aceste practici sunt, de fapt, tipice pentru felul de a gândi și a acționa a oficialilor din Occident", a acuzat Dodon.

Potrivit lui, orice abuz al guvernării PAS împotriva opoziției a găsit și găsește în continuare sprijin în cabinetele de la Bruxelles și din alte capitale occidentale.

,,Aici nu mai putem vorbi despre valori și integritate politică, ci despre cinism și presiune politică după principiul scopul scuză mijloacele. Iar scopul PAS e să păstreze controlul asupra statului pe care l-a capturat, cu complicitatea oficialilor europeni. Ceea ce fac în R. Moldova PAS și Maia Sandu reprezintă un model politic pentru întregul UE. Din spațiu al libertății, al democrației și al păcii, UE se transformă în regim dictatorial care își permite să anuleze alegeri, să sufoce suveranitatea, să cenzureze mass-media, să se implice direct în campanii electorale, să hărțuiască politicieni din opoziție și să se comporte abuziv, obraznic și dictatorial cu țările din sfera sa de influență", a continuat Dodon.

În același context, Dodon a menționat că cetățenii R. Moldova nu au nevoie de un așa UE.

,,Sper că acum au înțeles asta și cetățenii care pledează pentru integrare europeană. Și vor trage concluziile necesare la alegerile parlamentare din toamnă. Și împreună vom salva R. Moldova de sub dictatura PAS. Acest scenariu politic devine astăzi și mai realist, fiindcă lumea vede ce se întâmplă și va fi în majoritatea absolută de partea noastră", a conchis Dodon.

Autor: ZiarulNational
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte