VIDEO // Judecătoarea care a dat verdictul în cazul Evgheniei Guțul, amenințată cu MOARTEA, cu DECAPITAREA. „E o situație de o gravitate excepțională. Judecătorul a fost supus câteva luni unor presiuni și amenințări abominabile”
2239
Magistrata de la Judecătoria Buiucani Ana Cucerescu, care a pronunțat sentința de condamnare la șapte ani de închisoare a bașcanei lui Ilan Șor, Evghenia Guțul, a fost amenințată cu moartea câteva luni bune. Declarația a fost făcută astăzi de către președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Sergiu Caraman.
Potrivit lui Caraman, judecătoarea a fost supusă unor presiuni fără precedent, pentru ca să fie mai atentă la ce pedeapsă dictează Evgheniei Guțul, care ieri a venit la ședință însoțită de copilul minor.
„Vreau să aduc în atenția opiniei publice o situație de o gravitate excepțională. Asta amenință fundamentul statului de drept și anume independența justiției. În ultimele luni atestăm o intensificare fără precedent a intimidărilor, amenințărilor și atacurilor directe asupra judecătorilor și asupra unor membri ai CSM. Aceste acțiuni reprezintă un atac direct asupra capacității justiției de a funcționa imparțial și de a asigura respectarea legii pentru toți cetățenii”, a menționat Caraman.
Președintele CSM a venit cu mai multe detalii despre amenințările parvenite din partea celor care doreau ca Guțul să scape basma curată în dosarul privind finanțarea partidului lui Șor.
„Voi vorbi despre cazul judecătorului care a examinat cauza penală intentată în privința Evgheniei Guțul. Acest judecător a fost supus câteva luni de zile unor presiuni și amenințări constante și abominabile. E vorba de mesaje de amenințare cu moartea, trimiterea de fotografii macabre cu persoane asasinate, decapitate. Au fost și apeluri telefonice repetate, inclusiv pe timpul nopții”, a povestit șeful CSM.
De asemenea, cei care au pus la cale acest plan de intimidare au recurs la un fals grosolan.
„Celor din mass-media le-a fost expediată o scrisoare, care ar fi fost semnată de către judecătorul respectiv. Chipurile acest judecător ar fi informat presa că-și dă demisia și se retrage din examinarea cauzei respective. În acea scrisoare se invocau pretinse influente politice asupra judecătorului. Această scrisoare reprezenta un fals”.
Pentru că informația respectivă nu a fost diseminată, a urmat o altă înștiințare care ar fi fost dată de persoane apropiate judecătorului respectiv.
„Ei aduceau la cunoștință că judecătorul respectiv ar fi decedat și funeraliile au loc peste câteva zile. Îi invitau pe toți care cunoșteau judecătorul să vină la înmormântare. Se mai spunea că mai multe informații despre înmormântare pot afla de la un membru al CSM. Și în scrisoare era indicat și un număr de telefon al membrului CSM. Aceste acțiuni reprezintă un atac direct asupra judecătorului, iar scopul e influențarea deciziilor date de el”, a punctat Caraman.
Aceste amenințări nu s-au limitat la un singur caz. „Un membru al CSM a fost, de asemenea, ținta unor mesaje similare. Toate aceste mesaje au drept scop intimidarea și determinarea, să se acționeze contrar conștiinței și contrar legii. Aceste fapte demonstrează o campanie coordonată de subminare a independenței justiției. Noi vom colabora cu organele de drept pentru a identifica și trage la răspundere a celor ce se fac vinovați de comiterea acestor fapte cu iz criminal. Nicio amenințare nu va rămâne nepedepsită”, a mai spus președintele CSM.
Caraman a venit cu un apel și către clasa politică, îndemnând-o să renunțe la discursurile inflamatoare care pun sub semnul întrebării deciziile instanțelor. El a denunțat etichetările venite din partea unor partide, care au calificat hotărâri judiciare drept „masacre politice” sau „instrumente ale poliției politice”. „Discursurile care delegitimează sistemul judiciar au consecințe extrem de periculoase. Ele alimentează ura, polarizarea și pot conduce la violențe. Când un politician spune că o sentință este un act de răzbunare politică, contribuie direct la decredibilizarea justiției”, a adăugat Caraman.
În același timp, Sergiu Caraman a transmis un mesaj de sprijin magistraților din R. Moldova, subliniind că instituția pe care o conduce va reacționa ferm la orice tentativă de ingerință. „Judecătorii nu sunt singuri. Consiliul Superior al Magistraturii este alături de ei. Vom răspunde public și instituțional la orice presiune sau atac. Nu vom tolera nicio ingerință în actul de justiție”, a afirmat Sergiu Caraman.
Amintim că bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, a fost condamnată pe 5 august în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor”Guțul își va ispăși cei șapte ani de închisoare într-un penitenciar de tip semi-închis pentru femei. Tot pe 5 august și-a aflat pedeapsa și Svetlana Popan, fosta secretară a oficiului central al formațiunii – șase ani de închisoare.
Evghenia Guțul a venit la sediul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, alături de soț și copilul său minor. Aceasta a insistat ca minorul să fie lăsat în sala în care a fost dictată sentința.
Astfel, instanța de judecată a dispus în privința Evgheniei Guțul, o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de șapte ani, precum și confiscarea sumei de 40 905 637 de lei din contul său.
Cea de-a doua inculpata a primit o pedeapsa cu inchisa pe un termen de șase ani si confiscarea a 9 748 425 de lei, cu luarea sub straja din sala ședinței de judecată.
Ambele inculpate au fost private de dreptul de a exercita activitatea legata de organizare contabila si financiara in cadrul partidelor politice, precum si de dreptul de a fi membre ale partidelor politice, pe un termen de cinci ani. Sechestrul aplicat asupra bunurilor acestora a fost menținut.
De asemenea, instanța a dispus confiscarea în folosul statului a corpurilor delicte ridicate în cadrul perchezițiilor: mijloace financiare în sumă de aproximativ 5,8 milioane de lei și două telefoane mobile.
Imediat după pronunțarea sentinței, în apărarea Evgheniei Guțul a sărit fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon. Cercetat penal în mai multe dosare, Dodon spune că ar fi vorba de un dosar politic.
„Tot ce a putut realiza justiția reformată a Maiei Sandu e să condamne la șapte ani cu executare o femeie, o mamă, un lider de administrație locală, ales de popor. Tot ce a putut realiza justiția reformată și poliția politică a Maiei Sandu e să răzbune frustrările profunde și ura personală a președintei, care este invidioasă pe orice succes sau împlinire care nu-i aparține ei. Repet, trăim într-un stat autocrat condus de indivizi lipsiți de empatie și de grijă pentru oameni și popor”, spus Dodon.
Cu reacție a venit și Kremlinul, prin intermediul purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov. „Este un exemplu de decizie motivată politică. Este exemplu de presiune ilegală asupra oponenților politice în cadrul campaniei electorale. Vedem cum opoziția este supusă represiunilor. Oamenii sunt lipsiți de posibilitatea să voteze pentru cine vor. Regulile și normele democratice sunt călcate în picioare”, a declarat Peskov.
„Decizia în cazul bașcanului Eugenia Guțu este motivată politic, iar întregul proces a fost o farsă, care a demonstrat încă o dată adevărata atitudine a autorităților față de justiție, care s-a transformat într-un baston împotriva dizidenților în mâinile PAS”, se arată într-un comunicat al partidului condus de Irina Vlah.
Evghenia Guțul a fost reținută pe Aeroportul Internațional Chișinău în seara zilei de 25 martie. Ea este vizată în două dosare penale. Într-unul este acuzată de gestionare frauduloasă a fondurilor electorale, finanțare ilegală și declarații false în campania electorală. În celălalt, este suspectată, alături de secretarul biroului central al fostului partid „Șor”, de complicitate la finanțarea ilegală a unui partid politic și a unui candidat electoral de către un grup criminal organizat. Pe 9 aprilie, Judecătoria sectorului Ciocana din Chișinău a decis eliberarea sa din izolator și plasarea în arest la domiciliu.
Ce i s-a incriminat Evgheniei Guțul
Conform probatoriului administrat de către Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate, sa constatat că Evghenia Guțul, în perioada 2019–2022, activând în calitatea de secretariat în cadrul Departamentului de Monitorizare, Planificare și Control al fostului Partid Politic Constituțional Declarația Neconstituțională „Șor” (nr. din 19.06.2023 și radiat din Registrul de stat al persoanelor juridice la data de 23.01.2024), ar fi fost activ implicat în activitatea de introducere sistematică a mijloacelor financiare necontabilizate în Republica Moldova, provenite din partea unui grup criminal organizat, preponderent din Federația Rusă, prin efectuarea curselor aeriene și terestre (tur-retur în 24 de ore), pe care ulterior le-ar fi integrat în activitatea partidului, în susținerii activității acestuia pe arena politică din Republica Moldova.
Pe un alt capăt de acuzare, Evghenia Guțul, în calitate de complice, în perioada septembrie 2022 – noiembrie 2022, ar fi coordonat activitatea unor oficii teritoriale ale fostului Partid Politic „Șor” din raioanele Republicii Moldova, fiind responsabilă de verificarea, confirmarea listelor și remunerarea participării la protestele instituțiilor de organizare a părților publice în comunitățile publice. Chișinău (Parlament, Guvern, Președinție, Procuratura Generală etc.), acceptând astfel, cu bună știință, finanțarea partidului politic din partea unui grup criminal organizat, în sumă totală de 40 905 637 de lei.
Fapte infracționale similare i se incriminează și celeilalte complice, care a fost responsabilă de Oficiul Teritorial din mun. Chișinău în perioada septembrie 2022 – noiembrie 2022. Aceasta ar fi acceptat, cu bună știință, finanțarea partidului politic din partea grupului criminal organizat, în sumă totală de 9 748 425 de lei, mijloace financiare destinate pentru achitarea protestelor organizate de partidul politic, achitarea salariilor necontabilizați etc.
Deși au negat comiterea faptelor pe toate examinările cauzei, care a durat 1 an și 3 luni, instanța a apreciat probatoriul administrat ca unul întemeiat și le-a stabilit vinovăția fiind în comiterea infracțiunilor incriminate.
Sentința poate fi atacată cu apelul la Curtea de Apel Chișinău Centru în termen de 15 zile.
06.10.2025
15:03
2473
Oamenii lui Șor ajung unul câte unul la ÎNCHISOARE, în timp ce fugarul se ascunde la Moscova. Reprezentantul fugarului din Basarabeasca va fi și bun de plată - s-a dispus confiscarea a peste 1,75 de MILIOANE de lei în folosul statului
26.09.2025
10:30
5885
VIDEO // Ilan Șor a dat COMANDA - rețeaua criminală, finanțată de la Moscova, MOBILIZATĂ să lucreze pentru așa-zisul bloc patriotic al lui Dodon, Tarlev, Vlah și Voronin. Activiștii lui Șor sunt REVOLTAȚI: „Nu voi vota pentru acești pede...”
22.08.2025
16:28
1574
Moldovenii REFUZĂ să iasă la protestele lui Șor, chiar dacă li se promite câte 3 000 de dolari pe lună. Oamenii oligarhului recurg la AMENINȚĂRI și constrângeri, pentru ca lumea să vină sâmbătă la protest: „Ilan Mironovici așteaptă”
19.08.2025
11:23
5539
VIDEO // Dodon a DECONSPIRAT Rusia pentru finanțarea cu bani grei a DESTABILIZĂRILOR puse la cale de condamnatul Șor: „Cei 3 000 de dolari sunt plătiți de Rusia, prin intermediul lui Șor”
19.08.2025
12:06
1644
Unul dintre oamenii lui Șor, CONDAMNAT la patru ani de ÎNCHISOARE cu suspendare. Femeia a rămas și fără 2,3 MILIOANE de lei
15.08.2025
13:58
3463
Acum trei zile amenința cei peste 10 000 de polițiști din R. Moldova cu RĂFUIALA „po poneatiem” , iar acum vrea să-i „cumpere” cu apartamente și salarii. Șor: „Sunt unicul politician din țară care nu a mințit niciodată... veți trăi așa cum se cuvine”
15.08.2025
13:21
2039
INTERCEPTĂRI // Protestul lui Șor ar urma să dureze o LUNĂ de zile, iar „top-activiștilor” li se promit remunerări de până la 75 000 de lei. Poliția îndeamnă cetățenii să NU participe la așa-numitul protest anunțat de „organizația criminală ȘOR”
15.08.2025
09:40
3342
O nouă LOVITURĂ pentru Șor, care încearcă să atragă simpatizați prorusși contra sumei de 3 000 de dolari pe lună. Companiile fugarului condamnat, afiliate Rusiei, sancționate de SUA
14.08.2025
16:05
4995
Fugarul Șor SCHIMBĂ locația protestului de sâmbătă și face o declarație surprinzătoare: „Chișinăul este al nostru”. Manifestanții vor promova destabilizările puse la cale de Rusia lângă monumentul în memoria victimelor DEPORTĂTRILOR staliniste
12.08.2025
17:05
2771
DOC // „Proeuropeanul” Ion Ceban, pus la mare încercare. Poliția îi cere primarului capitalei să NU autorizeze protestul anunțat de condamnatul Ilan Șor în PMAN și care ar putea degenera
21.03.2026
12:09
210
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
257
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
376
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
342
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
409
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
526
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
587
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
581
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
557
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
607
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
599
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
640
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
600
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
565
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
567
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
673
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
659
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
549
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
676
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
758
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
754
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
784
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
746
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
770
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
894
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














