Iniţiativele lui Stoianoglo, DESFIINŢATE de ministrul Justiţiei: "Cele 10 porunci ale lui Platon despre reformarea procuraturii..."
4359
Stiri.md
Ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, denunţă o nouă tentativă a procurorului general, Alexandr Stoianoglo, de a se victimiza şi de a camufla eşecurile sale în fruntea instituţiei.
Potrivit ministrului, cele zece iniţiative ale lui Stoianoglo de "prevenire a corupţiei" nu vor schimba situaţia.
"Stoianoglo a găsit scuza pentru inactivitatea Procuraturii Generale de ani de zile – imunitatea funcţionarilor. Anume din cauza acesteia, procurorii nu ar fi putut prinde hoţi. Este un fals. Câte ridicări de imunitate au fost refuzate de Parlament? Corect. Zero. ”Плохому прокурору имунитет мешает”. (Unui procuror rău îi încurcă imunitstwa - n.r.)
Incompetenţa, iresponsabilitatea şi corupţia au fost cauzele principale ale inactivităţii organelor de anchetă, nu imunitatea funcţionarilor. Noi nu suntem împotriva ridicării imunităţii pentru funcţionari, mai ales că avem și o inițiativă de modificare a Constituției în acest sens. Doar că nu legile prind hoţii, dar procurorii oneşti. Acum Stoianoglo mimează activitate abundentă şi combaterea corupţiei, după ce a eliberat toţi hoţii din puşcărie. Vine cu propuneri de reformare a sistemului din interior, a citit – zice lumea – "cele 10 porunci ale lui Platon" despre reformarea procuraturii. Dar este târziu. Sistemul trebuie curăţat. Şi va fi curăţat. Pentru aceasta există voinţă politică şi un mandat puternic din partea oamenilor", a scris Litvinenco pe Facebook.
De menţionat că Alexandr Stoianoglo, a lansat astăzi zece propuneri legislative, după ce majoritatea parlamentară a demarat schimbarea legii, care ar permite evaluarea şi demiterea procurorului general.
Propunerile legislative ale procurorului general, Alexandr Stoianiglo:
1. Restrângerea imunității demnitarilor de stat;
2. Instituirea mecanismelor de tragere la răspundere penală a membrilor organelor colegiale de decizie care au încălcat legea;
3. Optimizarea procedurii disciplinare în privința procurorilor;
4. Reevaluarea cadrului normativ adoptat în perioada statului capturat;
5. Reconceptualizarea competențelor Procuraturii Anticorupție;
6. Crearea unor instanțe specializate anticorupție;
7. Extinderea competențelor procurorilor la autorizarea măsurilor speciale de investigații, inclusiv în dosarele de corupție;
8. Atribuirea competenței procurorului la aplicarea măsurii procesuale de constrângere – suspendarea provizorie din funcție;
9. Răspundere contravențională pentru fapte de corupție cu prag valoric mic;
10. Executarea neîntârziată a adreselor Curții Constituționale în privința unor infracțiuni în sfera publică.
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României















