Igor Dodon nu mai pomenește de ANTICIPATE și o numește „UZURPATOARE” pe Maia Sandu. Socialistul invită fracțiunile parlamentare la DIALOG
2599
Telegram Liderul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Igor Dodon, nu mai pomenește niciun cuvânt despre alegeri parlamentare anticipate, menționând că demarează dialogul cu „celelalte fracțiuni și grupuri parlamentare” pentru „depășirea situației de criză” provocată de președintele Maia Sandu.
„PSRM constată cu regret că, din cauza poziției șefului statului, țara noastră intră într-o criză politică și constituțională profundă. Efectele negative ale acestei crize se fac deja simțite în toate domeniile vieții, inclusiv prin scumpirea repetată a carburanților, care provoacă noi creșteri de prețuri în lanț, nemulțumiri sociale și proteste. Președinția sfidează în mod repetat Legea Supremă, ceea ce nu poate rămâne fără consecințe grave pentru R. Moldova. Criza în care ne împinge insistent Maia Sandu afectează în mod acut domeniile social și economic. Toate acestea vin pe un val nou în creștere de pandemie, care lovește puternic țara noastră”, a scris Dodon pe canalul său de Telegram.
CITIȚI și VIDEO // Maia Sandu: „Eu nu am să stau să mă uit cum frăția penalilor nu vrea să lase țara din mână și semnează alianțe la fel de ușor cum și-au umplut propriile buzunare. La anticipate sau la referendum, oamenii vor decide viitorul lor și al țării”
Potrivit socialistului, „sloganurile populiste” nu ajută la soluționarea problemelor cetățenilor. „Poporul, însă, constată că președintele țării este axat în mod exclusiv pe interese înguste de partid. Visul Maiei Sandu este să-și mărească numărul de deputați ai PAS, iar pentru aceasta este gata să calce repetat pe normele constituționale, să scuipe pe lege și chiar să dea foc la țară. În scopul depășirii cât mai rapide a situației de criză, PSRM reiterează deschiderea la dialog cu toate fracțiunile și grupurile parlamentare. Scopul nostru este de a găsi soluția cea mai eficientă pentru depășirea acestei crize și luarea măsurilor urgente pentru a îmbunătăți viața de zi de zi a cetățenilor. Chiar astăzi, PSRM va contacta reprezentanții celorlalte fracțiuni și grupuri parlamentare pentru a începe un dialog. Aceasta așteaptă de la noi majoritatea cetățenilor țării.
Totodată, cerem PAS și Maiei Sandu să înceteze imediat atacurile la adresa Curții Constituționale pentru decizia pronunțată marți, 23 februarie, să înceteze acțiunile de subminare a statului de drept și acțiunile de uzurpare a puterii în stat. Numai un uzurpator își poate permite să înlocuiască prin sine Constituția unei țări. În următoarele zile, PSRM va convoca ședința Consiliului Republican al formațiunii pentru a decide următoarele acțiuni”, a încheiat Dodon, care a fost suspendat de cinci ori pe timpul când deținea funcția de șef al statului pentru încălcarea Constituției.
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
16:28
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:11
22.10.2026
16:01
22.10.2026
15:52
22.10.2026
15:46
22.10.2026
15:22
22.10.2026
15:20
22.10.2026
15:13
22.10.2026
14:38
22.10.2026
14:37
22.10.2026
14:35
22.10.2026
14:35
22.10.2026
14:19
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















