Stiri

Igor Dodon a acordat DISTINCȚII de stat celor care au avut „un aport semnificativ la operațiunilor comune de menținere a păcii”

Politică 26.07.2017 15:10 Vizualizări4965
Igor Dodon a acordat DISTINCȚII de stat celor care au avut „un aport semnificativ la operațiunilor comune de menținere a păcii”

Președintele Igor Dodon a semnat acum câteva clipe Decretul cu privire la decorarea unor reprezentanți ai R. Moldova și ai Misiunii OSCE în Moldova, „care au adus un aport semnificativ în activitatea Operațiunii comune de menținere a păcii și asigurare a stabilității în regiunea transnistreană”.

Printre cei decorați nu se regăsesc și militarii ruși și transnistreni, așa cum a promis anterior în cadrul unei emisiuni televizate din Federația Rusă.

„Au fost înaintate propuneri cu privire la decorarea participanților Operațiunii comune de menținere a păcii și asigurare a stabilității în regiunea transnistreană din partea Federatiei Ruse și Ucrainei. Conform procedurilor internaționale, persoanele acestea pot fi decorate doar cu acordul țărilor, reprezentații cărora sunt ei”, a subliniat șeful statului.

Astfel, în semn de înaltă apreciere a eforturilor depuse întru menținerea păcii, stabilității și ordinii de drept în zona de securitate a regiunii transnistrene a Republicii Moldova, Igor Dodon a conferit:

„Ordinul Republicii” :

- dlui Solonenco Ion – general de brigadă, activează din prima zi în componența Comisiei Unificate de Control, creată pe data de 27 iulie 1992. Din 2002 – copreședintele Comisiei respective din partea RM;

„Ordinul de Onoare” :

- dlui Oleg BAYANDIN – cetățean al Republicii Belarus, locotenent-colonel, consultant militar al Misiunii OSCE în Moldova în anii 2004-2007;

- dlui Nicolae CHIRTOACA - colonel, primul copreședinte al Comisiei Unificate de Control din partea RM, în cadrul căreia în 1992 au fost întreprinse primele măsuri practice de pornire a Operațiunii comune de menținere a păcii și asigurarea stabilității în regiunea transnistreană;

- dlui Serghei GUȚU – colonel al Armatei Naționale, consultant militar în componența Comisiei Unificate de Control din anul 2006;

- dlui Jan NADOLSKI – cetățean al Republicii Polonia, reprezentant militar al Misiunii OSCE în Republica Moldova în perioada 2003-2006, colonel;

Ordinul „Gloria Muncii” :

- dlui Aurel FONDOS - colonel al Armatei Naționale, șeful militar superior al contingentului Forțelor de Menținere a Păcii din partea RM în Zona de Securitate, în anii 2007-2011. Membru al Comisiei Unficate de Control din 2011;

- dlui Victor MACRINSCHI – colonel al Armatei Naționale, șeful militar superior al contingentului Forțelor de Menținere a Păcii din partea RM în Zona de Securitate în anii 2003-2007. Membru al Comisiei Unficate de Control;

- dlui Gheorghe ROMAN - conducător al delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control în perioada 1995-2002.

Amintim că ieri, președintele Parlamentului, Andrian Candu, l-a avertizat public pe șeful statului Igor Dodon, după ce acesta a declarat că va acorda distincții de stat militarilor ruși și celor transnistreni.

„Președintele Dodon se laudă la un post rusesc că încalcă și va încălca Constituția țării de dragul susținerii Moscovei. Supărat pe poziția fermă a Parlamentului exprimată prin declarația privind retragerea forțelor militare ruse, Igor Dodon promite medalii soldaților ruși și transnistreni și deschide o rană care încă sângerează. Nu ne faceți să credem că șeful statului are prea multe prerogative, domnule Dodon”, a menționat Candu.

Autor: Ziarul National
Igor Dodon a acordat DISTINCȚII de stat celor care au avut „un aport semnificativ la operațiunilor comune de menținere a păcii”
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.58 1 RON 3.83 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri