Premierul Gavrilița atenționează că fiecare megawatt în plus consumat în orele de vârf „ne va arde la BUZUNAR” și nu exclude că vor urma DECONECTĂRI: „Faptul că acum suntem OK nu înseamnă că această situație se va prelungi toată iarna”
1801
Prețul energiei electrice ne va „arde la buzunar”, a declarat astăzi, în cadrul ședinței Guvernului, prim-ministra Natalia Gavrilița. Potrivit prim-ministrei, „Energocom” procură energie electrică, în special pentru orele de vârf, în baza unor contracte de urgență, fără a cunoaște prețul de achiziție.
Faptul că armata Federației Ruse a distrus în proporție de 40 la sută infrastructura energetică a Ucrainei afectează direct R. Moldova, iar situația ar putea să se înrăutățească și mai mult.
„Războiul este foarte aproape de noi, iar 40 la sută din infrastructura energetică a Ucrainei a fost afectată de atacurile cu rachete. Din cauza aceasta, se materializează cele mai sumbre scenarii și pentru noi pe piața energetică. Noi de ieri nu mai avem contract de livrare a energiei electrice cu cei de la centrala de la Cuciurgan. Totodată, primim cu 50 la sută mai puține gaze naturale de la „Gazprom”. Guvernul întreprinde anumite măsuri, inclusiv procurarea de gaze pentru stocuri. E vorba de cantități mici, dar care ne permit să avem un pic de răgaz pentru a identifica soluții mai durabile.
Dar în ceea ce privește electricitatea, avem un deficit de 20 - 30 la sută. Astfel, fiecare megawatt în plus utilizat ne arde la buzunare. Eu vreau ca toată lumea să înțeleagă că, atunci când avem deficit, procurăm energie electrică în baza unor contracte de urgență și aflăm mai târziu prețul. Vom ști abia la finele lunii cât ne costă cu adevărat achizițiile și atunci vom putea decide dacă ne putem permite să cumpărăm energie în baza unor asemenea contracte sau trebuie să facem deconectări. Faptul că astăzi suntem ok nu înseamnă că această situație se va prelungi toată iarna”, a precizat Natalia Gavrilița.
Prim-ministra nu-și explică cum unii politicieni jubilează pe seama acestor probleme.
„Am văzut că sunt anumite persoane, forțe politice, care încearcă să trateze acest subiect foarte trivial, de parcă poate fi un subiect pe baza căruia se poate face politică. Nu este așa. Este o adevărată problemă pentru oameni, o problemă care îi bate direct la buzunar. Ne aflăm într-o situație în care s-ar putea să nu ne putem permite să achiziționăm energie la aceste prețuri. Îndemnul meu e să economisim”.
La rândul său, vicepremierul Andrei Spînu a precizat că astăzi se atestă un deficit de 14%, iar mâine, 3 noiembrie, situația va rămâne la fel de complicată.
„Mai târziu voi publica prețul de achiziție pentru fiecare oră. Vă veți convinge cât este de important să economisim în orele de vârf”, a conchis Spînu.
15.10.2026
14:44
15.10.2026
14:25
15.10.2026
14:10
15.10.2026
13:25
15.10.2026
12:51
15.10.2026
12:45
15.10.2026
12:30
15.10.2026
12:28
15.10.2026
12:10
15.10.2026
12:03
15.10.2026
14:10
15.10.2026
13:25
15.10.2026
12:51
15.10.2026
12:45
15.10.2026
12:30
15.10.2026
12:28
15.10.2026
12:10
15.10.2026
12:03
15.10.2026
12:03
15.10.2026
11:50
15.10.2026
11:47
15.10.2026
11:31
15.10.2026
11:25
15.10.2026
11:12
15.10.2026
11:07
15.10.2026
11:00
15.10.2026
09:32
15.10.2026
09:31
15.10.2026
09:31
15.10.2026
09:24
15.10.2026
06:03
15.10.2026
01:30
15.10.2026
00:15
15.10.2026
00:03
14.10.2026
23:58
14.10.2026
23:11
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Maia Sandu, în marja Moldova Security Forum: „Unirea ne-ar aduce mai multă securitate”. Când și în ce condiții devine UNIREA opțiunea principală pentru Chișinău















