80 de milioane de euro pentru modernizarea a 25 de instituții de învățământ profesional tehnic până în 2032
275
Elevii din 25 de instituții de învățământ profesional tehnic din Republica Moldova vor beneficia de spații de studiu modernizate, echipamente pentru pregătirea practică și condiții mai bune în cămine. Investiția, în valoare de 80 de milioane de euro, va fi realizată în cadrul Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru proiectul „Modernizarea instituțiilor de învățământ profesional tehnic”.
În total, vor fi renovate 47 de clădiri: 24 de blocuri de studii, inclusiv ateliere și laboratoare, și 23 de cămine. În cele 25 de instituții învață peste 21 de mii de elevi, reprezentând 40 la sută din totalul celor înscriși în învățământul profesional tehnic. Unsprezece instituții beneficiare se află în Chișinău, iar celelalte 14 — în alte orașe ale țării. În 15 instituții vor fi modernizate atât spațiile de studiu, cât și căminele. În celelalte 10 vor avea loc lucrări de renovare capitală și de dotare a căminelor.
„Este cea mai mare investiție pe care o face statul în învățământul profesional tehnic de la Independență încoace. O asemenea sumă ne permite să îmbunătățim mai rapid condițiile de studiu, să facem acest sistem cât mai atractiv. În epoca inteligenței artificiale, care preia abilități din rândul celor cu studii superioare, este posibil ca cei care aleg să urmeze o carieră în învățământul vocațional să-și găsească ulterior mai ușor un loc de muncă bun și noi trebuie să sprijinim acest proces”, a declarat Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Instituțiile au fost selectate în funcție de relevanța lor pentru sectoarele prioritare ale economiei, de necesitățile de investiții și de impactul pe care îl pot avea în regiune. Atelierele și laboratoarele modernizate vor sprijini pregătirea în domeniile agriculturii și prelucrării produselor agroalimentare, construcțiilor, energiei și tehnologiilor informației și comunicațiilor. Elevii vor putea exersa cu echipamente adaptate meseriilor pe care le învață. Profesorii și maiștrii-instructori vor putea folosi dotările atât la orele teoretice, cât și la cele practice.
Modernizarea spațiilor de studiu, a atelierelor, laboratoarelor și căminelor este prevăzută în următoarele 15 instituții:
Centrul de Excelență în Energetică și Electronică;
Școala Profesională din Rîșcani;
Școala Profesională nr. 6 din Chișinău;
Școala Profesională din Ceadîr-Lunga;
Școala Profesională nr. 5 din Bălți;
Școala Profesională din Ungheni;
Centrul de Excelență în Transporturi;
Colegiul Universității Tehnice a Moldovei;
Centrul de Excelență în Construcții;
Școala Profesională din Florești;
Școala Profesională din Cupcini, Edineț;
Colegiul Politehnic din Bălți;
Colegiul Tehnic Agricol din Soroca;
Școala Profesională nr. 2 din Cahul;
Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale.
Alte 10 instituții sunt incluse în componenta dedicată renovării căminelor:
Colegiul „Alexei Mateevici” din Chișinău;
Școala Profesională din Căușeni;
Colegiul de Medicină din Cahul;
Colegiul „Vasile Lupu” din Orhei;
Colegiul de Construcții din Hîncești;
Colegiul de Ecologie din Chișinău;
Școala Profesională nr. 2 din Chișinău;
Școala Profesională nr. 3 din Chișinău;
Centrul de Excelență „Ștefan Neaga” pentru educație artistică;
Școala Profesională din Leova.
Investițiile urmăresc să le ofere tinerilor condiții de pregătire apropiate de cele pe care le vor întâlni la locul de muncă și să sprijine formarea specialiștilor de care are nevoie economia țării. Proiectul este planificat pentru perioada 2026–2032 și face parte din Planul de creștere pentru Republica Moldova, susținut de Uniunea Europeană.
Pachetul de finanțare include un împrumut de 33 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB), un grant de 7 milioane de euro prin Platforma de Investiții pentru Vecinătate și o contribuție de 40 de milioane de euro a Republicii Moldova prin Mecanismul de Reformă și Creștere.
În prezent, în Republica Moldova funcționează 79 de instituții de învățământ profesional-tehnic: 32 de școli profesionale, 34 de colegii și 13 centre de excelență. În total, aici învață circa 50 de mii de elevi, iar procesul de studii este asigurat de aproximativ 3.500 de cadre didactice.
15.10.2026
12:10
15.10.2026
12:03
15.10.2026
11:50
15.10.2026
11:47
15.10.2026
11:07
15.10.2026
09:32
15.10.2026
09:31
15.10.2026
09:31
15.10.2026
09:24
15.10.2026
06:03
15.10.2026
01:30
15.10.2026
00:15
15.10.2026
12:10
15.10.2026
12:03
15.10.2026
12:03
15.10.2026
11:50
15.10.2026
11:47
15.10.2026
11:31
15.10.2026
11:25
15.10.2026
11:12
15.10.2026
11:07
15.10.2026
11:00
15.10.2026
09:32
15.10.2026
09:31
15.10.2026
09:31
15.10.2026
09:24
15.10.2026
06:03
15.10.2026
01:30
15.10.2026
00:15
15.10.2026
00:03
14.10.2026
23:58
14.10.2026
23:11
14.10.2026
20:28
14.10.2026
20:23
14.10.2026
20:20
14.10.2026
19:54
14.10.2026
19:27
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Maia Sandu, în marja Moldova Security Forum: „Unirea ne-ar aduce mai multă securitate”. Când și în ce condiții devine UNIREA opțiunea principală pentru Chișinău

















