Fostul PREȘEDINTE al raionului Anenii Noi a fost reținut într-un dosar de trafic de influență, după ce a fi organizat trucarea unor licitații
2429
Facebook
Fostul președinte al raionului Anenii Noi, Sergiu Rapcea, a fost reținut în această dimineață de procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi organizat trucarea unor licitații în interes propriu.
Potrivit materialelor cauzei, în perioada 2018-2019, președintele raionului, exercitând influență asupra unor subalterni, ar fi inițiat licitații publice pentru construcții și reparații în unele instituții publice.
Urmărindu-și scopul personal și aflându-se în conflict de interese, fostul oficial ar fi favorizat un șir de companii și agenți economici, ale căror beneficiar efectiv este, fără să asigure concurența, tratamentul egal și nediscriminatoriu al celorlalți participanți la licitații.
Astăzi, ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliile și sediile persoanelor implicate. În urma acestora, fostul președinte al raionului Anenii Noi a fost reținut pentru 72 de ore.
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















