Fostul adjunct al lui Stoianoglo, noul ȘEF al Inspecției Procurorilor. Mircea Roșioru, pus în dificultate de un membru al CSP, care l-a întrebat de ce a RENUNȚAT la învinuirile în privința fugarului Veaceslav Platon
1960
Fostul procuror general adjunct, Mircea Roșioru, a fost desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) în calitate de șef al Inspecției Procurorilor. Potrivit deciziei CSP aprobate astăzi, Mircea Roșioru a promovat concursul și a acumulat, în cadrul probelor, 8,7 puncte. Contracandidatul său, Artur Reguș, a acumulat mai puțin - 7,9 puncte.
Înainte de a fi luată decizia, fostul adjunct al lui Alexandr Stoianoglo a fost întrebat de membrul CSP, Andrei Cebotari, de ce a renunțat la învinuirile în privința controversatului Veaceslav Platon, deși ultimul avea statut de condamnat în acea perioadă.
„Când ați candidat la funcția de inspector la Inspecția Procurorilor, v-am întrebat despre acea cauză penală pornită pe numele dvs. Este vorba despre faptul că ați renunțat la învinuirile în privința cetățeanului Veaceslav Platon. Unul dintre argumente dvs. a fost așa prevede legislația și procedural totul a fost ok. Dar, în conformitate cu art. 320, al. 5 din Codul de procedură penală, când e vorba de un condamnat, nu se poate de renunțat la învinuire. Cetățeanul Platon avea la acea etapă statutul de condamnat și nu inculpat. Considerați și în continuare că ați luat atunci o decizie corectă și legală de a renunța la învinuire? Dacă ați fi astăzi în aceeași situație ca atunci, ce decizia ați fi luat?”, l-a întrebat Cebotari pe Roșioru.
Mia mult, Andrei Cebotari a solicitat ca Roșioru să răspundă la aceste întrebări, fără a oferi detalii din cauza penală, în ședință publică.
De partea cealaltă, Mircea Roșiorul i-a solicitat președintelui CSP, Dumitru Obadă, ca răspunsul să fie oferit în ședință închisă.
Ministra Justiției, Veronica-Mihailov Moraru, a intervenit, menționând că e vorba de un concurs și trebuie asigurată transparența: „Care ar fi riscurile, dacă veți oferi răspuns la aceste întrebări într-o ședință deschisă. Noi trebuie să înțelegem asta”.
Mircea Roșioru a explicat că nu a văzut actele ale persoanelor care figurează în dosar. „Cunosc doar ordonanța mea de bănuit. Și ea, în mare parte, este bazată pe această interpretare. Opinia mea este că, o dată întemeiată, inclusiv pe această interpretare, ciupește puțin din fondul cauzei”, încercat să se disculpe Roșioru.
Ulterior, majoritatea membrilor CSP au decis ca Mircea Roșioru să ofere un răspuns mai complex în ședință închisă.
Inspecția Procurorilor este un organ din subordinea CSP, care este constituit din nouă inspectori și dispune de autonomie funcțională. Durata mandatului de inspector este de șase ani. Inspectorul poate fi numit doar pentru un singur mandat. În funcția de inspector nu pot fi numiți procurori în funcție. Inspecția Procurorilor este condusă de către un inspector-şef, numit prin concursul organizat de CSP. În lipsa inspectorului-șef sau în cazul imposibilității exercitării de către acesta a atribuțiilor, CSP desemnează un inspector care asigură interimatul funcției de inspector-șef.
03.04.2026
10:53
33
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
03.04.2026
10:14
189
ULTIMA ORĂ // Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
03.04.2026
09:40
235
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
03.04.2026
07:56
392
Horoscopul zilei 03.04.2026
03.04.2026
02:46
497
Amazon introduce suprataxă de combustibil de 3,5% pentru vânzătorii FBA, pe fondul scumpirii petrolului din cauza războiului din Iran
02.04.2026
23:47
505
Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley
02.04.2026
23:24
478
OpenAI înghite talk-show-ul tech TBPN, primul imperiu media din industria AI preluat de gigantul condus de Sam Altman
02.04.2026
21:12
526
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
02.04.2026
21:05
529
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
02.04.2026
20:24
526
Vreme stabilă, cu nori și ploi răzlețe în Republica Moldova – vineri, 03.04.2026
03.04.2026
10:53
32

20:09
507
ICE recunoaște că a cumpărat și folosește spyware Paragon în anchete de trafic de droguri în SUA
02.04.2026
18:34
559
Mașinile „mai accesibile” nu salvează Tesla: vânzările stagnează, producția depășește livrările și planurile pentru un model de 25.000 de dolari sunt abandonate
02.04.2026
17:20
608
Cerințe simplificate pentru micii producători și pensiunile agroturistice: mai multă flexibilitate și sprijin pentru produse locale și siguranța alimentelor
02.04.2026
17:06
579
Laborator modern de fabricație digitală la Liceul „Alexei Mateevici” din Șoldănești, cu sprijinul Fundației Orange Moldova
02.04.2026
16:55
633
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat remiza modernă de salvatori și pompieri din Ocnița, construită cu sprijinul SUA
02.04.2026
16:53
606
Ministerul Energiei și partenerii europeni accelerează proiectele de eficiență energetică și energie regenerabilă în Moldova
02.04.2026
16:23
565
39 de școli din țară vor pilota programele de educație multilingvă aprobate de MEC
02.04.2026
15:58
594
Republica Moldova își consolidează rolul de hub energetic regional și partener cheie în reconstrucția Ucrainei
02.04.2026
15:52
576
Ministrul Dan Perciun anunță investiții, indemnizații pentru elevi și reforme în curriculum și manuale la întâlnirea cu managerii școlilor din Șoldănești
02.04.2026
15:42
569
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, deschide MOLDENERGY 2026 și lansează un amplu târg de locuri de muncă în sectorul energetic
02.04.2026
13:19
649
Guvernul și ODA pompează 43 de milioane de lei în 81 de afaceri locale, cu investiții totale de peste 96 de milioane în economia Republicii Moldova
02.04.2026
12:42
771
RECORD // Prețul motorinei atinge un nou prag istoric. ANRE a anunțat tarifele pentru vineri, 3 aprilie
02.04.2026
12:19
666
MEC apropie societatea de realitatea copiilor cu autism printr‑un experiment social de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
02.04.2026
12:14
812
Schema de corupție la Bălți și Chișinău: Patru funcționari, inclusiv un consilier municipal, reținuți de CNA
02.04.2026
12:04
625
Programul FCA a pompat peste 380 de milioane de lei în 408 afaceri agricole micro și mici din toată țara
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
ULTIMA ORĂ // Moscova testează limitele Chișinăului. O altă dronă „Shahed” a survolat ilegal R. Moldova. Guvernul condamnă ferm „violarea inacceptabilă a suveranității”
MEC promite sprijin extins pentru cadrele didactice debutante: dialog direct, indemnizații și condiții mai bune de integrare în sistem
Horoscopul zilei 03.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi