Dreptate pentru bolnavii de cancer. Ministra Sănătății a semnat ORDINUL privind desfășurarea tratamentului chimioterapeutic în cadrul spitalelor raionale și SC Bălți


Începând de astăzi, 14 august 2025, spitalele raionale și SC Bălți vor desfășura tratamente chimioterapeutice. Un ordin în acest sens a fost semnat de ministra Sănătății, Ala Nemerenco.
„Astăzi am semnat un ordin care va schimba enorm abordarea patologiei oncologice. De astăzi începem organizarea și desfășurarea tratamentului chimioterapeutic în cadrul spitalelor raionale și SC Bălți. Aducem aceste tratamente, care nu sunt atât de complicate ca administrare, mai aproape de pacienți, de locul lor de trai, minimalizând costurile și disconfortul călătoriilor anevoioase spre Chișinău”, a menționat ministra Nemerenco.
Instituțiile, prin oncologii din teritoriu vor prelua aceste tratamente, medicamentele fiind toate asigurate din centru.
„Medicii din cadrul Institutului Oncologic vor ghida și monitoriza întreg procesul. Mai aproape de oameni, mai rapid, evitând rânduri, costuri, deplasări”, a punctat Nemerenco.













































































