Dodon încearcă să LEGITIMEZE presupusul atac terorist de la Tiraspol și tentativa de ASASINARE a lui Krasnoselski de către SBU. Socialistul nu are întrebări față de separatiștii, dar îndeamnă Chișinăul să nu „atragă R. Moldova” în război
3516
Fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon, încearcă să legitimeze în presa de la Moscova presupusul „atac terorist de la Tiraspol, pe care l-ar fi pus la cale Serviciul de Informații al Ucrainei (SBU), dar și așa-zisa tentativă de asasinare a liderului separatist, Vadim Krasnoselski.
Într-o intervenție pentru TASS, Dodon nici nu pune la îndoială veridicitatea informațiilor publicate astăzi de așa-zisul minister al securității de la Tiraspol, negate între timp de SBU. Mai mult, socialistul spune că reprezentanții serviciilor de inteligență ale Ucrainei ar mișuna pe teritoriul republicii noastre, fără ca autoritățile să ia măsurile de rigoare.
„Rapoartele despre un atentat terorist iminent în Transnistria provoacă îngrijorări. Din câte vedem cu toții, autoritățile din R. Moldova, serviciile speciale, nu știu nimic despre acest lucru, în ciuda faptului că mai multe rapoarte denotă o creșterea a activității serviciilor speciale ucrainene în republica noastră. Îndemn conducerea să ia măsuri împotriva atragerii republicii într-un conflictul militar în țara vecină, deoarece ar putea urma consecințe tragice”, a declarat Dodon pentru TASS.
Biroul de Reintegrare din cadrul Guvernului R. Moldova a declarat că nu are informații despre pregătirea unui act terorist în Transnistria. Și premierul Dorin Recean a declarat că Guvernul de la Chișinău nu are „confirmări” legate de presupusul „atac terorist” anunțat astăzi de pretinsele autorități de la Tiraspol.
„Deja Biroul de Reintegrare a comunicat la acest subiect și noi nu avem confirmarea acestor lucruri. R. Moldova este într-o situație stabilă, într-o situație de pace, de stabilitate în regiune și Biroul de Reintegrare reușește să alinieze stânga Nistrului la obiectivul nostru de pace și de stabilitate. Nu există pericole de escaladare. Guvernul are grijă să asigure stabilitatea, pacea, să facă față provocărilor care încă mai sunt”, a comentat astăzi premierul Dorin Recean declarațiile așa-zișilor lideri de la Tiraspol.
Așa-zisul minister al securității de la Tiraspol pretinde că Vadim Krasnoselski și alți așa-numiți conducători din stânga Nistrului ar fi urmat să fie lichidați în urma „unei acțiuni teroriste” puse la cale de către SBU. Sursa citată menționează că au fost reținute mai multe persoane, care „depun deja mărturii”. Potrivit autorităților separatiste de la Tiraspol, planul prevedea o pretinsă aruncare în aer un automobil „Land Rover”, în care erau 8 kg de explozibil, dar și piulițe pentru a spori efectul exploziei.
Atentatul terorist urma să fie organizat în centrul orașului Tiraspol, unde sunt mulți oameni, declară așa-zisul șef al procuraturii transnistrene, Anatoli Gurețkii.
Presa de la Tiraspol l-a prezentat și pe cel care ar fi trebuit să înfăptuiască „actul terorist”.
„Acesta este Veaceslav Kisnichan. El ar fi trebuit să comită atacul terorist de la Tiraspol, la comanda SBU. Locul exploziei - centrul orașului - a fost convenit de curatorii săi. Era planificat să fie zeci de victime printre oamenii care trec accidental pe acolo. Kisnichan s-a născut la Tiraspol în 1979. Acum doisprezece ani s-a mutat la Odesa. Din februarie anul trecut, acesta activează la SBU. Acolo a fost învățat să mineze diferite obiective. Misiunea sa era Transnistria: să monitorizeze și apoi să elimine conducerea republicii”, susține Novosti Pridnestrovia.
14.09.2026
09:53
14.09.2026
09:51
14.09.2026
09:49
14.09.2026
09:42
14.09.2026
09:39
14.09.2026
09:17
14.09.2026
08:08
14.09.2026
07:09
14.09.2026
06:37
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
14.09.2026
09:17
14.09.2026
08:08
14.09.2026
07:09
14.09.2026
06:37
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















