DOC // Dodon cere inițierea procedurii de RECHEMARE a Ambasadorului R. Moldova la București
2698
Președintele R. Moldova, Igor Dodon, a solicitat Guvernului să fie inițiată procedura de rechemare a lui Mihai Gribincea, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în România.
Potrivit Preșdinției, temei pentru această solicitarte reprezintă faptul că „Mihai Gribincea s-a expus, în cadrul unei emisiuni televizate, asupra legalității acțiunilor șefului statului în raport cu retragerea cetățeniei lui Traian Băsescu, susținând o opinie din exterior, contrară intereselor naționale ale R. Moldova”.
Președinția mai spune că „niciun reprezentant al misiunilor diplomatice ale R. Moldova nu are competențe de a-și exprima părerea referitor la legalitatea actelor emise de Președinte în acest sens, luând în considerare faptul că acordarea și retragerea cetățeniei este competența exclusivă a Președintelui R. Moldova”.
De asemenea, Igor Dodon cheamă toți reprezentanții corpului diplomatic al R. Moldova să reprezinte în exclusivitate interesele țării și să acționeze în conformitate cu prevederile Constituției și legislația țării.
Amintim că Ambasadorul Mihai Gribincea a declarat anterior că decretul privind retragerea cetățeniei moldovenești lui Traian Băsescu ar putea fi declarat neconstituțional.
„Din 2014, România este principalul partener comercial al Republicii Moldova - 24,8% din exporturi vin spre România, 13% din importuri vin din România. Deci, avem nişte relaţii politice, dar şi la nivel de societate foarte intense, care nu cred că pot fi influenţate foarte mult de acest decret. Cu atât mai mult că, după cum aţi menţionat şi dumneavoastră, unul dintre parlamentarii din R. Molodva a sesizat Curtea Constituţională cu privire la acest decret de retragere a cetăţeniei. Nu vreau să anticipez rezultatul, dar experţii în domeniu spun că şansele ca acest decret să fie considerat anticonstituţional sunt foarte mari”, a declarat anterior ambasadorul Mihai Gribincea pentru digi24.ro.
12.03.2026
11:36
6094
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
03.02.2026
10:49
9735
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
27.01.2026
17:06
3233
Igor Șarov, omul care a avut curajul să-i INTERZICĂ ex-președintelui Dodon să-și facă campanie în instituțiile de învățământ, NU va mai candida pentru un nou mandat în fruntea USM. Explicațiile actualului rector
15.12.2025
14:27
3148
VIDEO // Începutul sfârșitului pentru cariera lui Igor Dodon? Plahotniuc va depune depoziții și va DEZVĂLUI ce era în „kuliokul” transmis în 2019 fostului președinte al R. Moldova
26.11.2025
15:00
3371
VIDEO, FOTO // Dodon a pregătit ieri TERENUL, iar ambasadorul neacreditat al Rusiei a expus poziția Moscovei în privința dronei prăbușite la Florești. Lui Ozerov i s-a adus dovada pe scările MAE
26.09.2025
15:44
8590
VIDEO // Dodon și Șor au bătut palma? Oligarhul condamnat anunță de la Moscova că va fi viitorul PREMIER al R. Moldova, după ce va înlăturat PAS de la putere
24.09.2025
11:06
5241
Dodon ISTERIZEAZĂ din nou societatea și promovează cu insistență narativele Kremlinului: „Maia Sandu va fi obligată să ATACE Transnitria împreună cu Zelenski și să dechidă al doilea front împotriva Rusiei”
12.09.2025
10:45
4175
Dodon și ortacii săi din blocul „patriotic” vor să ne pună în cârcă DATORIA Transnistriei pentru gaze – 11,8 MILIARDE de dolari? „Moldoveni, Dodon vă face buni de plată la ruși – 4 898 USD de căciulă!”
29.08.2025
11:26
3304
FOTO // Tensiunile între Dodon și Voronin persistă și acum, după ce comunistul a dezvăluit conținutul „kuliokului” pe care colegul său l-a primit de la Plahotniuc. BEP s-a lansat în campania electorală sub lătratul câinilor: „Suntem bloc sau ce?”
21.08.2025
11:34
4742
„Nu m-aș mira să nu treacă nici pragul electoral”. Dezvăluirile lui Voronin despre conținutul „kuliokului” primit de Dodon de la Plahotniuc, efect DEVASTATOR asupra blocului constituit la Moscova
02.04.2026
23:47
24
Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley
02.04.2026
23:24
53
OpenAI înghite talk-show-ul tech TBPN, primul imperiu media din industria AI preluat de gigantul condus de Sam Altman
02.04.2026
21:12
255
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
02.04.2026
21:05
296
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
02.04.2026
20:24
321
Vreme stabilă, cu nori și ploi răzlețe în Republica Moldova – vineri, 03.04.2026
02.04.2026
20:09
293
ICE recunoaște că a cumpărat și folosește spyware Paragon în anchete de trafic de droguri în SUA
02.04.2026
18:34
370
Mașinile „mai accesibile” nu salvează Tesla: vânzările stagnează, producția depășește livrările și planurile pentru un model de 25.000 de dolari sunt abandonate
02.04.2026
17:20
420
Cerințe simplificate pentru micii producători și pensiunile agroturistice: mai multă flexibilitate și sprijin pentru produse locale și siguranța alimentelor
02.04.2026
17:06
393
Laborator modern de fabricație digitală la Liceul „Alexei Mateevici” din Șoldănești, cu sprijinul Fundației Orange Moldova
02.04.2026
16:55
464
Premierul Alexandru Munteanu a vizitat remiza modernă de salvatori și pompieri din Ocnița, construită cu sprijinul SUA
02.04.2026
16:53
450
Ministerul Energiei și partenerii europeni accelerează proiectele de eficiență energetică și energie regenerabilă în Moldova
02.04.2026
16:23
435
39 de școli din țară vor pilota programele de educație multilingvă aprobate de MEC
02.04.2026
15:58
442
Republica Moldova își consolidează rolul de hub energetic regional și partener cheie în reconstrucția Ucrainei
02.04.2026
15:52
420
Ministrul Dan Perciun anunță investiții, indemnizații pentru elevi și reforme în curriculum și manuale la întâlnirea cu managerii școlilor din Șoldănești
02.04.2026
15:42
428
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, deschide MOLDENERGY 2026 și lansează un amplu târg de locuri de muncă în sectorul energetic
02.04.2026
13:19
502
Guvernul și ODA pompează 43 de milioane de lei în 81 de afaceri locale, cu investiții totale de peste 96 de milioane în economia Republicii Moldova
02.04.2026
12:42
614
RECORD // Prețul motorinei atinge un nou prag istoric. ANRE a anunțat tarifele pentru vineri, 3 aprilie
02.04.2026
12:19
524
MEC apropie societatea de realitatea copiilor cu autism printr‑un experiment social de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
02.04.2026
12:14
678
Schema de corupție la Bălți și Chișinău: Patru funcționari, inclusiv un consilier municipal, reținuți de CNA
02.04.2026
12:04
509
Programul FCA a pompat peste 380 de milioane de lei în 408 afaceri agricole micro și mici din toată țara
02.04.2026
12:04
576
ChatGPT urcă la bordul mașinii tale prin CarPlay: cum schimbă iOS 26.4 felul în care vorbești cu mașina în mers
02.04.2026
11:43
660
Reacția UE după ce Trump a amenințat că va retrage SUA din NATO
02.04.2026
11:02
654
VIDEO // O nouă LOVITURĂ precisă efectuată de ucraineni. O rafinărie din Rusia aflată la 1.300 kilometri de granița cu Ucraina, în flăcări după un atac cu drone
02.04.2026
10:41
565
Tâlhari mascați, condamnați la ani grei de închisoare pentru atacul brutal asupra a doi bătrâni din Durlești
02.04.2026
09:34
592
Cabinete-model de limba română, deschise în școlile din UTA Găgăuzia cu sprijinul Ministerului Educației
02.04.2026
08:14
600
Horoscopul zilei 02.04.2026
Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley
OpenAI înghite talk-show-ul tech TBPN, primul imperiu media din industria AI preluat de gigantul condus de Sam Altman
Aplicația de transfer de bani Duc App a expus online sute de mii de pașapoarte și permise de conducere ale utilizatorilor
Microsoft lansează trei noi modele AI pentru text, voce și imagini, intrând în ofensivă împotriva rivalilor OpenAI și Google
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.62
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














