DOC // ANRE va stabili NOILE TARIFE la gazele naturale până pe 10 noiembrie
4589
SA „Moldovagaz” va înainta o cerere Agenției pentru Reglementare în Energetică (ANRE) în vederea ajustării prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale, iar o decizie privind stabilirea de noi tarife provizorii ar urma să fie luată până la 10 noiembrie curent.
Decizia a fost luată astăzi de către Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), iar noile tarife vor fi aplicate din 1 noiembrie 2021.
CSE a mai stabilit că Ministerul Muncii și Protecției Sociale urmează să pregătească setul de măsuri pentru compensarea facturilor la gaze naturale pentru unele categorii de cetățeni.
Totodată, S.A. „Termoelectrica” nu va mai utiliza păcura în procesul tehnologic și va reveni la producerea energiei termice și electrice pe baza gazelor naturale.
„Pentru ca Republica Moldova să nu se mai confrunte cu asemenea crize energetice pe viitor, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale are misiunea de a iniția procesul de fortificare a securității energetice a republicii”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.
Anterior, vicepremierul Andrei Spînu, care a semnat cu „Gazprom” contractul de livrare a gazelor naturale, spunea că, în noiembrie, prețul pentru o mie de metri cubi de gaze ar putea fi de 450 de dolari, față de 790 de dolari achitați în octombrie. Iar premierul Natalia Gavrilița a spus ieri că tarifele la gazele naturale ar putea fi mai mari de 6,2 lei per metru cub.
08.08.2025
07:04
2232
„Gazpromul” lui Putin, reacție ISTERICĂ după ce Guvernul, prin intermediul „Energocom”, va fi responsabil de distribuția gazelor. Au vrut să ne deposedeze de 709 MILIOANE de dolari, iar acum reclamă că ar fi fost furați de investiția făcută
29.07.2025
10:00
1965
S.A. „Moldovagaz”, unde „Gazprom” deține pachetul majoritar, PIERDE controlul asupra infrastructurii de asigurare cu gaz a R. Moldova. Autoritățile anunță și MICȘORAREA tarifelor la energia electrică
23.05.2025
17:20
4057
„Suveranistul” Dodon, reacție ISTERICĂ după ce o companie de stat a fost desemnată, în detrimentul „Moldovagaz”/ „Gazprom”, responsabilă de furnizarea și facturarea gazelor. „Este o naționalizare ascunsă efectuată de R. Moldova”
23.05.2025
16:56
1898
Recean EXPLICĂ de ce „Moldovagaz” nu va mai livra și factura gazele: „Întreprinderea responsabilă de furnizarea gazului pentru R. Moldova să fie o companie a statului și nu o companie controlată de Rusia”
04.02.2025
11:45
15623
VIDEO // Tarifele la energia electrică urmează să scadă până la 2,34 de lei/kWh. Premierul Recean a anunțat beneficiile noului pachet financiar oferit de UE. „Când falșii prieteni închid gazul, prietenii adevărați europeni deschid brațele”
20.01.2025
15:14
2836
Disperare la Tiraspol, după ce „gazul umanitar” promis de Kremlin nu a mai ajuns în Transnistria. Krasnoselski: „Suntem pregătiți să cumpărăm gaze prin intermediul Moldovagaz. Să fie identificat un mecanism de încheiere a unui acord”
13.12.2024
11:14
5554
VIDEO // Aflat în Rusia, Dodon RECUNOAȘTE pretinsa datorie de 709 milioane de dolari față de „Gazprom”: „Datoria a fost formată pe perioada guvernărilor proeuropene. R. Moldova NU plătea atunci pentru gaze... Mai e și acel audit neclar...”
11.12.2024
12:18
1961
Guvernul promite COMPENSAȚII mai mari la gaze în luna decembrie, după ce beneficiarii s-au arătat nemulțumiți de banii primiți pentru luna noiembrie: „Este o reacție firească, iar în decembrie vom acoperi creșterile de tarif”
27.11.2024
09:30
1756
ANRE amână luarea unei decizii privind majorarea tarifelor la gazele naturale cu aproape 40%. Radu Marian: „Anunțul „Moldovagaz”, pe bună dreptate, stârnește nemulțumire și nedumerire în rândul multor cetățeni”
19.02.2024
14:52
2510
DOC // Scade TARIFUL la gazele naturale pentru consumatorii casnici. ANRE a pregătit proiectul, care vizează ieftinirea gazului cu peste trei lei
10.04.2026
13:35
329
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
281
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
370
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
444
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
441
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
461
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
660
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
652
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
638
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
567
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
534
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
636
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
692
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
728
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
643
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
590
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
592
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
657
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
665
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
668
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
601
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
709
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
632
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
643
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
964
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














