Creditul RUSESC de 200 de milioane de euro, în PERICOL. Și deputații din MAJORITATEA PARLAMENTARĂ au întrebări vizavi de unele prevederi DUBIOASE, inclusiv articolul 7, al. 2, al Acordului de împrumut
6228
Majoritatea parlamentară formată din deputații PSRM și PD au solicitat Ministerului Justiției și Ministerului Finanțelor mai multe detalii privind condițiile de creditare în cadrul Acordului cu Federația Rusă. Decizia a fost luată în cadrul discuțiilor de astăzi, pe platforma Consiliului Coaliției.
Astfel, deputații fracțiunilor PD și PSRM au solicitat Ministerului Justiției o opinie juridică pentru interpretarea Articolului 7, al. 2, din Acordul de creditare din partea Federației Ruse, care prevede că „orice datorie restantă a oricărei entități din R. Moldova către Guvernul rus sau instituții ale Guvernului rus, unde există „acordul părții moldovenești”, devine automat parte a acestui contract”.
De asemenea, urmează a fi concretizată modalitatea de soluționare a litigiilor între cele două părți, anunță Partidul Democrat, prin intermediul unui comunicat de presă.
CITIȚI și DEZAVANTAJ // Creditul oferit de ruși, un CAL TROIAN pentru R. Moldova. Expert economic: „Profitul și beneficiile vor fi culese de niște companii controlate politic din Federația Rusă și R. Moldova”
Citește și: VIDEO // Maia Sandu spune că mult LĂUDATUL credit de la ruși ar fi pentru Dodon și apropiații săi, iar cetățenii îl vor întoarce: „Fratele lui se poate împrumuta de la băncile rusești, după care noi să rambursăm împrumuturile”
CITIȚI și Partenerii socialiștilor din Guvern au întrebări vizavi de creditul luat de la ruși: „Am înțeles că livrarea de gaze nu o vom contracta în cadrul acestui acord
Citește și: Veaceslav Negruța explică: Ce nu este în regulă cu creditul oferit lui Dodon de către Moscova și cu rectificarea bugetului de stat?
Totodată, pentru a exclude speculațiile în spațiul public, majoritatea parlamentară a solicitat Ministerului Finanțelor o informație privind existența unor datorii sau împrumuturi garantate de stat către Federația Rusă, dar și informații privind procedura și modalitatea de oferire eventuală a unor astfel de garanții de către R. Moldova.
În cadrul Consiliului Coaliției, părțile au mai discutat despre asistența externă oferită republicii noastre, despre banii care vin ca suport bugetar (cele circa 235 de milioane de dolari de la Fondul Monetar Internațional și cele 200 de milioane de euro din partea Federației Ruse), dar și despre cele 87 de milioane de euro, care urmează a fi puse la dispoziție de Uniunea Europeană pe diferite proiecte, în afara bugetului republicii.
De menționat că textul Acordului de împrumut de 200 de milioane de euro ar conține mai multe prevederi în defavoarea R. Moldova. Acest lucru a fost remarcat de către partidele de opoziție, observatorii independenți, dar și de către membrii Guvernului Chicu delegați de PD. Acordul de împrumut a fost aprobat de Guvern și urmează să fie ratificat de Parlament.
26.09.2025
15:44
4559
VIDEO // Dodon și Șor au bătut palma? Oligarhul condamnat anunță de la Moscova că va fi viitorul PREMIER al R. Moldova, după ce va înlăturat PAS de la putere
24.09.2025
11:06
3569
Dodon ISTERIZEAZĂ din nou societatea și promovează cu insistență narativele Kremlinului: „Maia Sandu va fi obligată să ATACE Transnitria împreună cu Zelenski și să dechidă al doilea front împotriva Rusiei”
12.09.2025
10:45
3208
Dodon și ortacii săi din blocul „patriotic” vor să ne pună în cârcă DATORIA Transnistriei pentru gaze – 11,8 MILIARDE de dolari? „Moldoveni, Dodon vă face buni de plată la ruși – 4 898 USD de căciulă!”
29.08.2025
11:26
2723
FOTO // Tensiunile între Dodon și Voronin persistă și acum, după ce comunistul a dezvăluit conținutul „kuliokului” pe care colegul său l-a primit de la Plahotniuc. BEP s-a lansat în campania electorală sub lătratul câinilor: „Suntem bloc sau ce?”
21.08.2025
11:34
3981
„Nu m-aș mira să nu treacă nici pragul electoral”. Dezvăluirile lui Voronin despre conținutul „kuliokului” primit de Dodon de la Plahotniuc, efect DEVASTATOR asupra blocului constituit la Moscova
21.08.2025
10:54
6738
VIDEO // Voronin riscă să fie dat AFARĂ din BEP, după ce a DEZVĂLUIT conținutul „kuliokului” pe care i l-a dat Plahotniuc lui Dodon? Socialistul acuză guvernarea că l-ar fi determinat pe Voronin să facă declarațiile: „A fost organizat de guvernare”
08.08.2025
11:50
4011
VIDEO // Dodon încearcă să se REABILITEZE, după ce i-a anunțat pe cetățeni că vor trebui „să strângă cureaua” dacă forțele proruse vin la guvernare. Socialistul anunță că va tăia salariile propriilor miniștri, procurorilor și judecătorilor
04.08.2025
17:13
10126
VIDEO // Dodon anunță vremuri GRELE pentru cetățenii R. Moldova, dacă partidele PRORUSE vor câștiga la parlamentare: „Va trebui să strângem cureaua... Trebuie să găsim finanțare pentru ca salariile pensiile să fie plătite la timp”
04.08.2025
10:15
3170
Plahotniuc, o nouă SCRISOARE din penitenciarul din Atena. Fugarul se „roagă” să fie adus cât mai curând în R. Moldova și reia retorica forțelor politice loiale Kremlinului: „Eu sunt hotărât să revin acasă și voi lupta pentru acest drept”
30.07.2025
14:38
3293
Cu musca pe căciulă? „Proeuropeanul” Ceban a reacționat la AVERTISMENTELE Maiei Sandu cu privire „vehiculele politice” finanțate de Kremlin cu sute de milioane de euro și imixtiunea Rusiei în alegerile parlamentare: „Vor să-mi interzică să candidez”
03.11.2025
21:25
1
Igor Grosu recunoaște provocările vetting-ului: Reforma justiției se extinde până în 2026
03.11.2025
21:18
44
Consilierul prezidențial Lazurca își exprimă îngrijorarea pentru muncitorii români de la Torre dei Conti din Roma
03.11.2025
20:31
131
Ne așteaptă Ziua de Mâine cu Nori și Posibile Ploi – 04.11.2025
03.11.2025
20:23
411
Putin și regimul său, care săptămânal dă ,,lecții de democrație" R. Moldova, intenționează să rămână la putere până aproape de 100 de ani și să-i pregătească ,,tronul" fiului său
291
BERD își reafirmă angajamentul pentru susținerea fermierilor moldoveni și modernizarea agriculturii
03.11.2025
18:28
372
Maia Sandu discută la Bruxelles despre viitorul european al Moldovei, dar întâmpină obstacole din partea Ungariei în calea aderării la UE
03.11.2025
17:53
424
Regiunea Donețk sub presiunea avansului rusesc: Pokrovsk, punct strategic în pericol
03.11.2025
17:50
354
Directorii școlari din Moldova, în căutarea inspirației: Vizită în România pentru modele de leadership și transformare educațională
03.11.2025
17:05
365
Muncitor român prins sub ruinele Torre dei Conti în Roma: Două prăbușiri severe afectează turnul medieval aflat în renovare
03.11.2025
16:51
353
Forumul „AgroCunoștințe” deschide porțile pentru a reconecta fermierii cu inovația și cercetarea agricolă în Moldova
03.11.2025
15:59
386
Ministerul Energiei caută reprezentant al societății civile pentru Comisia de licitații în energie verde
03.11.2025
15:40
452
Moldova se apropie de integrarea în spațiul european de roaming: ce presupune etapa finală înainte de 2026
03.11.2025
15:28
390
Donații record pentru școlile din țară: peste 966 mii lei colectați prin platforma MPay
03.11.2025
14:50
539
Trupele ruse avansează în Pokrovsk și atacă obiective strategice ucrainene
03.11.2025
14:30
468
Ministerul Energiei lansează ghidul pentru instalarea centralelor fotovoltaice în Moldova: un pas important spre energie sustenabilă
03.11.2025
14:29
409
Maia Sandu în drum spre Bruxelles: întâlniri cheie pentru viitorul european al Republicii Moldova
03.11.2025
13:51
517
Maia Sandu, voce importantă la Summitul Euronews despre viitorul extinderii UE și progresul Republicii Moldova
03.11.2025
13:39
568
Rețineri de amploare într-un dosar de escrocherie prin investiții fictive: noi suspecți și probe confiscate
03.11.2025
13:29
447
Mihai Popșoi și omologul elvețian analizează reglementarea conflictului transnistrean în cadrul unei întâlniri bilaterale la UNESCO
03.11.2025
12:53
469
Virusurile: soluția inovatoare împotriva infecțiilor greu de tratat cu antibiotice?
03.11.2025
12:52
545
Eugen Osmochescu, noul lider al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, promite reforme mari pentru o economie modernă și sustenabilă în Moldova
03.11.2025
12:50
576
Emil Ceban, noul ministru al Sănătății, prezentat oficial de premierul Alexandru Munteanu
03.11.2025
12:21
443
Israelul recuperează trupurile a trei soldați răpiți de Hamas
03.11.2025
10:30
510
Mihai Popșoi reprezintă Moldova la Conferința UNESCO din Samarkand: Șanse mari pentru un loc în Consiliul Executiv
03.11.2025
10:17
623
„November Investment Brunch – Bucharest Real Estate Event”: Proimobil prezintă direcțiile de investiții pentru 2026
Igor Grosu recunoaște provocările vetting-ului: Reforma justiției se extinde până în 2026
Consilierul prezidențial Lazurca își exprimă îngrijorarea pentru muncitorii români de la Torre dei Conti din Roma
Ne așteaptă Ziua de Mâine cu Nori și Posibile Ploi – 04.11.2025
Putin și regimul său, care săptămânal dă ,,lecții de democrație" R. Moldova, intenționează să rămână la putere până aproape de 100 de ani și să-i pregătească ,,tronul" fiului său




Inapoi


