Alegerile locale noi de la Bălţi au fost SUSPENDATE, după ce Curtea de Apel Bălţi a decis ANULAREA înregistrării Marinei Tauber în cursa electorală
2010
Curtea de Apel Bălți a decis, în această dimineaţă, după o şedinţă-maraton de peste zece ore, anularea înregistrării candidatului Partidului "Şor", Marina Tauber, în cursa pentru Primăria Bălţi. Un complet format din trei magistrați a păstrat decizia instanței de fond cu privire la anularea înregistrării candidatei Partidului „ȘOR” în cursa electorală.
Tot în această dimineață, Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis anularea desfăşurării turului II al alegerilor de la Bălţi cu câteva minute înainte de deschiderea celor 60 de secţii de votare.
Membrii CEC au constatat imposibilitatea desfășurării celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi pentru funcția de primar cu un singur candidat în circumscripția electorală municipală Bălți, în condițiile în care legislația electorală prevede că turul doi al alegerilor se organizează cu doi candidaţi.
În lipsa unui scrutin cu doi candidați, membrii Comisiei, întruniți în ședință extraordinară, au fost în situația de a decide suspendarea desfășurarea turului doi, până deciziile instanțelor de fond și apel vor rămâne irevocabile.
"Reieșind din decizia adoptată, în această dimineață, de Comisie, cele 60 de secții de votare din circumscripția electorală municipală Bălți nr. 2 nu se vor deschide la data de 5 decembrie 2021, iar birourile electorale ale secțiilor de votare respective vor returna, dar nu mai târziu de ora 07.00 a zilei de 5 decembrie 2021, Consiliului electoral al circumscripției electorale municipale Bălți nr. 2 toate documentele și materialele electorale, inclusiv buletinele de vot", se arată într-un comunicat de presă al CEC.
Astfel, astăzi, va fi organizat turul doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar doar în cinci localități din R. Moldova: satul Opaci, raionul Căușeni, comuna Hârtop, raionul Cimișlia, orașul Cupcini, raionul Edineț, satul Bălceana, raionul Hâncești, și comuna Cneazevca, raionul Leova.
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
11:59
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare















