Ultima misiune lunară NASA fără dominația giganților din Silicon Valley

SpaceX și-a lansat oferta publică inițială (IPO) în aceeași zi în care Statele Unite au trimis din nou astronauți spre Lună, pentru prima dată după 54 de ani. Sincronizarea este semnificativă: cel mai probabil, este ultima oară când NASA încearcă să trimită oameni în spațiul profund fără sprijin major din partea unei companii apărute din ecosistemul tehnologic finanțat de capital de risc.

Originile actualei campanii lunare a NASA duc înapoi, pe un traseu complicat, până la a doua administrație Bush. Atunci a început dezvoltarea unei rachete uriașe și a unei nave spațiale numite Orion, menite să readucă astronauții pe Lună. Până în 2010, proiectul depășise masiv bugetul, a fost redus și restructurat, iar în paralel a fost lansat un nou program prin care companiile private erau sprijinite să construiască rachete orbitale noi.

Decizia aceea a dus la un contract esențial pentru supraviețuirea SpaceX și a declanșat un val de investiții de capital de risc în tehnologia spațială. În același timp, a apărut racheta Space Launch System (SLS), care transportă acum patru americani și un canadian într-o misiune de ocolire a Lunii și întoarcere pe Pământ.

SLS este astăzi cea mai puternică rachetă operațională din lume. A zburat o singură dată înainte, când a lansat în spațiu o capsulă Orion fără echipaj, într-un zbor de testare în jurul Lunii. Acea misiune a pregătit momentul istoric de acum, care este pe cale să stabilească un nou record pentru cea mai îndepărtată distanță până la care au ajuns vreodată oamenii în sistemul solar.

Data viitoare, însă, presiunea se va muta pe SpaceX și pe Blue Origin, compania fondată de Jeff Bezos. Cele două firme concurează direct pentru a vedea cine va reuși prima să pună din nou bocanci pe regolitul lunar.

SLS și Orion au fost construite de contractori tradiționali ai NASA, Boeing și Lockheed Martin, cu sprijin suplimentar de la Airbus Defense and Space din Europa. Proiectele au fost costisitoare, au acumulat întârzieri și au depășit bugetele inițiale, în timp ce SpaceX opera deja o flotă de rachete reutilizabile, relativ ieftine, și punea în mișcare un amplu ciclu de investiții în industria spațiului privat.

Când NASA a hotărât, în 2019, să revină serios la Lună, agenția a considerat că este obligată să meargă mai departe cu SLS și Orion. Continuarea acestor programe părea, în logica instituției, inevitabilă.

Lipsea însă o piesă esențială din puzzle: un vehicul capabil să transporte astronauții din spațiu pe suprafața Lunii și înapoi. NASA a decis ca această componentă critică să vină din partea noii generații de firme spațiale susținute de capital de risc. În plus, agenția a apelat la câteva companii private pentru a trimite landere robotice, destinate misiunilor de recunoaștere și testare, precum Firefly Aerospace și Intuitive Machines.

SpaceX a propus folosirea rachetei Starship drept vehicul de asolizare și, în 2021, a câștigat contractul. A fost o hotărâre controversată. Pentru a trimite uriașul Starship până la Lună și a-l încărca cu suficient combustibil pentru întoarcere este nevoie de o duzină sau chiar mai multe lansări succesive. După ani de așteptare pentru dezvoltarea navei, NASA a decis să amâne tentativa de aselenizare și să își reconfigureze întregul program.

„This is an architecture that no NASA administrator that I’m aware of would have selected had they had the choice”, a declarat fostul administrator NASA Jim Bridenstine în fața Congresului anul trecut, subliniind că decizia fusese luată într-o perioadă în care agenția nu avea un lider confirmat de Senat.

Blue Origin a fost inclusă în program în 2023, cu sarcina de a construi propriul sistem de asolizare cu echipaj uman. Astfel, NASA a pus bazele unei competiții între doi giganți privați ai industriei spațiale.

Acum, agenția pare să pregătească un veritabil „bake-off”: în 2027, NASA va testa capacitatea capsulei Orion de a se întâlni pe orbită cu unul sau chiar cu ambele vehicule de asolizare, înainte de două posibile misiuni cu amprentă umană la suprafață în 2028. Această strategie va intensifica atenția asupra următorului test Starship al SpaceX, care ar putea avea loc luna aceasta, dar și asupra planurilor Blue Origin de a-și verifica landerul direct pe Lună până la sfârșitul anului.

Anul acesta, programul a trecut printr-o reformă majoră sub conducerea noului administrator NASA, Jared Isaacman, miliardar și antreprenor în domeniul plăților, care plătise anterior pentru a zbura în două misiuni cu SpaceX și fusese promovat de Elon Musk drept candidat ideal pentru conducerea agenției. După ce a fost nominalizat pentru funcție de președintele Donald Trump, și-a văzut nominalizarea retrasă, apoi reînnoită, pentru ca în final să preia mandatul la sfârșitul anului 2025, în fața unor decizii dificile privind modul în care SUA vor reveni pe Lună.

În martie, Isaacman a renunțat la planurile, considerate de mulți observatori externe drept risipitoare sau motivate politic, de a construi o stație spațială lunară numită Gateway și de a investi în upgrade-uri costisitoare pentru SLS. Acum, strategia lui se bazează aproape integral pe noua generație de companii spațiale private.

Între timp, China urmează o traiectorie proprie, disciplinată, pentru a trimite până în 2030 un cetățean chinez pe suprafața Lunii. Orice întârziere sau pas greșit al programului american va fi privit într-un context geopolitic tensionat. Silicon Valley nu a reușit până acum să depășească firmele chineze în domenii fizice precum automobile electrice sau robotică. SpaceX a devenit modelul pe care antreprenorii din Asia doresc să îl imite, însă în cursa către Lună, ecosistemul tehnologic occidental are șansa să demonstreze că poate încă să domine frontiera tehnologică.