Stiri

Ucraina a RENUNȚAT la neutralitate. Medvedev: „Devine INAMICUL Rusiei”

Știri 24.12.2014 08:32 Vizualizări1542
Ucraina a RENUNȚAT la neutralitate. Medvedev: „Devine INAMICUL Rusiei” avdet.org

Ucraina a renunţat la statutul de ţară neutră și intenționează să depună o cerere pentru a adera la NATO. Proiectul de lege propus de preşedintele Petro Poroşenko a fost aprobat ieri de Rada Supremă în urma unui vot zdrobitor - din 450 de parlamentari, 303 voturi „pentru”, iar voturi „împotrivă” au fost numai opt. Decizia deputaților ucraineni a provocat nemulţumirea Moscovei. Premierul rus Dmitri Medvedev a declarat că Ucraina devine un potenţial inamic al Rusiei.

Proiectul de lege propus de preşedintele Petro Poroşenko are un scop precis: aderarea la Alianţa Nord-Atlantică. „Cu toţii ar trebui să votăm pentru o lege-cheie în actuala situaţie, o lege care priveşte pacea, reforma strategiei ţării, care priveşte locul nostru în cadrul civilizaţiei occidentale. Este o lege care denunţă statutul Ucrainei de ţară neutră”, a declarat la ședința Parlamentului deputata Iulia Timoşenko.

Conducătorii Rusiei au calificat decizia Kievului drept un act neprietenos, iar premierul Dmitri Medvedev a promis că va răspunde provocării. „Preşedintele Ucrainei a propus un proiect de lege cu privire la renunţarea statului de ţară neutră, ceea ce în esenţă înseamnă o depunere a candidaturii pentru aderarea la NATO. Acest lucru transformă Ucraina într-un potenţial inamic al Rusiei”, a spus Dmitri Medvedev, citat de itar-tass.com.

După ce Polonia şi Ţările Baltice au devenit membre ale NATO, intrarea Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică ar însemna practic pierderea unuia dintre ultimele bastioane considerate de Kremlin apărătoare împotriva unor eventuale agresiuni ale ţărilor occidentale.

Moscova își face griji și pentru R. Moldova, însă politicienii de la Chișinău au spus de nenumărate ori că nu vor renunța la statutul de neutralitate al statului care este înscris în Constituţia din 1994.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri