Trucuri pentru a SCĂPA de senzația de foame
2023
sursa: agerpres.ro Senzația de foame reprezintă o problemă importantă pentru cei care vor să slăbească, pentru că aceasta nu dispare, ci chiar se intensifică în timpul exercițiilor la sala de sport. Fiind o chestiune psihologică sau psihomatică, se pot pune în aplicare câteva trucuri pentru a înșela creierul și a-l convinge că nu ne este foame.
Când își face apariția senzația de foame, iar așa-numitul „junky food” ne strigă din răsputeri pe nume și prenume, cel mai bine este, potrivit agerpres.ro, să avem la îndemână un măr și câteva nuci. Este foarte sănătos și poate îndepărta de facto senzația de foame și a domoli monstrul din interiorul nostru. Mare atenție, însă, la alte tipuri de gustări, pentru că studiile arată, de exemplu, că o pungă de snackuri — a se citi chipsuri — odată deschisă, este consumată în întregime.
În cazul participării la un cocteil, este de preferat pentru doamne să aleagă o poșetă „clutch”, nu o geantă de umăr. Trucul funcționează pentru că, având întotdeauna o mână ocupată, vor mânca mai puțin și mai rar. Dacă mâna cealaltă va fi ocupată cu un pahar de băutură, vor trebui să se gândească de două ori dacă merită să se ridice de pe canapea pentru a ronțăi ceva. Deciziile vor fi mai înțelepte.
Să facem din cafea o aliată împotriva caloriilor. A bea cafea ajută la accelerarea consumului caloric cu 12%, potrivit unui studiu publicat de American Journal of Clinical Nutrition. Cafeaua este un supresor natural al apetitului, care nu îngrașă dacă nu se bea cu mult zahăr sau frișcă. Dacă se bea cu puțin zahăr sau deloc, cafeaua poate deveni un aliat de mare ajutor.
A număra înghițiturile este o tehnică bună, mai ales când nu se poate renunța la capricii. A număra caloriile este o metodă bună pentru a slăbi, dar la fel de importantă este și numărarea înghițiturilor. Potrivit unui studiu realizat de Universitatea Brigham Young, este o metodă care funcționează și care ajută la pierderea a până la un kilogram și jumătate pe lună. Când devenim conștienți de numărul înghițiturilor noastre le putem reduce cu circa 20% sau 30%.
Nu trebuie să ne refuzăm un capriciu. Dacă slăbiciunea cuiva este tortul de ciocolată, atunci nu trebuie să și-o refuze, ci să se limiteze la trei înghițituri. Potrivit celebrei dieteticiene Lauren Harris, trei lingurițe luate dintr-o felie de tort vor fi suficiente. Prima înghițitură, spune dieteticiana, ne va împlini așteptările, a doua nu ne va mai părea la fel de bună, în timp ce a treia ne va face să gândim că nici măcar nu merită.
25.01.2019
08:04
13263
TRUCURI // Cum să te calmezi când ai o criză de nervi
21.01.2019
07:30
3880
STUDIU // Două pahare de vin roşu te scapă de kilogramele în plus
21.12.2018
18:30
2997
A slăbit 25 de kilograme, fără să meargă la sală și fără să țină dietă. Cum a reușit?
05.12.2018
17:40
2376
Amestecul IDEAL pentru pierdere în greutate – 7 kg în 21 de zile!
24.11.2018
15:05
2472
UTIL // Cele mai bune TRUCURI pentru a prelungi durata de viață a hainelor tale
12.11.2018
13:19
2572
Un medic renumit explică de ce minionele slăbesc mai greu
08.11.2018
17:40
2979
FOTO // A slăbit 150 de kilograme. La ce a renunțat această tânără
08.11.2018
07:30
3113
Cum să ai mereu prosoape pufoase!
06.11.2018
19:02
2146
VIDEO // Trucuri simple care funcționează când vrei să atragi o persoană
28.10.2018
17:31
5351
TRUCURI la care apelează Brigitte Macron ca să arate mai tânără
01.10.2018
18:03
2419
Acești trei pași simpli te ajută să slăbești eficient într-un timp scurt
24.11.2025
01:12
279
Harkov sub focul dronelor: trei vieți pierdute în urma unui atac rusesc masiv
23.11.2025
23:00
394
Progrese importante în discuțiile dintre SUA și Ucraina pentru planul de pace propus de Trump
23.11.2025
21:24
486
Arme ascunse în metal și textile, descoperite la frontiera Leușeni-Albița: Audieri importante în Parlamentul de la Chișinău și arestări în Republica Moldova
23.11.2025
20:37
574
Zelenski reacționează la criticile lui Trump: Ucraina își exprimă recunoștința pentru sprijinul vital al SUA și al președintelui Trump
23.11.2025
19:22
734
Europenii aduc modificări semnificative la planul de pace al SUA pentru Ucraina, propunând o armată mai mare și un pact de securitate robust
23.11.2025
19:03
565
Prognoza meteo săptămâna 24-30 noiembrie 2025
23.11.2025
18:32
535
Trump acuză Kievul de lipsă totală de recunoștință în fața eforturilor SUA pentru Ucraina
23.11.2025
16:01
537
Ursula von der Leyen cere recunoașterea completă a rolului UE în planurile de pace pentru Ucraina
23.11.2025
14:54
628
Întâlnire crucială la Geneva: delegația ucraineană discuta cu occidentalii planul de pace al lui Trump pentru Ucraina
23.11.2025
14:44
570
Premierul norvegian critică planul american pentru Ucraina, evidențiind deficiențe semnificative și necesitatea implicării europene
23.11.2025
13:55
610
Armata rusă raportează cucerirea a trei localități din estul Ucrainei, în timp ce Ucraina întâmpină dificultăți pe front
23.11.2025
13:05
527
Zelenski cere intensificarea eforturilor pentru apărarea Ucrainei împotriva atacurilor rusești
23.11.2025
12:55
700
Marco Rubio la Geneva: Discuții cruciale pe tema planului controversat de pace pentru Ucraina propus de Trump
23.11.2025
11:29
815
Atac cu drone asupra unei centrale electrice la est de Moscova: incendiul a fost localizat după explozii impresionante
23.11.2025
08:13
564
Horoscopul zilei 23.11.2025
23.11.2025
07:52
748
Trump: Planul SUA pentru Ucraina nu este oferta finală în războiul cu Rusia
22.11.2025
20:45
843
Vreme noroasă și temperaturi scăzute în Moldova pentru 23 noiembrie 2025
22.11.2025
17:51
834
Liderii europeni cer îmbunătățiri pentru planul de pace al SUA privind Ucraina la summitul din Africa de Sud
22.11.2025
16:28
894
Liderii europeni discută planul controversat al SUA pentru Ucraina la summitul G20 din Johannesburg
22.11.2025
15:58
796
Belarusul eliberează 31 de cetățeni ucraineni conform unui acord Trump-Lukașenko
22.11.2025
15:35
860
Întâlniri la nivel înalt între Ucraina și SUA în Elveția pentru un posibil acord de pace cu Rusia
22.11.2025
12:33
892
Ucraina și aliații săi europeni caută soluții în fața planului controversat propus de Trump pentru încetarea conflictului cu Rusia
22.11.2025
09:53
1082
Întâlnire controversată la Miami între oficialii Trump și emisari ruși pentru un plan de pace în Ucraina, criticat intens de Ucraina și aliații săi
22.11.2025
08:04
856
Horoscopul zilei 22.11.2025
22.11.2025
07:52
1216
Punct de vedere, despre planul lui Trump pentru Ucraina: „Cuvântul PACE n-a mai avut un sens atât de hidos de la Acordul de la Munchen. Trocul sângeros de atunci se repetă acum - Putin recompensat pentru calitatea de UCIGAȘ internațional”
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.83
1 USD
17.23
1 RON
3.90
1 RUB
0.22
1 UAH
0.41



Inapoi














