Stiri
Facebook
Tronsonul de cale ferata Basarabeasca-Berezino, dat în EXPLOATARE în prezenţa miniştrilor din R. Moldova şi Ucraina
Actualitate
22.08.2022
16:14
1852
1852
Facebook
Construit de la zero în doar două luni, tronsonul de cale ferata Basarabeasca din R. Moldova - Berezino din Ucraina a fost dat luni, 22 august, în exploatare.
La eveniment au participat vicepremierul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, şi ministrul Infrastructurii din Ucraina, Oleksandr Kubrakov.
"Acum, pe vreme de razboi, când țările noastre și-au consolidat forțele, am dat, după 25 de ani, încă o șansă acestui tronson de cale ferată care din septembrie va servi pentru transportul de marfuri, cu posibilitatea de extindere pe viitor şi pentru transportul de pasageri. Funcționarea acestei căi ferate va contribui la dezvoltarea întregii regiuni, creând inclusiv locuri de muncă", susține Andrei Spînu.
Astfel, din luna septembrie curent, R. Moldova va putea exporta/importa mărfuri prin portul Izmail, amplasat pe Dunăre, fiind redusă aglomerația în portul Reni, iar Ucraina va putea exporta mărfuri în Republica Moldova și în țările UE.
Construcția tronsonului a fost efectuată pe o distanță de aproximativ 23 de km, dintre care 1,2 km de cale ferată au fost construite pe teritoriul Republicii Moldova. Noul tronson feroviar va face legătură cu portul Izmail și Belgorod-Dnistrovsk, precum și cu stațiile Arțîz şi Zatoca.

Stiri relevante
07.04.2026
21:51
191
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
277
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
359
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
313
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
381
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
285
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
274
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
238
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
07.04.2026
19:36
275
Google Maps introduce Gemini care scrie automat descrieri pentru fotografiile utilizatorilor
07.04.2026
17:40
464
Administrația Trump vrea să taie peste 700 de milioane de dolari din bugetul agenției de securitate cibernetică CISA până în 2027

Top stiri
07.04.2026
21:51
45

247

317

334

254

251

212

252

443

17:05
392
Locuințe mai calde și facturi mai mici: programul național de eficiență energetică schimbă viața familiilor din Republica Moldova
07.04.2026
16:41
364
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
338
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
07.04.2026
16:05
376
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
07.04.2026
14:42
495
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
07.04.2026
13:23
511
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
07.04.2026
12:50
451
Recomandările medicului Tudor Ciuhodaru pentru un Paște fără probleme de sănătate: alimentație moderată, atenție la alcool, ouă și carnea de miel
07.04.2026
12:25
486
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
07.04.2026
11:57
584
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
11:39
493
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
487
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
548
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
07.04.2026
08:44
555
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
596
Horoscopul zilei 07.04.2026
07.04.2026
03:41
682
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră

Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi