Stiri

Trăiesc ca în Evul Mediu. În centrul Chișinăului!

Viața bate filmul 24.05.2013 10:38 Vizualizări

3208

Trăiesc ca în Evul Mediu. În centrul Chișinăului!

Locuință // Cu doi copii bolnavi și al treilea cel mai bun la învățătură, o familie locuiește ca în Evul Mediu chiar în inima capitalei. Le revine câte un metru pătrat de persoană

Daniela Hadei

Trăiesc pe o stradă din centrul Chișinăului. La prima vedere, pare o zonă frumos amenajată și destul de spațioasă. Abia după ce intri în blocul întunecos, cu pereții jerpeliți și scările înclinate, de parcă ai urca într-un pod de casă veche, îți dai seama că acolo nu sunt condiții favorabile de trai.

Chiar dacă a fost declarat bloc nelocuibil, timp de peste 25 de ani mai multe familii continuă să-și ducă existența aici.

Fără geamuri și aer pentru o familie cu trei copii

Familia domnului Ion se numără printre cele care își petrec viața în această zonă. El, soția și cei trei copii locuiesc într-o cameră unde abia de te poți întoarce. Ca să ajungi la ei, trebuie să urci doua rânduri de scări, foarte înguste și abrupte. Doar o mică neatenție și te poți prăbuși. Nu au niciun geam, lumina le vine de la o lampă pe care o țin pe masă. Vara aici sunt peste 50 de grade de căldură, iar iarna suflă vântul. Ușa nu o pot ține deschisă, deoarece toți vecinii fumează și aerul este îmbâcsit de mirosuri neplăcute. Spațiul camerei constituie cinci metri pătrați. Pentru ei, aici e și bucătăria, și baia, și spațiul de dormit.

La prima vedere, se creează impresia că sunt o familie perfectă și fericită. Abia după o discuție cu ei poți afla cât sunt de necăjiți și cât de greu supraviețuiesc.

În rând pentru casă

Prin anul 1989, domnul Ion lucra la Chișinău în calitate de măturător de străzi. Nu era căsătorit atunci și locuia pe unde apuca. Lucra „pentru casă”. Primea un salariu de nimic, iar restul banilor i se opreau pentru viitoarea locuință. Așa i se promisese. Abia în iulie 1991 a primit locuința pe care o are și acum. În acte este indicat că ar avea 11 metri pătrați, dar după ce au pus un dulap, un pat și o masă, aceasta a ajuns la doar cinci metri ca spațiu de mișcare.

Deși a tot bătut pe la diferite uși pentru a i se oferi un spațiu locativ accesibil pentru trai, nu a primit niciun răspuns.

„Prin 1993, eram al treilea în lista pentru acordarea unei locuințe. Acum am descoperit că figurez al 216-lea. Actele mi-au fost pierdute, motiv pentru care am și dispărut din prima listă. Prin 1996 am găsit un subsol care era mai spațios decât actuala mea locuință. Era părăsit, nu trecea nimeni pe acolo. Intenționam să construiesc ceva, dar am fost alungat de către autorități”, își amintește cu tristețe bărbatul.

Bucătăria, luată de vecini

Bărbatul are 43 de ani și este originar din satul Lăpușna, raionul Hâncești. Casa părintească s-a dărâmat, iar pentru o nouă construcție nu are suficienți bani. Suferă de o boală la coloana vertebrală și are probleme cu vederea. S-a căsătorit, iar în primii ani de căsnicie s-au întreținut din banii primiți pentru gradul de invaliditate și cei pe care îi primeau pentru copil. Chiar dacă locuința lor este atât de mică, iar cheltuielile pentru întreținere sunt reduse, facturile vin cu sume exagerate.

Locuiesc la etajul trei. Doar la primul etaj se află un robinet pentru apă și un loc mic pentru bucătărie. Un loc plin de mucegai și tot felul de gângănii, care are țevile ruginite și podeaua putrezită. Ai impresia că te afli într-un depozit vechi și părăsit.

„Cu doi ani în urmă, la primul etaj erau bucătăria și baia comune pentru întreg blocul. Acum însă aceste încăperi au fost privatizate. Vecinii le-au luat și și-au lărgit locuințele. Noi suntem nevoiți să gătim și să facem baie în cămeruța în care stăm. Am tot chemat diferite inspecții să analizele situația. Ni s-a spus că de ceva timp, în acte, acest bloc a fost desemnat ca depozit, nicidecum drept bloc de locuit. Mă întreb de multe ori de ce suntem lăsați să ne chinuim aici și nu ni se oferă un loc normal pentru trai”, ne spune bărbatul cu lacrimi în ochi.

Necesită operație urgentă, dar medicii refuză

Au trei copii. Sunt comoara care le dă speranță și putere părinților. Băiatul mai mare are 17 ani și studiază la un colegiu de muzică din Chișinău. Este cel mai bun din clasă și se bucură de numeroase premii, naționale și internaționale. Urmează Alexandru, de 5 ani. Deși este foarte energic și zglobiu, copilul nu poate vorbi. Încă pe când avea 2 anișori, medicii au spus că este ceva normal și că în curând va începe a rosti cuvinte, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.

Mezina, Alexandrina, te privește țintă și îți zâmbește mereu. Este un copil-minune care te cucerește prin inocența și frumusețea lui. Are doar câteva luni, dar suferă de o boală gravă la inimă. Are nevoie de o operație urgentă. Din cauza insuficienței în greutate, medicii refuză să o opereze, riscul fiind prea mare. Boala aceasta putea fi evitată, dar, din cauza faptului că medicii nu au anunțat mama la timpul cuvenit, situația fetiței s-a complicat.

Pereți dărâmați de către vecini

Soția domnului Ion este cea care organizează familia. Ea știe la ce oră trebuie să fie mâncarea gata și când trebuie să-i adoarmă pe cei mici, pentru ca feciorul mai mare să-și facă în liniște temele.

De mai multe ori, copiii au fost speriați de către vecini. Aceștia fac abuz de alcool și strigă prin bloc. Alții bat cu picioarele în pereți. Deoarece sunt foarte subțiri, se aud toate sunetele, iar de la lovituri cade varul de pe ei.

„Din cauza vecinilor noștri, am fost numiți și noi alcoolici. Aproape în fiecare săptămână vine poliția și îi liniștește. Fiecare face ce vrea. Se privatizează ilegal mai multe spații, iar eu când merg și cer ceva legal, sunt refuzat din start. Am încercat să ajung și la domnul primar al capitalei. Cu el nu am reușit niciodată să vorbesc. Secretara îmi spunea de fiecare dată să mulțumesc pentru locuința pe care o am și că nu am ajuns să dorm în gară. Am vorbit cu mai mulți avocați, dar niciunul nu vrea să se apuce de cazul nostru”, mai spune capul familiei.

Soția stă acasă cu copiii, iar bărbatul lucrează pe unde-i cade. Nu are un loc de muncă stabil și nici un salariu fix. Speră să plece undeva la lucru, vrea să câștige bani pentru a-și putea întreține familia și a-și cumpăra o locuință. Nu știe la cine să mai apeleze, dar nici nu mai are speranțe. „Dacă nu faci tu, nu te ajută nimeni”, își încheie gândul domnul Ion.

Autor: