13:13:47 11.04.2026
Stiri

Trădător de ţară: Un ucrainean rămâne alături de ruşi în plin război! „Cum vei trăi cu tine?“

Actualitate 04.03.2022 18:27 Vizualizări3974
Trădător de ţară: Un ucrainean rămâne alături de ruşi în plin război! „Cum vei trăi cu tine?“

Invazia Ucrainei de către Rusia naşte tot felul de situaţii demne de filme. Până acum, cele mai emoţionante poveşti au fost cu oamenii de rând care au luat arme pentru a-şi apăra ţara. Există însă şi oameni care rămân insensibili la ce se întâmplă, în aceste momente cumplite.

„Eroii de război“ e un termen foarte des întâlnit, în ultima săptămână, de când a început invazia Ucrainei.

Acum, apare şi o altă categorie: „trădătorii de ţară“. Unde primul care a intrat e Anatoliy Tymoshchuk - foto (42 de ani), fotbalist emblematic pentru naţionala Ucrainei, cu 144 de selecţii şi 4 goluri în prima reprezentativă.

Cât timp a fost jucător activ, Tymoshchuk şi-a petrecut o mare parte din carieră la Zenit Sankt Petersburg, cea mai tare echipă din Rusia, finanţată de gigantul Gazprom. Aici, Tymoshchuk are 150 de partide şi 18 goluri. Aşa că, după retragere, a rămas alături de Zenit, fiind cooptat în stafful tehnic, în funcţia de antrenor secund. Pe care o ocupă, în continuare, refuzând să părăsească Rusia!

Decizia fostului mijlocaş vine într-un moment în care nu doar ucrainenii din Rusia, dar, de fapt, un număr tot mai mare de străini care activează în această ţară îşi strâng lucrurile pentru a pleca, scrie „Adevărul“.

În acest context, potrivit Eurosport, rămânerea lui Tymoshchuk în Rusia a revoltat şi mai mult conaţionalii săi. De aici, şi reacţia vehementă a lui Yevghen Levchenko (44 de ani), fost coleg cu Tymoshchuk în naţionala Ucrainei.

„Tolya, cum se poate? Eşti din Ucraina. Cum poţi să taci şi să continui să munceşti acolo? Am jucat împreună pentru aceeaşi echipă, am purtat cu mândrie acel tricou, am cântat imnul, am câştigat şi am pierdut. Esti liniştit acum? Tolya, cum vei trăi cu tine?“, a scris Levchenko într-o scrisoare deschisă adresată fostului său coleg.
Autor: Ziarul National
Stiri relevante
11.04.2026 08:05 377 Horoscopul zilei 11.04.2026
Top stiri
11.04.2026 08:05 337 Horoscopul zilei 11.04.2026
10.04.2026 08:16 763 Horoscopul zilei 10.04.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.24 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte