Topul celor mai mari economii în 2024. SUA conduce, în timp ce Rusia a ieșit din Top 10
1424
Statele Unite își mențin poziția de lider în topul celor mai mari economii ale anului 2024, urmată de China. Pe de altă parte, Rusia nici măcar nu se află pe listă, potrivit Vanguard.
În 2024, cele mai mari economii globale, precum Statele Unite, China, Japonia, Germania și India, se diferențiază în funcție de PIB, o măsură crucială pe scara economică.
Produsul intern brut reprezintă suma cheltuielilor, în care sunt adunate consumul, investițiile și exporturile unei țări. Astfel, a fost creată o listă a economiilor care au ieșit în evidență anul acesta.
Statele Unite
China
Pe locul doi se află China, care a avut o creștere economică rapidă în ultimele decenii. PIB-ul Chinei a ajuns la aproape 18.53 de trilioane de dolari în 2024 și are o rată anuală de creștere de 4,6%, aproape dublă față de cea a Statelor Unite.
Germania
Economia Germaniei se bazează pe exporturi și pe industrii precum cea a automobilelor, sau farmaceutică. Țara este lider în ceea ce privește exportul de automobile, mașinării și chimicale.
Japonia
Economia Japoniei a dat semne de revilatizare, în special datorită productivității îmbunătățite, puterea de consuma și beneficiile pe care le-a primit în urma Jocurilor Olimpice de la Tokyo, organizate în 2020. PIB-ul acesteia crește anual cu aproximativ 0,9%.
India
India se află pe locul cinci în top 10 cele mai mari economii. PIB-ul Indiei a depășit suma de 3,94 de trilioane de dolari în 2024, indicând o creștere economică rapidă.
Marea Britanie
Economia Marii Britanii reprezintă un mix de servicii, producție, finanțe și indistrii creative. Țara este un hub global pentru finanțe și asigurări.
Franța
Economia puternică și diversificată a țării pare că o va ajuta să obțină un PIB de aproximativ 3,33 de trilioane de dolari în 2024, potrivit analiștilor.
Italia
Italia are un PIB de aproximativ 2,33 trilioane de dolari. Economia acesteia se bazează în mare pe sectorul de producție specializat în automobile, modă și design.
Brazilia
Economia Braziliei se bazează pe agricultură și exporturi. PIB-ul țării a ajuns la 3,33 trilioane de dolari.
Canada
Canada are o economie stabilă, cu un Produs intern brut care a ajuns la 2,24 trilioane de dolari.
09.04.2026
20:47
233
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
368
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
391
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
337
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
325
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
360
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
408
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
384
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
393
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
350
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
20:47
87
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
336
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
348
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
312
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
285
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
336
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
386
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
360
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
371
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
333
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
418
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
368
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
379
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
618
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
407
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
481
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
578
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
783
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
612
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
580
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
800
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
785
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
635
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
08.04.2026
22:46
684
Meta lansează modelul AI Muse Spark și mizează pe superinteligență personală pentru a prinde din urmă rivalii
08.04.2026
22:27
653
Tubi lansează prima aplicație de streaming nativă în ChatGPT, pentru recomandări personalizate de filme și seriale
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














