Top zece cele mai proaste filme din toate timpurile
1984
Există filme care nu au fost și nu vor fi niciodată pe gustul criticilor ori al publicului. De la replici foarte slabe, efecte speciale deloc reușite, intrigi fără sens, aceste pelicule cuprind tot ce e mai rău în materie de cinematografie.
Cei de la Rotten Tomatoes au compilat o listă cu lungmetraje care au obținut cel mai slab scor (din cel puțin 20 de recenzii) pe Tomatometer.
Iată care sunt considerate cele mai proaste zece filme din toate timpurile:
10. Jaws: The Revenge (1987)
„Jaws: The Revenge”, singurul film de pe această listă care are scor peste 0% la Rotten Tomatoes, este a patra peliculă din celebra franciză Jaws. Regizat de Joseph Sargent (Something The Lord Made), lungmetrajul urmărește povestea văduvei Ellen Brody, care crede că este urmărită în Bahamas de același mare rechin alb, după uciderea fiului ei. Un film considerat complet ilogic. Mai mult, felul în care s-a folosit tehnica CGI reprezintă unul dintre cele mai proaste exemple în acest sens din istoria cinematografiei, arată movieweb.com.
9. The Last Days of American Crime (2020)
Regizat de Olivier Megaton, care și-a pus amprenta și pe sequelurile „Taken”, „The Last Days of American Crime” prezintă un furt deturnat brusc de unde speciale pregătite de guvernul SUA să împiedice infracțiunile puse la cale de răufăcători. Filmul este plin de clișee distopice, atât vizual, cât și la nivel de scenariu, potrivit MovieWeb. Conform recenziilor, pelicula este plictisitoare, cu secvențe șocant de exagerate.
8. Gold Diggers (2003)
Gold Diggers spune povestea a doi prieteni, Calvin și Leonard, care urmăresc două surori bogate pentru a încerca să le fure banii. Iau inclusiv în considerare căsătoria cu acestea pentru a se îmbogăți. Ceea ce nu știu ei este că cele două au la rândul lor un plan diabolic. O comedie care nu reușește să fie nici pe departe amuzantă, ci doar plictisitoare, potrivit criticilor de film.
7. Superbabies: Baby Geniuses 2 (2004)
Regizat de Bob Clark (A Christmas Story), acest lungmetraj este continuarea Baby Genuises. Povestea urmărește niște bebeluși care au fost ținuți sub observație de oamenii de știință pentru a comunica eficient. Copiii își folosesc apoi abilitățile pentru a-l opri pe antagonistul Bill Biscaine, un mogul media, să decodeze „Baby Talk”. „Superbabies 2” este considerat un proiect grosolan și deranjant, arată specialiștii. Intriga generală este fără sens, iar efortul redus depus este evident. Bob Clark a câștigat chiar și premiul Razzie pentru cel mai prost regizor.
6. Pinocchio (2002)
Cu 0% pe Rotten Tomatoes, Pinocchio este văzut un adaos extrem de supărător la repertoriul actorului și regizorului italian Roberto Benigni. Responsabil pentru unul dintre cele mai mari filme ale tuturor timpurilor, „Life is Beautiful”, adaptarea lui Benigni pentru Pinocchio nu reușește să se ridice la nivelul propriei reputații a cineastului. MovieWeb notează că este o adaptare cinematografică îngrozitor de neamuzantă și tulburătoare a renumitei povești, una dintre cele mai proaste din toate timpurile.
5. Gotti (2018)
Regizat de Kevin Connolly, care a jucat și în „Entourage”, Gotti este o versiune nenaturală a acestei figuri mafiote care se mută până în Capo, deși soția lui nu-și dorește ca el sau familia să mai fie implicați în mafie. Cu John Travolta în rolul lui John Gotti, proiectul este o încercare slabă în lumea filmelor cu gangsteri. Dialogul este fie stereotip, fie lipsit de sens, ceea ce are ca rezultat un biopic slab al vieții gangsterului.
4. A Thousand Words (2012)
„A Thousand Words” urmărește povestea lui Jack, interpretat de Eddie Murphy, un agent literar ce realizează că mai are de pronunţat doar o mie de cuvinte înainte de a muri. Regizat de Brian Robbins și încadrat la genul comedie, filmul este considerat unul dintre cele mai slabe din toate timpurile, neavând nici măcar o cronică pozitivă dintre cele 44 centralizate de Rotten Tomatoes.
3. Left Behind (2014)
Un film profund dezamăgitor, având în vedere potențialul distribuției sale, care îl include pe Nicolas Cage. „Left Behind” este regizat de apreciatul Vic Armstrong, unul dintre cei mai cunoscuți coordonatori de cascadorii din toate timpurile. El l-a dublat pe Harrison Ford în franciza Indiana Jones.
Acțiunea are loc într-un avion și nu abordează cu adevărat nicio idee religioasă așa cum promite. Mai mult, efectele speciale sunt extrem de slabe, la fel și scenariul. O execuția considerată de critici și de public ca fiind neglijentă și plictisitoare.
2. One Missed Call (2008)
Regizat de Éric Valette, „One Missed Call” este remake-ul filmului de groază japonez cu același nume, din 2003. Remake-ul din 2008 o are în rolul principal pe Shannyn Sossaman, care o interpretează pe Beth Raymond. „One Missed Call” analizează moartea a doi dintre prietenii lui Beth, care au primit apeluri telefonice cu privire la decesul lor. Un film care nu reușește să se ridice la nivelul predecesorului său. Are scor 0% pe Rotten Tomatoes, este extrem de plictisitor, irosit, cu dialoguri neplăcute, artă MovieWeb.
1. Ballistic: Ecks vs. Sever (2002)
Regizat de Wych Kaosayananda, un regizor celebru în Asia de Sud-Est, „Ballistic: Ecks vs. Sever” a fost debutul său în filmul american. Intens criticat de specialiști, lungmetrajul este văzut cel mai prost din toate timpurile de către Rotten Tomatoes și alți specialiștii în domeniul cinematografiei.
Pelicula îi urmărește pe Antonio Banderas, care îl interpretează pe agentul Ecks, și pe agenta Sever (Lucy Liu), în timp ce fac echipă împotriva unei foste agenții de informații.
Deși în distribuție sunt două nume mari, nici măcar acești actori nu pot salva fimul. Mulți dintre cei care au publicat recenzii s-au întrebat la final cine luptă cu cine în „Ballistic: Ecks vs. Sever”. În plus, tot ce ține de partea tehnică a lasat de dorit.
Sursa: filmnow.ro
21.03.2026
12:09
294
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
292
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
421
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
367
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
440
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
548
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
604
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
597
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
569
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
621
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
21.03.2026
12:09
210
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
257
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
376
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
342
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
409
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
526
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
587
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
581
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
557
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
607
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
599
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
640
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
600
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
565
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
567
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
673
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
659
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
549
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
676
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
758
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
754
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
784
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
746
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
770
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
894
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














