Top 10 cei mai BOGAȚI sportivi în 2022
3985
Profimedia Lionel Messi este liderul grupului format din cei 10 sportivi ale căror câștiguri în 2022, calculate împreună, ajung la aproape 1 miliard de dolari, conform estimărilor Forbes, topul fiind dominat de jucătorii de baschet din NBA, în vreme ce fotbalul, boxul și tenisul au fost reprezentate de câte un sportiv fiecare.
În ultimele 12 luni, Lionel Messi (35 de ani) a acumulat din sport venituri în valoare de 130 de milioane de dolari, conducând acest top (al celor mai bogați sportivi din 2022) pentru a doua oară consecutiv.
Rivalul lui Messi, Cristiano Ronaldo (37 de ani) – care și-a schimbat echipele în luna august, trecând de la Juventus la Manchester United – a ajuns pe locul 3 în clasamentul din acest an cu 115 milioane de dolari.
Între cei doi se află baschetbalistul LeBron James (37 de ani) de la Los Angeles Lakers, cu 121,2 milioane de dolari, devenind al zecelea sportiv care a depășit vreodată venituri de 100 de milioane de dolari într-un singur an, record atins deja de cinci ori de Messi și Ronaldo.
Care sunt cei mai bogați sportivi din lume?
Totalul sumelor câștigate de cei zece sportivi în acest an se clasează pe locul trei, după ce în 2021 câștigurile colective au reprezentat 1,05 miliarde de dolari, iar în 2018, 1,06 miliarde de dolari.
În afara terenului, primii zece sportivi incluși în acest clasament au obținut venituri de aproximativ 500 de milioane de dolari din sponsorizări, reclame, apariții tv sau din propriile afaceri.
Lionel Messi, cel mai bogat sportiv în anul 2022
Așadar, cel mai bogat sportiv în anul 2022 este Lionel Messi (PSG, fotbal). Contractului de 20 de milioane de dolari pe an al lui Lionel Messi cu Socios i se adaugă parteneriatele cu Adidas, Budweiser și PepsiCo. În 2021, Messi a câștigat Balonul de Aur, fiind declarat cel mai bun fotbalist din lume, însă 2022 nu a fost atât de generos cu el pe teren, marcând doar nouă goluri în 32 de apariții cu Paris Saint-Germain, după ce a înregistrat 38 goluri în 47 de meciuri în ultimul său sezon pentru Barcelona.
Locul 2. Baschetbalistul Lebron James (Los Angeles Lakers, baschet NBA), cu un total de 121,2 mil $, a obținut din sport câștiguri de 41,2 milioane de dolari, iar din afara sportului, 80 de milioane de dolari, având o avere estimată la 850 de milioane de dolari. După ce a anunțat la începutul anului un acord semnat cu Crypto.com, James a apărut într-o reclamă pentru Super Bowl alături de versiunea sa mai tânără generată pe calculator. De asemenea, a investit recent în compania Tonal și StatusPRO, un startup de tehnologie sportivă care creează produse de antrenament în realitatea virtuală.
Locul 3. Cristiano Ronaldo (Manchester United, fotbal). 115 milioane de dolari (60 mil $ din sport și 55 mil $ din afara sportului). O mare parte din acești bani au venit în urma câștigurilor generate de prezența sa pe rețelele de socializare. Ronaldo are 690 de milioane de urmăritori pe Instagram, Facebook și Twitter, popularitatea de care se bucură pe social media oferindu-i posibilitatea de a plusa în fața sponsorilor săi precum Nike, Herbalife și brandul care produce șamponul Clear.
Locul 4. Neymar (PSG, fotbal) 95 mil $ (70 mil $ din sport și 25 mil $ din afara sportului) Neymar a marcat cel de-al 400-lea gol din carieră sa în noiembrie anul trecut dar, la fel ca și în cazul lui Lionel Messi, a fost criticat de iubitorii fotbalului pentru alegerea de a părăsi prea devreme Paris Saint-Germain din Liga Campionilor, anunțându-și retragerea după participarea la Cupa Mondială din Qatar. Veniturile lui Neymar obținute din afara terenului sunt destul de generoase, cele mai multe dintre ele fiind rezultate din colaborările și contractele pe care le are cu Puma, Red Bull, Netflix, implicările în lumea NFT-urilor, semnând cu platforma NFTSTAR în noiembrie 2021 și cheltuind peste 1 milion de dolari pentru două NFT-uri Bored Ape Yacht Club într-o singură zi.
Locul 5. Stephen Curry (Golden State Warriors, baschet NBA). 92.8 milioane de dolari. (45,8 mil $ din sport și 47 mil % din afara sportului).
Locul 6. Kevin Durant (Brooklyn Nets, baschet NBA), 92,1 mil $ (42,1 mil $ din sport și 50 mil $ din afara sportului)
Locul 7. Roger Federer (jucător de tenis) – 90, 7 mil $ (0,7 mil $ din sport și 90 mil de $ din afara sportului)
Locul 8. Canelo Alvarez (box) – 90 milioane de dolari (85 mil $ din sport și 5 mil $ din afara sportului)
Locul 9. Tom Brady (Tampa Bay Buccaneers, fotbal american) – 84 de milioane de dolari (31,9 milioane de dolari din sport și 52 mil $ din afara sportului)
Locul 10. Giannis Antetokounmpo (Milwaukee Bucks, baschet NBA) – 81 de milioane de dolari (39,9 mil dolari din sport și 41 mil $ din afara sportului)
Toate sumele prezentate de Forbes au fost calculate în funcție de salariile de bază ale sportivilor, între 1 mai 2021 și 1 mai 2022, cât și în funcție de veniturile sportivilor din sponsorizări sau reclame.
10.04.2026
23:41
93
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
391
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
399
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
515
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
391
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
372
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
531
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
477
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
436
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
719
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
23:41
89

718
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
543
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
646
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
665
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
649
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
636
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
845
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
841
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
797
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
695
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
644
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
756
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
814
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
860
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
764
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
698
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi