16:21:13 31.05.2026
Stiri

Toate balurile bobocilor, organizate de liceele din Bucureşti în cluburi, ANULATE

Social 31.10.2015 15:50 Vizualizări2658
Toate balurile bobocilor, organizate de liceele din Bucureşti în cluburi, ANULATE rapas.wordpress.com
Imagine simbol

Toate balurile care urmau să fie organizate de către licee în cluburile din Bucureşti vor fi anulate, a decis Inspectoratul Şcolar al Bucureștiului, în urma incendiului produs aseară într-un club şi soldat cu 27 de morţi.

Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Capitalei, a declarat pentru MEDIAFAX că instituţia a trimis o notă liceelor prin care să fie suspendate balurile care erau programate în perioada următoare de liceele din București.

Totodată, Inspectoratul Şcolar al Capitalei României cere unităţilor de învăţământ din Bucureşti să verifice localurile, cluburile în care vor fi organizate petreceri şi baluri ale elevilor.

În incendiul produs într-un club din București, în timpul unui concert, și-au pierdut viața 27 de persoane, iar alte 162 au fost rănite.

Guvernul României a decis instituirea a trei zile de doliu naţional, începând de astăzi, 31 octombrie.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
31.05.2026 07:51 478 Horoscopul zilei 31.05.2026
30.05.2026 08:07 888 Horoscopul zilei 30.05.2026
29.05.2026 08:14 1054 Horoscopul zilei 29.05.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.33 1 RON 3.83 1 RUB 0.24 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte