Unioniștii au plecat din PMAN: „Nu am vrut să fim scoși cu FORȚA”
1984
Unioniștii s-au retras din Piața Marii Adunări Naționale, unde de aproape o lună s-au aflat printre corturile Platformei DA.
Decizia celor de la „Tinerii Moldovei” vine după ce, potrivit lor, liderul DA și liderul PSRM s-au întâlnit ieri și și-au strâns mâna în fața Parlamentului, iar de pe scena Platformei s-a anunțat că vor merge la Parlament, chiar dacă nimeni nu îi așteapta acolo. „Până la urmă, cineva i-a așteptat - nu știm de ce și cu ce scop și ce va urma, dar noi nu vom fi parte la așa ceva”, se arată în declarația unioniștilor.
„Am vrut să rămânem, pentru că am fost solidari cu oamenii care protestează, chiar dacă două săptămâni am fost izolați intenționat lângă cortul celor de la Antifa, iar de pe scenă s-a tot repetat despre existența separată a românilor și a moldovenilor din Moldova. Vom fi solidari cu protestatarii în continuare, însă nu ne vom afla în Piață. Astăzi ni s-a dat clar de înțeles că vor exista „consecințe”, dacă vom aduce mesajele noastre și tricolorul la manifestație. Ne-am supus, pentru că nu am vrut să fim scoși cu forța din Piață. Noi nu luptăm cu aceste metode, noi suntem aici doar pentru Ideal și Tinerii Moldovei vor rămâne mereu cu această imagine curată. (…) Noi avem nevoie ca de aer de Unirea cu România pentru a ne salva, care se poate face într-adevăr după un referendum sau… de ce nu… printr-o reeditare a mecanismului prin care s-a făcut Unirea la 1859 – dubla alegere a președintelui”, se mai arată în declarația publicată de „Tinerii Moldovei”.
„Au fost mai multe acțiuni de atac asupra noastră, dar pe care le-am trecut cumva cu vederea. După ce am văzut că președintele Platformei DA și cel al PSRM au dat mână în fața Parlamentuluilui, iar de pe scena din PMAN membrii platformei au chemat poporul la nesupunere civică prin violență, ceea ce nu ne reprezintă, am decis să plecăm din piață”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL președintele platformei „Tinerii Moldovei”, Anatol Ursu.
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
13.06.2022
12:21
04.05.2022
17:56
26.04.2022
10:12
16.02.2022
19:10
08.08.2026
17:10
08.08.2026
16:36
08.08.2026
16:22
08.08.2026
15:41
08.08.2026
15:17
08.08.2026
15:13
08.08.2026
14:46
08.08.2026
13:50
08.08.2026
13:50
08.08.2026
13:40
08.08.2026
13:19
08.08.2026
13:16
08.08.2026
12:55
08.08.2026
12:24
08.08.2026
11:46
08.08.2026
11:07
08.08.2026
10:28
08.08.2026
09:39
08.08.2026
08:38
08.08.2026
02:36
08.08.2026
02:03
08.08.2026
01:52
08.08.2026
01:12
08.08.2026
00:59
08.08.2026
00:25
Iranul condiționează redeschiderea Strâmtorii Ormuz de compensații americane și un nou sistem de navigație negociat cu Omanul
De ce pariurile giganților tehnologici pe Cupa Mondială arată că fotbalul mizează să reziste revoluției AI
Zelenski, la prima vizită la Belgrad, către Vučić: „Ucraina e în război şi nu are timp pentru scepticism faţă de UE”
Cine este Andras Baka, judecătorul propus de Peter Magyar la președinția Ungariei pentru a redesena scena politică de la Budapesta


















