TIME OUT // De ce nu identificăm probele care ne-ar asigura medalii la JO?
1509
De o săptămâna au început Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, iar reprezentanții R. Moldova, patru la număr, practic au încheiat socotelile cu această competiție care are loc o dată la patru ani. Bineînțeles că nu prea am avut motive de bucurie de pe urma evoluțiilor sportivilor noștri, în afară de faptul că au avut la ceremonia de deschidere unele dintre cele mai frumoase costume. Aceștia au fost la coada clasamentului, iar la viitoarea olimpiadă albă pot fi chiar și mai puțini, asta în caz că nu mai naturalizăm sportivi expirați din Europa. Bogdan Macovei, care s-a clasat pe locul 35 din 39 la proba sanie, a declarat că se retrage din activitate, pentru că deja a reprezentat țara noastră la trei ediții ale JO. Nouă nu ne rămâne decât să-i mulțumim lui Macovei pentru ce a făcut, dar oricum șansele noastre sunt infime de a fi măcar în primii zece la o probă de la Jocurile Olimpice de iarnă. Locul opt al Nataliei Levcenkova la Torino a fost o excepție.
În cadrul unei emisiuni radio am abordat un subiect care a fost dezbătut și de un jurnalist din România. E vorba de identificarea unor probe sportive care ar fi finanțate mai bine de la bugetul de stat, iar R. Moldova să aibă medalii asigurate la Campionatele Mondiale, Europene și la Jocurile Olimpice. De ce nu chiar și la Olimpiada de iarnă?
Jurnalistul de la București Theodor Jumătate se întreabă de ce Olanda, care nu are pic de deal sau munte, poate câștiga medalii la JO de iarnă, iar România – nu. Olandezii au câștigat până acum la Soci zece medalii, dintre care patru de aur, două de argint și patru de bronz. Sunt pe locul patru în clasamentul pe medalii și devansează țări precum SUA, Rusia sau Austria. Theodor a și răspuns. „Olandezii au un singur sport de iarnă. Şi-au descoperit talentul şi s-au axat numai pe patinaj viteză, aici şi-au concentrat selecţia, pregătirea şi investiţiile. Şi sunt campionii campionilor de ani de zile. Noi de ce nu? De ce nu căutăm acel sport, unicul?”.
Cred că și noi, cei din R. Moldova, trebuie să căutăm acel sport unic pentru a conta la Jocurile Olimpice de iarnă. Dacă nu avem sportivi buni, atunci să naturalizăm unul sau doi sportivi, dar să fie buni de tot și să aibă tot sprijinul pentru a fi în cea mai bună formă atunci când merg la JO.
În cazul Jocurilor Olimpice de vară ar trebui să procedăm la fel. Să identificăm probele la care suntem buni și avem șanse de a ne impune, iar sporturile respective să fie finanțate preferențial. În cazul nostru se dă cu țârâita peste tot, că așa e fairplay, iar când se cer rezultate vine imediat răspunsul: „finanțare insuficientă”. Nu pot să nu fiu de acord cu cei care spun asta, pentru că anume așa stau lucrurile.
Probabil că unii dintre dumneavoastră o să spună că e importantă participarea la Jocurile Olimpice, că doar așa ne cunoaște o lume întreagă, că e bine să ne vadă la televizor, la ceremonia de deschidere, peste trei miliarde de oameni. Poate aveți dreptate, dar când vom avea satisfacția să ne bucurăm pentru una sau mai multe medalii?
Așa cum spunea și colegul Theodor Jumătate, trebuie să fie un loc şi pentru noi în această lume albă. Sau singurul nostru loc e în tribună, la ceremoniile de deschidere şi închidere? Un loc de spectator perpetuu.
P.S. 30de medalii de aur au olandezii la patinaj viteză, primii în lume în istoria Olimpiadei de iarnă (89 de medalii în total).
14.11.2025
20:02
16109
,,Sunt o rușine!" Selecționerul Italiei, Gennaro Gattuso, nu s-a abținut deloc, după scenele cum rar se văd de la Chișinău
24.10.2025
07:26
9633
Încă o medalie de AUR pentru R. Moldova la Campionatul Mondial de lupte din Serbia. Alexandrin Guțu a dominat competiția la categoria de 82 kg
23.10.2025
10:59
7788
VIDEO // Imagini DRAMATICE de pe frontul din Ucraina. Lozinca rușilor „cвоих не бросаем” - doar un mit. Așa arată și se simte iadul pentru soldații ruși, trimiși de Putin pe „insulele morții”
21.09.2025
18:17
13095
Exemplu pentru NAȚIONALA de fotbal a R. Moldova. Cum a reușit Uzbekistan să se califice la PRIMUL său Campionat Mondial: Povestea uriașului proiect sportiv din spatele acestui succes
11.09.2025
13:31
11342
Sergiu Cleșcenco a DEMISIONAT de la naționala de fotbal a R. Moldova, deși prima reprezentativă mai păstrează șanse teoretice de a ajunge la Campionatul Mondial din 2026
11.09.2025
09:00
10262
Maestrul Ion Caras, la 75 de ani: Fotbalul este mai curând o artă
10.09.2025
12:35
10457
Agentul FIFA, Leonid Istrati, dă de pământ cu jucătorii naționalei după RUȘINEA cu Norvegia: „Aseară, după 1-11, lumea a văzut ce văd eu zilnic: se cred mari vedete și cer contracte ca în Premier League, dar nu pot face un sprint...”
10.09.2025
09:18
10351
VIDEO // Norvegienii au marcat 12 GOLURI și au câștigat cu 11-1 în fața NAȚIONALEI de fotbal a R. Moldova. Selecționerul Cleșcenco se gândește la DEMISIE, după dezastrul de la Oslo
10.09.2025
20:55
10310
Mărturia portarului Cristian Avram, demolat de Haaland&Co cu 11-1: „Am vorbit cu Erling după joc. Știți ce mi-a zis?”
28.08.2025
16:25
12570
VIDEO // Legendarul Oleksandr Usyk, campion MONDIAL absolut la categoria grea, vizită în R. Moldova. Ucraineanul a făcut o baie de mulțime în fața Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale
24.08.2025
19:10
11701
Aur pentru R. Moldova la Milano. Serghei Tarnovschi, campion MONDIAL pe distanța de 5 000 metri
22.08.2025
17:17
11273
VIDEO // Serghei Tarnovschi, MEDALIE la Campionatul Mondial de la Milano, Italia
10.02.2026
22:14
456
ULTIMA ORĂ // Mitropolia Basarabiei CONDAMNĂ actele de violența de la Dereneu, realizate de ierarhul, clericii și susținătorii structurii religioase subordonate Patriarhiei Ruse: ,,Această acțiune a fost una premeditată și violentă"
10.02.2026
21:56
1290
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Omul lui Dodon de la Dereneu, dar și alte cinci persoane care au ATACAT carabinierii, REȚINUȚI de Poliție: "Au implicat femei și copii..."
10.02.2026
21:07
552
VIDEO // Reprezentanții bisericii controlate de Patriarhia Rusă au tăbărât în parohia din Dereneu, care aparține Mitropoliei Basarabiei. Polițiștii prezenți la fața locului au fost BRUSCAȚI de preoții mitropoliei subordonate Moscovei
10.02.2026
20:44
517
Încălzire accentuată și mai mult soare în Republica Moldova, miercuri, 11 februarie 2026
10.02.2026
20:20
471
Ocupaţia rusă acuză Kievul de avarierea unei linii electrice la Centrala Zaporojie, dar susţine că riscul radiologic este sub control
10.02.2026
18:45
526
Kenya acuză Rusia că transformă tinerii kenyeni în „carne de tun” pe frontul din Ucraina, după ce îi ademenește cu joburi bine plătite
10.02.2026
18:11
550
Macron cere o reluare controlată a dialogului cu Putin, sub mandat european unitar și cu puțini interlocutori
10.02.2026
18:09
515
„Școala fără tutun și nicotină”, lansată în cinci instituții pilot din Republica Moldova pentru protejarea sănătății elevilor
10.02.2026
17:07
560
Fostă șefă interimară a Postului vamal Chișinău, condamnată pentru trafic de influență și corupere activă la 2 ani cu suspendare, amendă de 400 000 lei și interdicție de a ocupa funcții publice
10.02.2026
16:48
566
România cade pe locul 70 în clasamentul global al corupţiei, cu scor în scădere şi la egalitate cu două state africane
10.02.2026
16:38
527
Republica Moldova și Ucraina își sincronizează parcursul de aderare la UE și întăresc cooperarea pentru pace și reconstrucție
10.02.2026
16:04
522
Ministerul Educației definitivează noul regulament pentru școli primare și secundare și cheamă părinții și profesorii la consultări
10.02.2026
15:35
536
CIO îi interzice lui Vladislav Heraskevich casca în memoria sportivilor uciși, dar îi permite o banderolă neagră în proba de skeleton
10.02.2026
14:38
791
Ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei, noi FALSURI în raport cu R. Moldova: „Comportamentul lui Oleg Ozerov este al unui provocator, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului NAȚIONAL”
10.02.2026
13:35
626
Aproape 150.000 de ruși au sesizat FSB în 2025, ducând la zeci de dosare pentru „terorism” și „sabotaj”
10.02.2026
13:25
786
Rusia mai PIERDE un partener strategic, după ce a invadat Ucraina. Kazahstanul consideră URSS regim de OCUPAȚIE și renunță la moștenirea sovietică și rusă
10.02.2026
12:51
692
Gospodarii din Republica Moldova pot vinde surplusul de produse animale, cu respectarea normelor sanitar-veterinare
10.02.2026
11:53
1059
Propagandă nucleară de la Moscova: „experți” ruși inventează scenarii cu trupe NATO în Transnistria și amenință România cu distrugerea Bucureștiului
10.02.2026
11:00
590
Universitățile din Moldova pot accesa 9,5 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de cercetare
10.02.2026
10:59
683
Amnesty: adolescenți nord-coreeni executați și trimiși în lagăre pentru vizionarea serialului „Squid Game” și a conținutului K‑Pop
10.02.2026
10:47
587
Doi procurori din Bălți și Edineț, trimiși în judecată pentru 20 000 de euro ceruți la „soluționarea” unui dosar de migrație ilegală
10.02.2026
10:04
619
Maia Sandu lansează un dialog național pentru protejarea copiilor și tinerilor din Republica Moldova în mediul online
10.02.2026
09:40
622
Investitori turci interesați de proiecte digitale, producție de apă și consultanță guvernamentală în Republica Moldova
10.02.2026
09:38
755
Cască omagială interzisă la Jocurile Olimpice: mesajul sportivului ucrainean pentru atleţii ucişi în război şi reacţia lui Zelenski
10.02.2026
09:22
572
MAIA lansează primul studiu național privind riscurile agricole, realizat cu sprijin moldo-german
ULTIMA ORĂ // Mitropolia Basarabiei CONDAMNĂ actele de violența de la Dereneu, realizate de ierarhul, clericii și susținătorii structurii religioase subordonate Patriarhiei Ruse: ,,Această acțiune a fost una premeditată și violentă"
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Omul lui Dodon de la Dereneu, dar și alte cinci persoane care au ATACAT carabinierii, REȚINUȚI de Poliție: "Au implicat femei și copii..."
VIDEO // Reprezentanții bisericii controlate de Patriarhia Rusă au tăbărât în parohia din Dereneu, care aparține Mitropoliei Basarabiei. Polițiștii prezenți la fața locului au fost BRUSCAȚI de preoții mitropoliei subordonate Moscovei
Încălzire accentuată și mai mult soare în Republica Moldova, miercuri, 11 februarie 2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.90
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














