Țările UE au primit suficiente doze pentru a vaccina 70% dintre adulți
1164
Uniunea Europeană şi-a atins obiectivul de a dispune de suficiente doze pentru a vaccina 70% din populaţia sa adultă împotriva COVID-19, a anunţat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Responsabilitatea de a administra dozele este a guvernelor celor 27 de state membre, iar unele avansează mai repede decât altele, însă, potrivit şefei CE, „UE şi-a respectat promisiunea".
Numărul cetăţenilor adulţi din UE este de 366 de milioane.
„În acest weekend, am livrat suficiente vaccinuri statelor membre pentru a vaccina complet cel puţin 70% din populaţia adultă în această lună. Până duminică, circa 500 de milioane de doze vor fi distribuite în toate regiunile din Europa", a declarat Von der Leyen.
„Pandemia de COVID-19 nu este încă învinsă. Dar suntem pregătiţi să furnizăm în continuare vaccinuri - inclusiv împotriva noilor variante. Acum, statele membre trebuie să facă tot posibilul pentru ca vaccinarea să avanseze. Abia atunci vom fi cu toţii în siguranţă", a adăugat ea.
Potrivit Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, Vaccine Tracker, 63,8% din populația UE în vârstă de peste 18 ani a fost vaccinată cu cel puțin o doză, iar 44,1% au fost vaccinați complet, transmite newsweek.ro.
Peste 320 de milioane din dozele primite de țările UE până acum au fost de la Pfizer- BioNTech. AstraZeneca -Universitatea Oxford au livrat 84 de milioane de doze, Moderna 43,3 milioane și Johnson & Johnson, care produce un vaccin cu doză unică, a livrat 18 milioane de doze.
Anunțul lui Von der Leyen vine într-un moment în care mai multe state membre au reintrodus măsuri pentru a reduce o creștere recentă a noilor cazuri din cauza variantei Delta apărute pentru prima dată în India.
Autoritățile din Malta au anunțat că începând de miercuri, doar vizitatorii care au fost vaccinați complet vor putea intra în țară. Aceștia vor trebui să arate dovada vaccinării lor complete cu un certificat eliberat de autoritățile UE sau Marea Britanie.
Certificatul digital al UE a intrat în vigoare la 1 iulie și atestă dacă titularul a fost vaccinat, a fost testat negativ recent sau s-a recuperat după boală. Dar statul insular a decis să permită accesul doar a celor care sunt pe deplin vaccinați.
În Olanda, prim-ministrul Mark Rutte a anunțat vineri că barurile vor trebui să se închidă din nou la miezul nopții începând cu acest weekend, în timp ce discotecile și cluburile vor trebui să se închidă complet.
10.04.2026
21:06
179
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
185
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
372
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
289
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
283
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
437
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
418
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
384
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
655
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
487
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
21:06
38
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
57
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
356
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
279
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
271
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
429
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
414
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
379
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
647
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
480
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
585
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
606
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
594
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
590
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
798
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
788
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
753
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
657
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
612
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
725
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
784
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
828
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
737
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
676
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
668
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














