06:07:26 23.06.2021
 
Stiri

Țara unde populația vaccinată în proporție de 85% intră în lockdown, după creșterea masivă a cazurilor. Ce vaccin a fost folosit

Actualitate 06.05.2021 19:35 Vizualizări2002 Autor: Ziarul National
Țara unde populația vaccinată în proporție de 85% intră în lockdown, după creșterea masivă a cazurilor. Ce vaccin a fost folosit


Vaccinul anti-COVID Sinopharm a fost utilizat pentru imunizarea unei mari părți a populației din Insulele Seychelles. Țara se confruntă acum cu un val masiv de noi infecții cu SARS-CoV-2.

Insulele Seychelles au raportat recent o creștere-record a numărului de cazuri de infecție cu noul coronavirus, scrie Bloomberg, citat de csid.ro. Asta în ciuda faptului că 85% din populație s-a vaccinat anti-COVID.

Cele două vaccinuri utilizate sunt Sinopharm, produs de China, și Covishield, echivalentul AstraZeneca produs în India.

Autoritățile din Seychelles se pregătesc să introducă restricții dure ca urmare a creșterii explozive a numărului de noi cazuri de infecție cu virusul SARS-CoV-2. În doar 72 de ore au fost raportate 497 de noi cazuri de COVID-19, în comparație cu sub 100 de cazuri raportate în a doua jumătate a lunii aprilie.

Creșterea este cu atât mai îngrijorătoare cu cât 85% din populația țării (de aproximativ 98.000 de persoane) a fost deja imunizată cu cel puțin o doză de vaccin. Dintre aceștia, 62,2% au primit și a doua doză de vaccin.

Campania de imunizare din Seychelles a debutat la data de 11 ianuarie. La momentul respectiv, autoritățile au anunțat că au primit 50.000 de doze din vaccinul anti-COVID Sinopharm, ca o donație din partea Emiratelor Arabe Unite. Celălalt vaccin utilizat a fost Covishield, echivalentul AstraZeneca produs în India.

În pofida eforturilor excepționale pe care le depunem, situația legată de COVID-19 din țara noastră este critică acum, a declarat Peggy Vidot, ministrul Sănătății din Seychelles.

Măsurile, care vor fi valabile cel puțin două săptămâni, prevăd închiderea școlilor, interzicerea vizitelor între gospodării, închiderea mai devreme a barurilor, anularea evenimentelor sportive, suspendarea intervențiilor chirurgicale care nu sunt considerate urgențe și închiderea clinicilor medicale de specialitate, cu excepția celor care efectuează tratamente pentru cancer, notează aceeași sursă.

Vaccinul anti-COVID Sinopharm

Compania Sinopharm a realizat două vaccinuri aproape identice, însă a decis să efectueze două teste clinice în paralel. Iar rezultatele privind eficacitatea vaccinului anti-COVID Sinopharm (BBIBP-CorV) pe bază de virus inactivat au fost diferite.

În urma studiului clinic de fază 3 care a avut loc în Emiratele Arabe Unite s-a arătat că vaccinul are o eficacitate de 86%. În schimb, versiunea realizată la Beijing a înregistrat o eficacitate de 79,34%.

Vaccinul anti-COVID Sinopharm se administrează în două doze, la un interval de 3 săptămâni.

Prietenii tăi merită să știe ASTA!


Voila 10.05.2021 03:12

Cred că totuși trebuie respectată temperatura de păstrare.

Comentarii
Promo
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
21.06.2021 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ultima redută a Rusi...

18.06.2021 09:34 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ne amenință Ru...

14.06.2021 09:18 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cu pași mici s-a mer...

Meteo in Moldova
Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum credeți că trebuie să se prezinte partidele de dreapta la alegerile parlamentare anticipate de pe 11 iulie 2021?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2021. Toate drepturile sunt rezervate

Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md