Tânără de 19 ani condamnată la 4 ani de închisoare pentru escrocherii cu accident fals la Chișinău
1629
Procuratura municipiului Chișinău a anunțat recent sentința de condamnare în cazul unei tinere de 19 ani. Aceasta a fost acuzată de comiterea infracțiunii de escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”. Tânăra a fost condamnată la 4 ani de închisoare. Pedeapsa va fi executată într-un penitenciar de tip semiînchis pentru femei, conform sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.
Conform materialelor cauzei, infracțiunea a avut loc între 24 ianuarie și 5 februarie 2025. Tânăra a acționat împreună cu alte persoane încă neidentificate, fiind parte a unui grup criminal organizat. Acesta era specializat în escrocherii prin metoda „ruda implicată în accident”, având ca scop principal obținerea de câștig material ilicit. În cadrul grupului, rolurile erau clar definite: identificarea victimelor, colectarea de informații relevante, contactarea și inducerea în eroare a acestora și preluarea mijloacelor financiare obținute prin escrocherii.
Pe 29 ianuarie 2025, membrii grupului au contactat o victimă, prezentându-se inițial drept rude și, ulterior, drept polițiști. Victima a fost indusă în eroare printr-un mesaj fals conform căruia fiica sa ar fi implicată într-un accident rutier în străinătate. Sub pretextul evitării unui dosar penal și al „despăgubirii persoanei vătămate”, victima a fost inițial informată că trebuie să plătească 15.000 euro. Apoi a fost convinsă să achite cel puțin 8.000 de dolari SUA.
Victima, sub influența înșelăciunii și a indicațiilor falsului „ofițer” primite prin telefon, a trimis suma de bani infractorilor prin intermediul inculpatei. Aceasta s-a deplasat la domiciliul victimei, a ridicat suma de 8.000 de dolari SUA și a transmis-o unui alt membru al grupului. În cadrul urmăririi penale, inculpata nu și-a recunoscut vina.
Cauza a fost examinată în lipsa inculpatei, deoarece ea nu s-a prezentat la ședințele de judecată, fiind ulterior dată în căutare. Instanța a dispus și încasarea sumei de 8.000 de dolari SUA, reprezentând prejudiciul cauzat victimei. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, inculpata beneficiază de prezumția de nevinovăție.
21.03.2026
16:48
228
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
365
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
464
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
412
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
566
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
477
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
525
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
634
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
690
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
671
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
626
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
21.03.2026
16:48
95
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
338
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
436
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
393
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
536
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
452
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
514
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
620
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
675
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
659
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
619
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
671
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
668
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
713
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
659
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
623
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
626
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
735
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
716
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
595
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
738
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
812
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
808
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
835
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
791
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
808
Horoscopul zilei 20.03.2026
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














