VIDEO // Sute de moldoveni din diaspora din Italia au semnat proiectul de lege al Partidului „ȘOR”, care prevede readucerea lor acasă
1311
„Sute de moldoveni din diaspora din Italia au semnat proiectul de lege inițiat de Partidul „ȘOR”, care le oferă un șir întreg de facilități celor care decid să revină în Patrie”, se arată într-un comunicat de presă al Partidului „ȘOR”.
Sursa citată menționează că procedura de colectare a semnăturilor pentru promovarea acestui proiect de lege, care prevede reîntoarcerea moldovenilor acasă, a început la Bologna, Italia, unde lucrează mii de cetățeni ai R. Moldova și unde cu susținerea Partidului „ȘOR” a fost deschisă și o organizație care le oferă sprijin concetățenilor.
Potrivit comunicatului, la eveniment au participat câteva sute de moldoveni, care au și depus semnăturile în sprijinul proiectului promovat de liderul formațiunii, Ilan Șor.
„Inițiativa legislativă prevede un șir de compensații, facilități și sprijin concret pentru cetățenii moldoveni care decid să revină în patrie. Printre acestea sunt rambursarea costurilor pentru revenire și pentru transportul bunurilor personale; scutirea de taxe vamale la importul bunurilor personale și automobilelor; asigurarea cu locuri de muncă sau asistență în căutarea unui serviciu; accesul la programul „Locuințe sociale” și împrumuturi preferențiale pentru construcții proprii; stimulări fiscale, inclusiv pentru întreprinderile comerciale. De asemenea, compatrioții care vor reveni în țară și membrii familiilor lor, care nu vor avea venituri, vor primi în primele șase luni îndemnizații lunare de câte 500 de euro. Totodată, fiecare membru al familiei care se întoarce acasă va primi o îndemnizație unică în valoare de 3 salarii minime garantate pe economie pentru persoanele care au atins vârsta de 18 ani și în valoare de 1 salariu minim garantat pe economie pentru minori”, precizează sursa citată.
Referindu-se la unele calcule făcute de experți, reprezentanții Partidului „ȘOR” afirmă că în primele șase luni după întoarcere fiecare cetățean va primi de la stat aproximativ 5.000 de euro, în calitate de sprijin direct și indirect, sub formă de ajutor financiar, beneficii, scutiri de impozite, și așa mai departe.
La evenimentul de prezentare a proiectului de lege, organizat la Centrul de Reprezentare și Susținere a moldovenilor din Bologna, au participat vicepreședintele Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, dar și senatori, europarlamentar, care au salutat inițiativa formațiunii.
Printre cei care și-au exprimat sprijinul pentru proiectul de lege, conform comunicatului de presă, au fost europarlamentarul Remmo Sernagioto grupul ECR, președintele grupului de prietenie Moldo -Italian în Senatul de la Roma, Nazario Pagano și colegul său Enrico Aimi, membrul Parlamentului Italiei, ex-viceministru al Agriculturii și Infrastructurii Luca Beloti și alte oficialități din Italia. Evenimentul a fost salutat și de partenerul european al Partidului „ȘOR” -ACRE.
Marina Tauber le-a trasmis celor prezenți că inițiativa lansată de Partidul „ȘOR” este un pas important pentru readucerea moldovenilor acasă. „Aplicându-vă semnătura pe acest proiect, ați contribuit la promovarea Programului național strategic de reîntoarcere benevolă a conaționalilor. Noi implementăm proiecte pentru bunăstarea societății. Liderul nostru, primarul de Orhei, Ilan Șor a demonstrat că Europa poate fi acasă în Moldova, în inima Moldovei – la Orhei! În mai puțin de doi ani și jumate orașul Orhei a fost reconstruit din ruine și a devenit un oraș model pentru întreaga țară. Consolidându-ne forțele vom renaște Moldova!”, a spus Tauber.
Sursa menționată subliniază că primarul de Orhei și echipa sa implementează un program similar în orașul pe care-l conduce: „Moldova este casa mea”. Deja aproximativ 50 de familii au revenit acasă și au beneficiat de acest program. Astfel, orheienii care revin acasă primesc o îndemnizație unică de 10.000 de lei, scutirea de taxe locale, îndemnizații lunare pentru transport și servicii comunale, locuri de muncă garantate. Participanților la program le este garantat și dreptul de a folosi proiectele sociale existente ale formațiunii: magazine sociale, farmacii sociale, locuințe sociale. Aceștia au dreptul la servicii juridice și de asistență medicală gratuite, precum și la asistență psihologică.
Întrunirea de la Bologna a culminat cu un concert susținut de Anastasia Lazariuc.
12.03.2026
11:36
6757
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
5411
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
8776
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
6073
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
10002
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
10290
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
13999
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
15702
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
15421
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
14357
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
06.04.2026
17:43
193
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
187
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
211
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
371
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
346
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
310
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
377
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
441
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
505
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
531
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
536
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1017
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
949
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1070
Horoscopul zilei 05.04.2026
1197
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1063
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1495
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1166
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1126
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1129
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1253
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1463
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1349
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1228
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1320
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40















Inapoi














