„Sunt înnebunită după dulciuri”, au fost cuvintele unei fetițe de PATRU ani

Tocmai am fost la magazin, unde m-am trezit între două bunici. În fața mea, una dintre ele și o fetiță în jurul vârstei de patru ani. În spatele meu, o a doua bunică își aștepta rândul. În timp ce prima bunica așeza cumpărăturile la casă, cea mică a și desfăcut o cutie cu bomboane de pe raftul din fața casieriei.

Discuția a decurs în felul următor:

„Bunica: Arată-mi cutia. Trebuie s-o plătim.

Fetița: Asta, de aici.

Bunica: Să nu mai faci așa ceva, că nu e frumos!

Vânzătoarea: Lăsați-o, doamnă. Așa sunt copiii!

Fetița: Eu sunt înnebunită după dulciuri!

Bunica din spatele meu: Or fi, doamnă, dar ia uitați cum se îngrașă! Așa și nepoata mea, mănâncă numai prostii și acum fiică-mea se chinuie s-o țină la regim”.

În cele două minute am fiert. Cine e de vină când copilul se îngrașă? Cine se chinuie, de fapt, când copilul ajunge să țină dietă? Copilul, evident. Sigur că ne dorim să le facem pe plac, să fie fericiți, însă uneori e bine să ne ținem tari și să spunem nu.

Suntem direct responsabili de ceea ce mănâncă un copil

Cât e mic, controlul este la noi, însă ce facem când copilul ajunge în magazin și cere? Îl refuzăm? Îi cumpărăm tot ce vrea? Îi dăm cu limită? Orice decizie am lua, apar frustrările. Și la noi și la copil.

De la vârsta de patru ani, copilul începe să înțeleagă tot ce-i spunem. Depinde cum o facem!

Există o singură regulă de care trebuie să ținem cont: aceea de a-i vorbi copilului pe limba lui și cu siguranță va înțelege.

Mă gândesc la următorul scenariu:

Dacă aș fi fost în locul bunicii sau a mamei, i-aș fi spus copilului în felul următor: „Iubito, hai să-ți citesc ce scrie pe eticheta bomboanelor. Vrei?” Mă gândesc că n-ar spune „Nu”. Copiii, indiferent de vârsta lor, sunt curioși. I-aș fi spus doar despre zahăr, restul ingredientelor sunt oricum greu de înțeles chiar și pentru noi. Apoi aș fi continuat așa: „Toate dulciurile din magazin conțin foarte mult zahăr, ca acela pe care îl avem noi în borcan, în bucătărie.

Dacă vom consuma mai mult de o linguriță de zahăr în fiecare zi, inimioara noastră nu ar mai funcționa corect. Și știi ce se întâmplă când inimioara are prea mult zahăr? Nu ne mai putem juca pentru că devenim foarte obosiți. Deci, ce preferi? Să mâncăm dulciuri și să nu ne mai jucăm sau să mergem acasă și să ne distrăm câteva ore?”

Există posibilitatea să aleagă în continuare dulciurile, dar ce te oprește să iei copilul de mână și să-i prezinți fructele? Poate că nu le vrea, dar îi poți sugera un fruct nou, despre care să vorbești cu atât entuziasm, încât o să-l pună singur în coșul de cumpărături. Dacă în continuare nu vrea decât dulciuri, cumpără-i, însă atunci când ajungeți acasă, ia două linguri de zahăr și topește-le într-o cratiță. Arată-i copilului ce se întâmplă și explică-i că așa cum se îngroașă în cratița încălzită, același lucru se întâmplă și în corp.

Pot fi informații traumatizante pentru el, însă te poți folosi de povești. Dă-ți frâu liber imaginației și vorbește-i pe limba lui. Învață-l să-și respecte corpul, povestește-i cât de multe lucruri face organismul pentru noi, de ce e important să se hrănească adecvat, dar mai ales, fii un exemplu pentru el. Părinții sunt singurele persoane în care copilul își pune toată încrederea. Dacă la numai câteva luni te străduiai să-i gătești cele mai sofisticate piureuri și el deschidea gurița cu încredere, neștiind ce-i dai, de ce să fie altfel mai târziu?

Ce se întâmplă când îi interzici unui adult să facă un lucru? Îl face! Așa și cu copiii. Lasă-le libertatea de a alege, însă nu înainte de a te asigura că îi oferi informațiile de care are nevoie.

Sursa: eva.ro