Sucul care te ajută să SCAPI de burtă. Cum să-l prepari acasă?
3086
Sursa: eva.ro Un suc pe care îl poţi face acasă te ajută să scapi de burtă dacă îl consumi cinci zile la rând, seara înainte de culcare. Se prepară foarte simplu!
Pătrunjelul este unul dintre ingredientele acestui suc care are proprietatea de a favoriza detoxifierea corpului şi de a stimula arderea grăsimilor. Potrivit specialiştilor, trebuie să consumi acest suc cinci seri la rând, înainte de culcare, pentru a reduce grăsimea din zona abdominală.
Grăsimea de pe abdomen este foarte periculoasă pentru sănătate, însă este şi cea mai greu de dat jos, după cum probabil că ai constatat deja.
Exerciţiile fizice regulate care vizează abdomenul, alimentaţia echilibrată, ceaiurile medicinale care previn balonarea, dar şi sucurile proaspăt stoarse constituie cele mai bune soluţii pentru a avea un abdomen plat şi tonifiat. De asemenea, cu cât vei lucra mai intens muşchii abdominali, cu atât vei constata că abdomenul nu se va umfla atât de tare când eşti balonată şi în timp se va reduce excesul de grăsime.
Grăsimea de pe abdomen este mai periculoasă decât cea de pe umeri, şolduri ori coapse, susţin specialiştii, şi asta pentru că este foarte activă din punct de vedere metabolic şi se aşază mai uşor pe vase, îngustându-le. Studiile au demonstrat că acumularea grăsimii predominant în regiunea abdominală reprezintă un risc mare pentru afecţiuni precum hipertensiunea arterială, diabet sau boli cardiovasculare, acestea din urmă afectând peste jumătate din populaţia României.
De asemenea, s-au găsit dovezi care indică o legătură între grăsimea viscerală şi riscul de demenţă. Un studiu a descoperit că riscul apariţiei demenţei este de 2,3 ori mai mare la persoanele de 40 de ani, cu o cantitate mai mare de grăsime abdominală şi de 3,6 ori mai mare la persoanele supraponderale, cu foarte multă grăsime abdominală.
Cantitatea de grăsime abdominală favorizează apariţia demenţei, chiar şi la persoanele cu o greutate normală, indică studiul.
Potrivit Prof. Dr. Nicolae Hâncu, Preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie, Boli metabolice, „dimensiunea taliei unei femei nu trebuie să depăşească 80 cm, iar la bărbaţi 94 cm. Când talia se măreşte, se acumulează grăsime în interiorul abdomenului, grăsime care este toxică”. Chiar dacă greutatea este normală, iar dimensiunea taliei este mare, aceasta reprezintă un semnal de alarmă.
Sucul care te ajută să scapi de burtă. Cum să-l prepari acasă?
Pentru a obţine acest suc cu puteri miraculoase ai nevoie de:
o legătură de pătrunjel
un castravete
1 linguriţă de miere
1 lingură cu zeamă de lămâie
1 lingură cu gel de aloe vera pur
1 lingură cu ghimbir răzuit sau pulbere de ghimbir
1/2 pahar cu apă.
Se pun toate ingredientele în blender şi se mixează până când obţii un suc verde deschis. Se consumă timp de cinci zile, în fiecare seară înainte de culcare.
Sursa: eva.ro
07.09.2018
10:01
3118
TOP alimente rele pentru siluetă
02.07.2018
19:30
2677
UTIL // Cum să transformi grăsimea în energie
15.04.2018
09:30
4575
Tonicul pe bază de pătrunjel şterge PETELE de pe faţă. Iată cum se prepară
02.04.2018
07:30
4079
STUDIU // Ce se întâmplă, cu adevărat, cu GRĂSIMEA pierdută când slăbim
30.01.2018
08:02
3261
Ce exerciții trebuie să faci ca să nu mai ai BURTĂ?
31.12.2017
20:05
5695
Când a ajuns la spital, medicii au zis că e însărcinată. Fata a negat. Ce i-au găsit în burtă
02.12.2017
19:30
3980
Cum pot scăpa bărbaţii de BURTĂ. Cu cât e mai voluminoasă, cu atât e mai periculoasă!
25.11.2017
17:30
3233
Ce se întâmplă dacă mănânci PĂTRUNJEL între mese
17.10.2017
10:30
2939
Planta IEFTINĂ care este AUR pentru organism
04.10.2017
20:00
6460
VIDEO // A ieşit din apă cu un rechin înfipt în abdomen!
16.09.2017
16:30
5374
Băutură cu ţelină şi lămâie: scapă de GRĂSIMEA din organism!
07.07.2017
18:30
3399
MIRACOL! Medicii au rămas șocați când au văzut ce a făcut un copil în burta mamei
21.03.2026
12:09
305
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
297
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
426
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
373
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
444
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
553
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
608
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
601
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
572
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
625
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
623
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
661
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
611
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
576
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
579
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
690
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
670
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
560
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
688
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
773
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
766
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
795
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
755
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
780
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
903
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














