Stiri

SUA reiau bombardamentele asupra Iranului după un atac-surpriză cu rachete balistice împotriva forțelor americane din Orientul Mijlociu

Actualitate 30.07.2026 11:52 Vizualizări296
SUA reiau bombardamentele asupra Iranului după un atac-surpriză cu rachete balistice împotriva forțelor americane din Orientul Mijlociu

Armata americană a bombardat zeci de obiective din Iran, acţiune pe care Washingtonul o prezintă drept ripostă directă la atacurile îndreptate împotriva militarilor săi din regiune.

Statele Unite au lansat în noaptea de miercuri spre joi o nouă serie de lovituri asupra Iranului, descrise de armata americană ca răspuns la atacurile cu rachete balistice lansate de Teheran împotriva forţelor americane din Orientul Mijlociu cu o zi înainte.

Conform armatei americane, Iranul a tras marţi mai multe rachete balistice asupra forţelor SUA din regiune, într-un atac calificat la Washington drept "tentativă de atac-surpriză". Comandamentul Central al armatei americane (CENTCOM) a anunţat că toate rachetele au fost interceptate. Iranul a confirmat că a vizat baze americane din Iordania.

Operaţiunea americană de bombardare a Iranului a început la ora 00:00 GMT şi a durat aproximativ două ore. Au fost lovite zeci de obiective ale Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice (IRGC) – centre de comandă, instalaţii pentru rachete şi drone, precum şi capabilităţi maritime, a transmis CENTCOM, potrivit Reuters.

Preşedintele american Donald Trump avertizase încă dinainte că Washingtonul va răspunde după ce armata SUA a anunţat interceptarea mai multor rachete balistice iraniene îndreptate spre forţele americane din zonă. "Îi vom lovi foarte puternic", a declarat Trump, potrivit Reuters.

Mass-media iraniană a relatat despre explozii în sudul ţării. Agenţia Fars, apropiată de Gardienii Revoluţiei, a informat despre atacuri asupra insulei Qeshm şi în provincia Bushehr, potrivit dpa. Au fost semnalate lovituri şi în provinciile Hormozgan şi Khuzestan. Pe insula Qeshm, echipele de intervenţie căutau două persoane prinse sub dărâmăturile unei locuinţe, a relatat agenţia oficială iraniană IRNA, citată de AFP.

Iranul a confirmat lansarea de rachete asupra unei baze militare americane din Iordania, iar autorităţile iordaniene au anunţat interceptarea a cinci proiectile. Armata americană a reiterat că toate rachetele trase către forţele SUA au fost oprite.

În noaptea de marţi spre miercuri, înaintea acestor evoluţii, Statele Unite şi Arabia Saudită au desfăşurat lovituri comune în Irak împotriva unor grupări pro-iraniene. Potrivit CENTCOM, operaţiunea a venit ca reacţie la peste 30 de atacuri cu drone atribuite IRGC.

O facţiune irakiană, Hashd al-Shaabi, a anunţat 20 de morţi şi 32 de răniţi în urma bombardamentelor, iar preşedinţia Irakului a condamnat acţiunea, descriind-o drept o "încălcare flagrantă a suveranităţii" ţării.

Conflictul dintre Statele Unite şi Iran s-a agravat după loviturile americano-israeliene lansate asupra Iranului la 28 februarie. A urmat un cadru de negocieri convenit la jumătatea lunii iunie şi o încetare a focului decretată anterior. Acestea au eşuat însă, fiecare tabără acuzând-o pe cealaltă de încălcarea înţelegerilor, conform Agerpres.

Pe acest fundal tensionat, președintele american Donald Trump l-a primit marți la Casa Albă pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, în prima lor întâlnire de la începutul războiului împotriva Iranului, început acum cinci luni, informează EFE.

Întâlnirea, a opta de la revenirea lui Trump la putere în ianuarie 2025, a avut loc cu ușile închise, înainte ca cei doi lideri să participe la funeraliile senatorului republican Lindsey Graham, un susținător fervent al cauzei israeliene, desfășurate la Washington.

Într-un scurt mesaj pe platforma X, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a caracterizat discuția, care a început la ora locală 11:03 (15:03 GMT) și a durat aproximativ o oră și jumătate, drept pozitivă și productivă.

Se aştepta ca Netanyahu să abordeze cu președintele SUA tema consolidării instalației nucleare iraniene subterane de la Muntele Târnăcopului. Presa a relatat că Teheranul ar fi mutat acolo centrifuge avansate şi o parte din stocurile sale de uraniu puternic îmbogățit.

Ultima întâlnire față în față dintre cei doi avusese loc pe 11 februarie, în Biroul Oval. Atunci, premierul israelian a reușit să îl convingă pe președintele SUA să lanseze ofensiva militară împotriva Iranului.

Benjamin Netanyahu se află acum în plină campanie electorală. Președintele SUA a evitat să spună clar dacă îl susține pe Netanyahu la viitoarele alegeri din Israel, programate pentru 27 octombrie.

Trump caută o retragere negociată din acest conflict nepopular, care a generat tensiuni cu aliaţii şi chiar cu Netanyahu. Totuşi, el a admis luni că între cei doi există "divergenţe minore", menţionând totodată că împărtăşesc poziţii comune în ceea ce privește războiul.

Donald Trump a declarat luni că discuţiile cu Iranul au "şanse mari" să ducă la un rezultat, după mai multe zile de calm relativ în confruntarea dintre cele două ţări, relatează AFP. "Vom vedea ce se va întâmpla. Cred că există şanse mari să se întâmple ceva", a spus liderul american presei aflate la bordul aeronavei Air Force One.

Diplomaţia iraniană a precizat însă luni că, în pofida recentei încetări a ostilităţilor, nu are în prezent negocieri în curs cu Statele Unite.

Președintele american a completat: "dacă discuţiile eșuează ne vom întoarce la ceea ce făceam acum două zile", adică la bombardarea Iranului.

Liderul de la Casa Albă, în vârstă de peste 70 de ani, a respins îngrijorările legate de o posibilă lipsă de muniţii pentru armata americană după luni de atacuri asupra Iranului. "Avem o mulţime de muniţii", le-a spus el reporterilor la bordul Air Force One, adăugând: "Mi-aş dori să avem mai multe, ca să fiu sincer, dar atât de mult i s-a dat Ucrainei" ca parte a sprijinului pentru Kiev în faţa invaziei ruseşti.

Conform The New York Times, care citează două surse familiare cu situaţia, administraţia americană este îngrijorată de reducerea stocurilor de interceptoare pentru sistemele de rachete Patriot şi a altor echipamente defensive ce protejează ţările din regiune, potrivit Agerpres.

După 13 nopţi consecutive de bombardamente intense asupra Iranului, Pentagonul a suspendat vineri, săptămâna trecută, întreaga campanie. Sâmbătă şi duminică nu au mai fost raportate atacuri americane. Trump a ordonat atunci armatei SUA să oprească toate loviturile pentru a "da mai mult spaţiu diplomaţiei". Ulterior au urmat declaraţiile optimiste pe tema conflictului şi întâlnirea cu Benjamin Netanyahu.

"Teheranul îşi va opri atacurile atât timp cât Statele Unite îşi menţin pauza în bombardamentele împotriva Iranului", a afirmat duminică un oficial iranian de rang înalt pentru Reuters. Totuși, iranienii au revenit săptămâna aceasta cu un atac surpriză.

Iranul, care în fiecare noapte de bombardamente a replicat cu atacuri asupra ţărilor vecine ce găzduiesc baze americane, a oprit de asemenea focul timp de două zile.

Ambasadorul SUA la ONU, Mike Waltz, a declarat duminică pentru Fox News că Trump a decis suspendarea atacurilor pentru a acorda mai mult timp procesului diplomatic. "El oferă puţin spaţiu discuţiilor", a explicat Waltz, fără a da alte detalii.

Sursa iraniană de rang înalt a reiterat pentru Reuters că "poziţia Iranului rămâne 'atac pentru atac': dacă atacurile se opresc, Iranul îşi va opri şi el operaţiunile. Acest mesaj a fost deja transmis Statelor Unite".

"Cu toate acestea, Iranul este pregătit să ofere un răspuns dur dacă SUA lansează un alt atac", a adăugat oficialul, sub rezerva anonimatului.

Întrebat despre pauza în bombardamente, un oficial de rang înalt din administraţia Trump a declarat sâmbătă că preşedintele "a fost întotdeauna clar că preferă diplomaţia, dar a arătat Iranului ce se va întâmpla dacă nu reuşesc să vină să negocieze în mod serios".

Potrivit sursei iraniene, la Teheran nu există prea multă speranţă că decizia lui Trump de a opri atacurile ar marca o schimbare majoră în poziţia de negociere a Statelor Unite. "Există mai mult scepticism decât optimism cu privire la oprirea atacurilor. Opinia generală este că întreruperea (atacurilor) este o mişcare tactică, mai degrabă decât una autentică", a mai spus el.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.09 1 USD 17.65 1 RON 3.84 1 RUB 0.22 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri