SUA cer Europei să preia conducerea apărării continentului. Subsecretarul Pentagonului Elbridge Colby vine în vizită în România la invitaţia lui Marius Lazurca
1061
Şeful departamentului pentru politici al Pentagonului, subsecretarul Elbridge Colby, le-a transmis joi membrilor NATO că Alianţa trebuie să se adapteze. El a subliniat că doreşte să afle părerea aliaţilor în cadrul revizuirii prezenţei forţelor americane în Europa, proces despre care a afirmat că urmăreşte să permită o apărare a continentului condusă într-o măsură mai mare de Europa. Printre cei care au discutat cu Elbridge Colby s-a numărat şi Marius Lazurca, consilier prezidenţial pentru securitate naţională şi politică externă, care a anunţat că oficialul american a acceptat invitaţia de a veni în România.
Washingtonul a anunţat în iunie declanşarea unei revizuiri, pe o perioadă de şase luni, a desfăşurării trupelor americane în Europa. În ultimele săptămâni, administraţia americană a transmis statelor membre NATO un chestionar ce acoperă subiecte variate, de la cheltuieli de apărare la strategie, achiziţii şi modul de sprijinire a priorităţilor de politică externă ale SUA. Conform unui document consultat de agenţia de presă internaţională, această revizuire va genera cel puţin patru seturi de opţiuni pentru secretarul apărării Pete Hegseth până pe 6 noiembrie, cu mult înainte de termenul final de decembrie stabilit pentru încheierea procesului.
Acest demers a ridicat semne de întrebare în rândul oficialilor europeni. Ei se întreabă dacă administraţia de la Washington foloseşte revizuirea ca pe o consultare autentică, ca pe un gest simbolic sau, mai degrabă, ca pe o tactică de negociere.
„Credem că, pentru a supravieţui şi, într-adevăr, pentru a prospera, NATO trebuie să se schimbe”, a declarat subsecretarul american al apărării pentru politici, Elbridge Colby, în faţa ambasadorilor care reprezintă ţările NATO, în cadrul unei reuniuni organizate joi la sediul Alianţei de la Bruxelles, conform discursului pregătit şi făcut public de Pentagon.
El a subliniat că nu este vorba doar de o revizuire limitată la „locaţii şi baze, deşi acestea sunt, desigur, importante”. Potrivit acestuia, este vorba mai degrabă de „o analiză a poziţiei noastre strategice aici, în sensul mai larg”. Colby a adăugat că procesul „va încuraja, va facilita şi va impulsiona o tranziţie către o apărare convenţională a continentului mai durabilă şi mai puternică, condusă de Europa”.
Subsecretarul a subliniat şi progresele înregistrate în cadrul alianţei, afirmând că Europa rămâne o zonă critică pentru Statele Unite. „Consultările şi implicarea sunt o parte vitală a acestei revizuiri”, a subliniat el. „Vrem să auzim părerea dumneavoastră”, le-a transmis Colby reprezentanţilor diplomatici ai ţărilor aliate.
Diplomaţii au descris discuţia cu responsabilul pentru politică al Pentagonului drept una pozitivă, însă au precizat că ea rămâne, deocamdată, la un stadiu preliminar.
Întâlnirea „a decurs destul de bine şi a arătat că eforturile şi contribuţiile aliaţilor la redistribuirea sarcinilor sunt pe cale să se concretizeze”, a declarat un diplomat NATO, subliniind că discuţiile par să se îndrepte în direcţia dorită.
Un alt diplomat european a caracterizat discuţia ca fiind „în principal o sondare a terenului”. El a explicat că „mesajul general al aliaţilor a fost destul de clar: Europa îşi intensifică eforturile, iar unitatea este esenţială. Cred că acest lucru a fost bine înţeles”, a punctat oficialul european.
La Bruxelles, printre cei care s-au întâlnit cu Elbridge Colby s-a aflat şi Marius Lazurca, consilierul prezidenţial pentru securitate naţională şi politică externă. El a relatat pe X că, la instrucţiunile preşedintelui Nicuşor Dan, a transmis „poziţia naţională a României privind postura militară a SUA în Europa, un document interinstituţional, elaborat sub coordonarea Ministerului Apărării Naţionale, la redactarea căruia ministrul Radu Miruţă, secretarul de stat Sorin Moldovan şi echipa lor au avut o contribuţie esenţială”.
Lazurca a descris întrevederea drept o „întâlnire excelentă: deschisă, directă, cu o înţelegere profundă a mizelor”. El a precizat că România nu a venit cu o cerere punctuală, ci cu o poziţie clară, „elaborată acasă şi transmisă la nivelul potrivit”.
Consilierul prezidenţial a mulţumit Statelor Unite şi, personal, subsecretarului Colby „pentru deschidere şi pentru seriozitatea acestui dialog”. El a amintit că discuţiile au început la Washington, unde s-a aflat în vizită la sfârşitul lunii iunie, şi că acestea continuă, întrucât „subsecretarul Colby a acceptat invitaţia de a vizita Romania”.
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















