STUDIU// O legătură directă între CREIER şi sistemul IMUNITAR, descoperită de medicii americani
2187
captura Specialiştii americani în ştiinţe neuronale au descoperit o legătură directă între creier şi sistemul imunitar, necunoscută până la acest studiu, care ar putea fi utilizată cu succes în tratarea unor maladii grave, precum Alzheimer, scleroză în plăci şi autism, informează huffingtonpost.com.
Descoperirea a reprezentat o mare surpriză pentru profesorul Kevin Lee, directorul Departamentului de ştiinţe neuronale de la Universitatea Virginia din Statele Unite.
„Atunci când colegii mi-au arătat prima dată rezultatele preliminare, am spus o singură propoziţie «Vor trebui să modifice manualele de anatomie»”, a declarat profesorul american, într-o conferinţă de presă organizată săptămâna trecută.
Potrivit mediafax.ro, coordonatorul studiului, Jonathan Kipnis, profesor la Centrul de Imunologie Cerebrală de la Universitatea Virginia, este de aceeaşi părere.
„Atunci când am descoperit capilare limfatice în creier, am fost extrem de surprinşi, pentru că, potrivit manualelor de anatomie, aceste vase nu ar trebui să existe acolo”, a declarat profesorul american.
Studiile precedente au afirmat în mod constant faptul că nu există o legătură directă între creier şi sistemul limfatic, însă noua cercetare ştiinţifică, publicată în revista Nature, a alcătuit un model computerizat al sistemului limfatic din organismul uman care include şi creierul.
Deşi nu face parte din sistemul imunitar, acest sistem de capilare transportă limfa, un lichid incolor bogat în celule albe, care contribuie la eliminarea toxinelor din corp. Sistemul limfatic este conectat cu toate celelalte sisteme din organism, iar cercetătorii credeau că el se opreşte la baza craniului.
Oamenii de ştiinţă au remarcat însă ceva neobişnuit atunci când analizau la microscop pelicule pe care erau expuse membrane extrase din creierele unor şoareci. Ei au descoperit astfel o serie de vase limfatice, care nu au mai fost niciodată observate anterior, aflate mai sus de baza craniului.
Profesorul Jonathan Kipnis spune că aceste vase nu au fost observate în trecut deoarece sunt „bine ascunse” în spatele unui vas de sânge major, într-o regiune cerebrală dificil de analizat de oamenii de ştiinţă.
Deşi observarea lor a fost realizată pe şoareci, cercetătorii americani consideră că aceste structuri anatomice există şi la oameni.
Savanţii din Statele Unite sunt de părere că descoperirea lor ar putea fi utilizată în viitor în tratarea unor afecţiuni neuronale grave, precum maladia Alzheimer, scleroza în plăci şi autism.
17.01.2019
07:30
3218
Cum să îți menții creierul tânăr
11.01.2019
17:20
2899
Noah, copilul născut cu două procente din creier!
22.11.2018
07:30
2301
VIDEO // A cântat în timpul unei operații pe creier pentru a-și salva abilitățile muzicale
16.11.2018
15:38
5940
NEUROCHIRURG // NU dormiți cu telefonul la cap, beți un pahar cu apă dimineața…
26.10.2018
17:40
5188
Creierul nu iubește grăsimea, tutunul și alcoolul, dar îi place … Cuvintele prețioase pe care le-a rostit un binecunoscut profesor doctor neurochirurg român. De ce are nevoie cu adevărat organismul nostru pentru a se lupta cu bolile
11.10.2018
19:30
3729
Află care este vârsta reală a creierului tău! Testul pe care toată lumea ar trebui să îl facă
04.07.2018
07:30
3238
TOP cele mai sănătoase alimente pentru CREIER
31.05.2018
07:30
2587
Afecțiuni care schimbă modul cum vezi lumea
28.04.2018
13:03
3580
Ce se ÎNTÂMPLĂ când nu folosești smartphone-ul pentru o săptămână?
19.04.2018
20:30
4262
INCREDIBIL // Un simplu „transplant” de materii fecale ar putea rezolva probleme degenerative ale... creierului
19.03.2018
06:30
1671
Medicii din SUA au găsit un „buzunar” de aer în locul unei părți din creierul unui pacient. Bărbatul era complet funcțional
18.03.2018
17:03
1744
A plătit 10.000 de dolari pentru a fi ucis şi a i se lua creierul
242
Piesa uitată „Silver”, înregistrată în anii ’90 pe Insula Man, renaște în serialul „Love Story” și ajunge la milioane de ascultători
06.04.2026
10:33
247
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
295
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
366
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
368
Șeful Palantir anunță cine va reuși în era inteligenței artificiale: doar meseriașii calificați și cei care gândesc diferit
06.04.2026
08:29
389
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
920
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
869
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1008
Horoscopul zilei 05.04.2026
1139
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1003
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1427
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1100
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1056
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1074
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1206
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1402
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1289
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1186
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1282
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
03.04.2026
19:51
1386
Grupări de hackeri cooperează într-un atac major asupra infrastructurii cloud a Comisiei Europene, cu 92 GB de date furate și publicate online
03.04.2026
18:31
1677
ALERTĂ DE ULTIMĂ ORĂ // Un nou val de poluare cu produse petroliere pe râul Nistru
1099
Spitalul privat unde a murit polițista Mădălina, închis la Constanța după un nou control DSP
03.04.2026
18:24
1222
MEC marchează Săptămâna Romilor cu o serie de evenimente pentru incluziune educațională și socială
03.04.2026
17:55
1338
De la scandalul Cambridge Analytica la „politică sub formă de cod”: insiderul Facebook care construiește noua generație de moderare a conținutului în era AI
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














