Stiri

Stațiunea din România, aleasă de turiști drept cea mai bună destinaţie de sănătate şi de bunăstare de peste Prut

Actualitate 11.01.2023 09:58 Vizualizări7061
Stațiunea din România, aleasă de turiști drept cea mai bună destinaţie de sănătate şi de bunăstare de peste Prut Punctul

Şefa Centrului de Informare Turistică din Sovata, Daniela Bereczki, a declarat că investiţiile realizate în staţiunea balneoclimaterică în ultimii 16 ani, din fonduri europene, precum şi investiţiile private, au făcut să fie declarată, în urma voturilor primite de la turişti, cea mai bună destinaţie de sănătate şi de bunăstare (Health&Wellness) din România.

„Sovata este întotdeauna premiată datorită schimbărilor ce au survenit în această localitate, în această minunată staţiune. Ultimul premiu este cel din cadrul platformei Termalia, 'Best Health&Wellness Destination 2022', din luna noiembrie, de la Poiana Braşov. Acest premiu este unul foarte important şi foarte complex din punctul meu de vedere, deoarece nu ţine doar de partea turistică, ţine şi de o stare de bine pe care natura în sine ţi-o poate oferi, tratamentele specifice pe care zona aceasta le poate oferi tuturor turiştilor care au nevoie de acel confort, de acea stare de bine pe care doar Sovata o poate da. În ultimii 16 ani, Sovata a avut foarte multe transformări care satisfac cererile turiştilor. Acesta a fost un punct foarte important în câştigarea acestui premiu, plus acele bune practici de care se vorbea în cadrul acestui eveniment pe care doar Sovata le are. Bunele practici din partea administraţiei locale, împreună cu unităţile de cazare, împreună cu unităţile de alimentaţie publică, împreună cu toate acele puncte de distracţie pe care le oferim, a făcut ca noi în anul 2022 să primim un premiu destul de complex”, a declarat presei Daniela Bereczki.

Ea a subliniat că la câştigarea acestui premiu de către Sovata a contribuit foarte mult votul turiştilor.

„A fost o o platformă pe care turiştii îşi puteau alege destinaţia care le oferă cea mai bună stare de bine, cel mai bun tratament şi, desigur, Sovata a fost premiată. În primul rând, diversitatea serviciilor pe care noi le oferim. În al doilea rând, Lacul Ursu împreună cu Drumul Sării. Anul acesta, Drumul Sării a fost un punct foarte important datorită reclamelor pe care le-am avut împreună cu ADR. Este un lucru foarte important ca atunci când îţi alegi o staţiune, pe lângă tratamente să ai şi un loc pe unde să te plimbi, un loc în care să te relaxezi, un loc feeric, chiar de basm. Eu sunt foarte mândră de premiul pe care l-am primit şi sunt sigură că şi anul acesta ne vom diversifica serviciile, atât din punct de vedere turistic, cât şi al atracţiilor pe care poate Sovata să le ofere", a subliniat şefa Centrului de Informare Turistică din Sovata.

Staţiunea Balneoclimaterică Sovata a mai obţinut premii importante şi în anul 2019, printre care şi cel pentru „Cea mai completă staţiune balneară", iar în anul 2021 un alt premiu Termalia, în 2020 nefiind organizate gale din cauza pandemiei.

Potrivit ADR Centru, până în vara anului trecut fondurile de pre şi postaderare atrase de administraţia publică din Sovata se ridicau la peste 15 milioane de euro, scrie agerpres.ro.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 12.08.2026 12.08.2026 13:25 405 Horoscopul zilei 12.08.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.03 1 USD 17.36 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri