Sprijinul militar pentru Ucraina, subiectul central al summitului UE de joi şi vineri
870
Sprijinul militar pentru Ucraina, criza din Orientul Mijlociu, situaţia fermierilor europeni şi extinderea Uniunii Europene constituie principalele puncte ale agendei reuniunii Consiliului European ce are loc joi şi vineri la Bruxelles, transmite Agerpres.
Intrat deja în al treilea an, războiul lansat de Rusia contra Ucrainei va ocupa un loc central în cadrul summitului UE, fiind vorba despre un moment „crucial”, potrivit preşedintelui Consiliului European, Charles Michel.
„Conştientizarea urgenţei situaţiei, intensitatea şi hotărârea fermă sunt imperios necesare. Sarcina noastră cea mai importantă este furnizarea rapidă de ajutor militar Ucrainei. Prezentul Consiliu European va reprezenta o ocazie de a consolida şi de a urgenta aceste eforturi. În plus, trebuie să ne concentrăm pe implementarea sancţiunilor pe care le-am adoptat şi pe asigurarea respectării efective a acestora, precum şi pe continuarea eforturilor care urmăresc utilizarea profiturilor excepţionale generate de activele blocate'', se arată în scrisoarea trimisă de Charles Michel liderilor statelor membre, potrivit site-ului consilium.europa.eu.
Este de aşteptat ca liderii Celor 27 să dezbată propunerea făcută de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell potrivit căreia Uniunea Europeană ar trebui să utilizeze 90% din veniturile obţinute din activele ruseşti îngheţate în Europa pentru a cumpăra arme pentru Ucraina prin intermediul Instrumentului European pentru Pace.
Borrell a declarat că va propune ca restul de 10% din valoarea activelor ruse din Europa îngheţate să fie utilizat pentru a spori capacitate industriei de apărare ucrainene. Aproximativ 70% din activele ruse blocate în Occident se află în depozitul central belgian Euroclear pentru titluri de valoare, ce deţine echivalentul sumei de 190 de miliarde de euro reprezentând diverse titluri ale băncii centrale ruse şi lichidităţi.
Contribuţiile statelor UE la Instrumentul European pentru Pace au ajuns la 17 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027. Creat în 2021 pentru finanţarea acţiunilor de securitate şi politică externă ale UE, acest instrument extrabugetar a fost folosit după declanşarea invaziei ruse în Ucraina mai ales pentru achiziţia de arme şi muniţii destinate Kievului.
Un alt punct important al agendei summitului UE va fi reprezentat de securitatea şi apărarea europene. În scrisoarea adresată participanţilor la summit, Charles Michel estimează că Europa se confruntă cu cea mai mare ameninţare la adresa securităţii de la cel de Al Doilea Război Mondial încoace, fiind necesare ''măsuri radicale şi concrete pentru a fi pregătiţi pentru apărare şi pentru a plasa economia UE 'pe picior de război' ''.
Printre măsurile propuse în acest sens de preşedintele Consiliului European sunt sporirea cheltuielilor, mai multe achiziţii comune, facilitarea accesului industriei de apărare la fonduri private şi publice şi reducerea barierelor de natură administrativă.
Aşa cum era de aşteptat, participanţii la summitul UE vor aborda şi criza din Orientul Mijlociu. Liderii ţărilor membre îşi vor reitera, foarte probabil, poziţia conform căreia dreptul internaţional trebuie respectat şi este nevoie urgentă de o încetare durabilă a focului în Fâşia Gaza pentru a-i proteja pe civili, pentru a le permite ostaticilor să revină în siguranţă la căminele lor şi pentru a garanta furnizarea asistenţei umanitare.
Liderii statelor UE vor discuta şi despre situaţia fermierilor europeni, care în ultimele luni au organizat proteste masive la Bruxelles şi în alte mari oraşe europene. Politica agricolă comună (PAC) reprezintă 386,6 miliarde de euro din bugetul comun de 1.210 miliarde de euro al blocului comunitar, care se întinde pe perioada 2021-2027. Aproximativ 80% din banii din PAC merg către 20% din fermieri, acesta fiind un motiv de nemulţumire pentru fermierii din UE.
Comisia Europeană a propus o serie de măsuri de simplificare destinate reducerii poverii administrative pentru fermieri, când vine vorba de fondurile din politica agricolă comună. De asemenea, executivul comunitar a retras o propunere cheie vizând reducerea utilizării pesticidelor şi a renunţat la obiectivele privind reducerea emisiilor din agricultură.
În plus, fermierii europeni acuză un aflux de cereale, ouă şi carne de pasăre dinspre Ucraina, ceea ce duce la o prăbuşire a preţurilor în special în ţările vecine şi întreţine o concurenţă ''neloială'', întrucât produsele ucrainene nu respectă anumite norme comunitare.
Liderii statelor UE ar urma să dea undă verde deschiderii negocierilor de aderare cu Bosnia, după ce săptămâna trecută Comisia Europeană a făcut o recomandare în această privinţă.
Bosnia a solicitat în 2016 să adere la UE, iar în 2022 a primit statutul de candidată la aderare. În luna noiembrie a anului trecut, executivul comunitar a anunţat că negocierile cu Bosnia ar trebui să înceapă imediat ce vor fi îndeplinite anumite criterii.
Bosnia şi Kosovo sunt singurele din Balcanii Occidentali care nu au început negocierile oficiale de aderare la UE. Ucraina, Republica Moldova, Georgia şi Turcia sunt şi ele candidate oficiale la aderare. În luna decembrie a anului trecut, Uniunea Europeană a decis să înceapă negocierile cu Kievul şi Chişinăul şi să-i acorde Georgiei statutul de candidat oficial.
11.04.2026
00:53
59
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
234
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
404
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
417
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
537
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
406
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
382
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
543
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
485
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
443
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
23:41
89
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
391
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
399
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
515
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
391
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
372
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
531
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
477
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
436
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
718
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
543
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
646
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
665
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
649
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
636
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
845
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
841
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
797
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
695
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
644
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
756
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
814
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
860
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
764
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
698
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














