Spectacolul Baletului Național JOC de la București se AMÂNĂ: „Ne-au spus că suntem buni, dar necunoscuți”
1952
Spectacolul „Din Zodia Călușului” al Baletului Național JOC, care urma să aibă loc pe 30 mai curent la Sala Palatului din București, a fost amânat.
Decizia a fost luată de organizatori, după ce puțini români s-au grăbit să cumpere bilete la reprezentația JOC-ului de la Chișinău, care vrea să renască și să înceapă o nouă etapă de pe o scenă mare din România.
Directoarea Baletului Național JOC, Aliona Baroncea, a confirmat informația pentru Ziarul NAȚIONAL, spunând că spectacolul a fost amânat pentru toamna anului 2019, iar acum se poartă negocieri cu mai mulți interpreți din România pentru a lua parte la eveniment, alături de dansatori.
Aliona Baroncea susține că publicul din România nu cunoaște încă JOC-ul și este necesară o promovare serioasă peste Prut a acestui balet unic în spațiul românesc.
„Sunteți foarte buni și foarte necunoscuți. Așa toată lumea de acolo ne-a spus. Nu vom ceda. Ne vom axa la modul serios să cucerim România. Vom investi în promovare diferit față de ceea ce s-a făcut până acum”, ne-a spus Aliona Baroncea, care s-a întors de la București, unde a însoțit dansatorii din JOC la mai multe show-uri de televiziune de peste Prut.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
12.11.2026
14:22
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei

















